Metsola: Ucraina şi Republica Moldova au livrat ''în cele mai dificile circumstanţe''; pasul următor trebuie să fie deschiderea negocierilor
Preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola a declarat joi că este "responsabilitatea politică şi morală" a UE să facă pasul următor în privinţa aderării Ucrainei şi R. Moldova, relatează politico.eu.
"Dacă sunt îndeplinite condiţiile, când cerinţele sunt realizate, trebuie să facem ceea ce spunem că facem", a declarat ea în cadrul conferinţei de presă de la sediul Consiliului.
Ucraina şi Republica Moldova au livrat "în cele mai dificile circumstanţe" şi pasul următor trebuie să fie deschiderea negocierilor de aderare. Această decizie, a spus ea, "nu se va naşte din oportunism sau vreo cale rapidă", ci va fi "bazată pe merit".
În pofida opoziţiei ferme a lui Viktor Orban faţă de declanşarea negocierilor de aderare cu Ucraina - reiterată joi şi care ar putea provoca probleme majore summitului de două zile - Metsola a spus că speră că UE va putea să arate unitate.
"Sunt realistă, dar nu sunt pesimistă; aşa că să aşteptăm şi să vedem. Sunt multe persoane care au putere de convingere în acea cameră", a spus Roberta Metsola la conferinţa de presă.
Preşedinta PE a subliniat şi necesitatea de a se merge mai departe cu aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
"Situaţia geopolitică globală înseamnă că există un preţ şi pentru inacţiune. Dacă lăsăm un gol, va fi umplut de alţi actori cu agende foarte diferite de ale noastre", a spus ea.
Tot potrivit politico.eu, fostul premier belgian şi membru al grupului Renew Europe Guy Verhofstadt a scris grupului său politic pentru a cere depunerea unei moţiuni de neîncredere împotriva Comisiei Europene din cauza deblocării unei părţi substanţiale din fondurile pentru Ungaria.
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen cedează "şantajului lui Viktor Orban în privinţa ajutorului UE pentru Ucraina şi deschiderii negocierilor de aderare", a scris el în scrisoare.
"Valorile UE sunt o piatră de temelie a Uniunii şi nu sunt de vânzare", a mai arătat Guy Verhofstadt. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ungaria: Detalii despre zeci de mii de informatori din perioada comunistă au devenit disponibile online
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu 'demnitate și umanitat
Ministrul apărării Pistorius reafirmă angajamentul Germaniei față de Lituania
Germania este hotărâtă să continue desfășurarea celei de-a 45-a Brigăzi blindate în Lituania pentru a consolida apărarea aliatului său din NATO împotriva unui eventual atac rusesc, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, citat de dpa. 'Un atac asupra Lituaniei ar fi un atac asupra noastră a tutu
Alegeri SUA/Premierul spaniol Sanchez consideră înfrângerea republicanilor americani un semnal împotriva extremei drepte
Premierul Spaniei, socialistul Pedro Sanchez, a apreciat miercuri că înfrângerea suferită de republicanii american la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA reprezintă un semnal împotriva extremei drepte, transmite AFP. 'Ieri, societatea americană a votat împotriva politicilor care doar sărăcesc.
#Ucraina: Oficialități de rang înalt din serviciile de informații și poliție, vizate de o anchetă anticorupție
Anchetatorii anticorupție ucraineni au anunțat miercuri că oficialități din domeniul aplicării legii au fost implicate într-o schemă importantă de fraudă, așa cum arată noile probe în cadrul investigației, transmite Reuters. Membri ai conducerii serviciului de securitate SBU, angajați ai poliției și ai Parchetului au primit mită pe
#Ucraina: Bilanțul victimelor atacului rusesc asupra unei școli din Zaporojie a crescut la 37 de morți
Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în atacul rusesc de luni, cu aproximativ zece bombe ghidate asupra unei școli subterane din regiunea Zaporojie (sud), unde civili ucraineni primeau ajutor umanitar, potrivit noului bilanț al victimelor prezentat de poliția ucraineană, citat de EFE. Până în prezent au fost identificate 12
Beijingul avertizează Londra în legătură cu orice fel de 'denigrare', după un raport asupra amenințărilor cibernetice prin IA
China a avertizat Regatul Unit miercuri cu privire la orice tentativă de 'denigrare' la adresa sa, la o zi după publicarea unui raport care menționa posibile atacuri cibernetice lansate de unele state, în special China, împotriva infrastructurilor critice britanice, relatează AFP. 'China își exprimă profunda &icir
Alegeri SUA/Trump dezminte speculațiile despre noi atacuri împotriva Iranului
Președintele american Donald Trump a dezmințit speculațiile privind planificarea unor noi atacuri împotriva Iranului, consemnează miercuri dpa. Într-un interviu telefonic pentru ziarul britanic Financial Times, cu câteva ore înainte de închiderea urnelor pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, el
Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru rolul său de mediator în acordul de încetare a focului cu caracter umanitar, pe o perioadă de șase zile, convenit de Moscova și Kiev pe frontul din regiunea Herson săptămâna trecută în vederea evacuării civililor din localitatea Oleșki
Alegeri SUA/ Obama salută victoria democraților, considerând-o un 'mesaj clar' adresat lui Trump
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un 'mesaj clar' din partea alegătorilor, relatează dpa. Democrații au preluat controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului de la republicanii președ
Alegeri SUA/Liderul minorității democrate din Cameră declară că SUA au votat împotriva 'extremismului și corupției'
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a afirmat marți că americanii au votat împotriva 'extremismului și corupției', în urma rezultatelor de la alegerile de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, care au oferit Partidului Democrat controlul asupra ambelor camere ale Congresului SUA, informează miercuri EFE.
Alegeri SUA/Administrația SUA a rămas aceeași, notează oficiali germani și francezi
Coordonatorul guvernului german pentru relațiile transatlantice, Metin Hakverdi, a apreciat că pierderea de către republicani a controlului asupra ambelor camere ale Congresului SUA va modifica semnificativ echilibrul politic la Washington, dar a avertizat că președintele american Donald Trump își va păstra totuși atribuții constituționale considerabile, î
Alegeri SUA/ China se declară pregătită să 'lucreze în continuare' cu Statele Unite
China a calificat miercuri alegerile de la jumătatea mandatului drept o ''chestiune internă'' a SUA și s-a declarat pregătită să coopereze în continuare cu Washingtonul în dosare de interes comun, dar și în probleme unde există divergențe între cele două țări, transmit AFP și dpa. ''Alegerile de
Alegeri SUA/Alegătorii latino-americani care l-au susținut pe Trump în 2024 au votat acum pentru democrați
Democrații au obținut victorii electorale în zonele cu comunități latino-americane semnificative care l-au susținut pe președintele Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2024, fapt ce reflectă o renaștere a sprijinului hispanic pentru opoziție și le permite democraților să recâștige controlul asupra ambelor camere ale Congresului în ulti
Alegeri SUA/Democratul Xavier Becerra: 'Ce noapte minunată să fii fiul unor imigranți în Uniune'
Democratul Xavier Becerra, care, conform proiecțiilor, va deveni primul guvernator latino-american al Californiei în peste 150 de ani, conform proiecțiilor AP și NBC News, a sărbătorit rezultatele și a declarat că este o 'noapte minunată' să fii californian, american și 'fiul unor imigranți în Uniune', transmite miercuri EFE.
Coreea de Nord construiește o navă cu capacități de luptă nemaivăzute, susține Kim Jong Un
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a afirmat că țara sa construiește în prezent o navă de război, echipată cu un sistem de luptă 'pe care nicio țară din lume nu-l are', a relatat miercuri agenția oficială de presă nord-coreeană KCNA, citată AFP. Coreea de Nord își exploatează șantierele navale la capacitate maximă pentru a-și













