Tusk promite că Polonia va fi un aliat loial al SUA şi un lider în UE, dar este precaut cu schimbarea tratatelor europene
Noul premier polonez Donald Tusk a schiţat marţi o viziune pro-europeană în programul său de guvernare, dar a atenţionat că nu va accepta revizuiri ale tratatelor UE care să fie nefavorabile ţării sale, la o zi după ce desemnarea sa ca prim-ministru a încheiat opt ani de guvernare naţionalistă care a tensionat relaţiile Poloniei cu Bruxellesul, relatează Reuters.
În prezentarea programului său de guvernare în parlament, Tusk a promis că Polonia va fi un membru angajat în cadrul NATO, un aliat loial al SUA şi a semnalat că este decis să repare relaţiile cu Bruxellesul după cei opt ani în care Comisia Europeană s-a aflat în conflict permanent cu fostul guvern conservator condus de partidul Lege şi Justiţie (PiS) pe care l-a acuzat de încălcarea statului de drept prin reformele în justiţie, limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului naţional.
"Polonia îşi va recâştiga poziţia de lider în UE (...) Polonia îşi va construi forţa, poziţia pe care o merită", a spus noul premier liberal, care a promis de asemenea că "va aduca înapoi milioanele de euro", referindu-se la fondurile din planul european de relansare post-pandemie pe care Comisia Europeană le-a blocat în cazul Poloniei din cauza disputei privind statul de drept.
Totuşi, în pofida poziţiei sale clar pro-UE, Donald Tusk, care a mai fost premier în perioada 2007-2014 şi apoi preşedinte al Consiliului European, a atras atenţia că se va opune oricăror schimbări ale tratatelor europene care ar dezavantaja Polonia. "Orice încercări de schimbare a tratatelor care contravin intereselor noastre sunt excluse (...) nimeni nu mă va da la o parte", a avertizat el, după ce parlamentul European a adoptat luna trecută o rezoluţie prin care cere luarea mai multor decizii în Consiliul UE prin majoritate calificată în locul unanimităţii. UE "are nevoie de îmbunătăţiri în numeroase domenii, dar maniera cea mai necugetată ar fi să adoptăm acest entuziasm foarte naiv pentru integrare", a avertizat atunci Donald Tusk.
Pe de altă parte, în discursul său din parlament, el a promis că guvernul său va face din apărare o prioritate şi va onora toate contractele de achiziţii de armament, după ce a cerut continuarea sprijinului neclintit pentru Ucraina în războiul cu Rusia. De când a început acest război, Polonia a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament, în special cu SUA şi Coreea de Sud.
Donald Tusk a format după alegerile legislative din 15 octombrie o majoritate eterogenă în care se regăsesc în total 16 partide, împărţite în trei alianţe cu orientări diferite, respectiv alianţa sa liberală Coaliţia Civică, alianţa denumită A Treia Cale, formată din două partide cu ideologii opuse - respectiv Polonia 2050, formaţiune liberal-progresistă, şi Partidul Popular Polonez (PSL), o formaţiune conservatoare - şi Stânga.
După ce Seimul, camera inferioară a parlamentului polonez, a respins luni guvernul minoritar propus de fostul premier Mateusz Morawiecki, desemnat premier de preşedintele Andrzej Duda pentru că partidul acestuia, Lege şi Justiţie (PiS), a obţinut cele mai multe voturi în alegeri, conform procedurii constituţionale a doua numire a premierului a revenit Seimului, care l-a desemnat în aceeaşi zi pe Tusk. Acesta şi-a prezentat marţi Cabinetul şi programul de guvernare în faţa legislativului înaintea votului de încredere în guvernul său, care va fi acum doar o formalitate, şi urmează să depună miercuri jurământul în faţa preşedintelui Duda.
O poziţie importantă în guvern va ocupa liderul formaţiunii PSL, Wladislaw Kosiniak-Kamysz, propus pentru postul de vicepremier şi ministru al apărării, în timp postul de ministru de externe ar urma să-i revină lui Radoslaw Sikorski, care a mai ocupat acest post între anii 2007 şi 2014, tot în guvernele conduse de Tusk, în care a mai fost şi ministru al apărării. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump anunță eliberarea unei cetățene americane blocate în Iran din 2024
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri eliberarea unei cetățene americane blocate în Iran din decembrie 2024, notează AFP. 'Iranul a autorizat o cetățeană americană, deținută ilegal începând din decembrie 2024 (...) să părăsească țara. Ea este în prezent în siguranță în afara țării și se s
Kuweitul afirmă că răspunde la 'atacuri ostile cu drone' iraniene, sirene în Bahrein
Armata Kuweitului a indicat în noaptea de miercuri spre joi că răspunde la 'atacuri ostile cu drone' iraniene, în timp ce sirenele de alertă aeriană au răsunat în Bahrein, după noi lovituri ale Statelor Unite împotriva Iranului, relatează AFP. Într-un comunicat publicat pe X, statul-major din Kuweit a afir
Iran: Armata americană anunță că a tras asupra unei nave care încerca să forțeze blocada
Un avion militar american a tras miercuri asupra unui petrolier gol care încerca să forțeze blocada porturilor iraniene, a anunțat armata americană, citată de AFP. Aparatul a 'neutralizat' nava după ce a tras rachete în coșul acesteia de fum, a indicat Comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) într-un
#Ucraina: Ministrul apărării își anunță demisia
Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a declarat miercuri că își părăsește funcția, după demisia prim-ministrului, în cadrul unei remanieri guvernamentale dorite de președintele Volodimir Zelenski, transmite AFP. 'A fost o mare onoare să servesc poporul ucrainean în calitate de ministru al apărării', a scr
Armata americană afirmă că a lansat un nou val de lovituri împotriva Iranului
Armata americană a anunțat miercuri că a lansat o nouă serie de atacuri împotriva Iranului, a doua din cursul aceleiași zile, transmite AFP. 'Atacurile vizează capacități militare iraniene folosite pentru a amenința navele care tranzitează liber prin Strâmtoarea Ormuz', a precizat Comandamentul american pentru Orientul Mijl
Zelenski vizează o capacitate de producție de rachete Patriot în Ucraina la sfârșitul anului 2026
Președintele Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că estimează că Ucraina va fi capabilă să producă 'până la sfârșitul anului 2026' rachete destinate sistemelor de apărare Patriot, de care are nevoie pentru a contracara atacurile rusești cu rachete balistice care s-au intensificat, notează AFP. Țara suferă de o lipsă de mu
Inginerul-șef al centralei nucleare Zaporojie a fost ucis de o dronă ucraineană, potrivit Rusiei
Agenția nucleară de stat rusă Rosatom a anunțat miercuri decesul inginerului-șef al centralei nucleare ucrainene Zaporojie ocupată de Rusia, în urma unui atac ucrainean care a ucis încă o persoană, relatează agențiile Reuters și EFE. 'În această după-amiază, Aleksandr Iakovlev, inginerul-șef al centralei nucleare Zaporojie, a murit î
Comisia Europeană a acceptat un plan de acțiune al rețelei sociale X pentru creșterea transparenței
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut rețeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparență a algoritmilor săi, a anunțat miercuri că a acceptat un plan de acțiune al acestei rețele pentru a se conforma normelor de transparență prevăzute în Regulamentul privind Serviciile Digitale în UE (DSA - Digital Services Ac
Președintele Serbiei a refuzat să semneze declarația finală a summitului Ucraina - Europa de Sud-Est
Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat miercuri că el este singurul participant la summitul Ucraina - Europa de Sud-Est care nu a semnat declarația adoptată mai devreme în cursul zilei la acest summit desfășurat la Kiev, relatează agenția Tanjug 'Sunt singurul care nu și-a pus semnătura pe acea declarație. Priviți textul acelei declarați
R.Moldova: Ambasadorul Ozerov contestă angajamentul Rusiei de a-și retrage trupele din Transnistria (media)
Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, susține că declarația de la Istanbul din 1999 nu conține obligații asumate de Rusia privind retragerea trupelor sale din regiunea transnistreană, ci doar 'intenții'. Diplomatul afirmă că retragerea militarilor ruși staționați în stânga Nistrului va fi posibilă doar după soluțio
Polonia interceptează avioane militare ruse în Marea Baltică pentru a doua zi consecutiv
Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a denunțat miercuri o noua prezență a unor avioane militare rusești deasupra Mării Baltice, al doilea incident de acest gen înregistrat în doua zile consecutiv, după ce în ajun fusese detectat un avion militar de spionaj în aceeași zonă, relatează EFE. 'Rușii au desfășurat, d
Elon Musk vede în Marine Le Pen 'ultima speranță a Franței'
Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat miercuri deschis susținerea pentru Marine Le Pen, posibilă candidată a partidului francez naționalist și eurosceptic Adunarea Națională (RN) la alegerile prezidențiale din 2027, mesaj în urma căruia a fost acuzat de guvernul președintelui Emmanuel Macron de ingerință în politica internă a Franței, potrivit AFP.
Secretarul Trezoreriei SUA anunță lansarea unei monede de aur cu portretul lui Trump
Imaginea președintelui american Donald Trump va apărea în curând pe încă un obiect, de data aceasta, o monedă de aur de 1 dolar, care a fost prezentată miercuri de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, potrivit dpa. Aceasta este prilejuit de împlinirea a 250 de la fondarea SUA și are drept scop 'de a onora moștenirea durabilă a lib
SUA: Joe Biden și-a scris memoriile mandatului prezidențial în cartea 'Promite-mi, America!'
Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, a anunțat miercuri publicarea unei noi cărți de memorii, în care evocă mandatul său la Casa Albă dintre anii 2021 și 2025, precum și decizia sa controversată de a candida pentru realegere la scrutinul din 2024 și în final hotărârea de a se retrage din această cursă, relatează agențiile AFP și EFE.
Fratele lui Ali Larijani îndeamnă Iranul să fie pregătit pentru un război de câțiva ani cu SUA
Un influent politician iranian și-a îndemnat țara să se pregătească pentru un război cu Statele Unite care ar putea dura câțiva ani, transmite dpa. 'Ceea ce ține la distanță amenințarea războiului este disponibilitatea noastră completă de a ne apăra', a declarat Mohammad-Javad Larijani într-un interviu acordat miercuri televiziunii de














