Hunter Biden: ''Încearcă să mă ucidă''
Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, a declarat vineri că atacurile pe care le primeşte din partea sectoarelor de dreapta au ca obiectiv final să-l omoare şi să distrugă preşedinţia tatălui său, transmite EFE.
''Nu este vorba despre mine. În fond, ceea ce încearcă ei să facă este să mă omoare, ştiind că pentru tatăl meu ar fi o durere mai mare decât ar putea el suporta'', a declarat el într-un interviu la Moby Pod, podcast-ul muzicianului american şi prieten al său Moby. "Ei încearcă în modul cel mai ilegitim, dar raţional, să distrugă o Preşedinţie", a adăugat el.
Hunter Biden a definit astfel campania de hărţuire a cărui ţintă susţine că este din cauza problemelor sale legale şi a dependenţelor de când tatăl său a candidat şi a câştigat alegerile pentru Casa Albă din 2020. În opinia sa, persoanele din spatele acestei campanii au ca scop ca el să recidiveze şi să consume din nou droguri.
"Au decis că singurul mod în care puteau submina încrederea tatălui meu şi capacitatea lui de a continua campania şi de a merge mai departe - în special după moartea fratelui meu (Beau) - (a fost) să-l facă să creadă că ar putea să-şi piardă fiul pe care tocmai şi-l recuperase de la o moarte aproape sigură, din cauza dependenţei", a insistat el.
Moby şi Hunter Biden s-au cunoscut în cadrul unui program de tratare a dependenţei de droguri şi sunt prieteni de trei ani.
Interviul a fost înregistrat înainte de inculparea lui Hunter Biden, pentru a doua oară la nivel federal, când procurorii i-au deschis joi un nou dosar penal pentru evaziune fiscală.
Hunter Biden, în vârsta de 53 de ani, "a fost implicat într-o stratagemă pentru a nu plăti cel puţin 1,4 milioane de dolari în declaraţiile sale fiscale federale" între 2016 şi 2019, potrivit procurorului special responsabil cu ancheta. El "a cheltuit milioane de dolari pentru un stil de viaţă extravagant în loc să-şi plătească taxele", se arată în documentul citat, în care sunt detaliate nouă capete de acuzare, de la evaziune fiscală la fals în declaraţii.
Această nouă inculpare înseamnă că fiul preşedintelui, deja urmărit penal pentru deţinere ilegală de armă, ar putea fi judecat de două ori anul viitor, în timp ce tatăl său încearcă să fie reales pentru un nou mandat la Casa Albă.
Preşedinţia SUA nu a dorit să comenteze vineri noua inculpare, dar a subliniat că preşedintele Biden îşi iubeşte fiul şi este mândru de el.
"Preşedintele a mai spus-o şi va continua să spună că îşi iubeşte fiul şi îl sprijină în timp ce continuă să-şi refacă viaţa. Nu voi spune mai mult decât ceea ce a repetat deja iar şi iar, că este mândru de fiul său", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, într-o conferinţă de presă. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în SUA: Berlinul speră la noi inițiative pentru a rezolva conflictele
Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a salutat 'schimbarea' care a urmat victoriei democraților în alegerile de la mijloc de mandat de miercuri din SUA, exprimându-și speranța pentru noi inițiative de rezolvare a conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP. Cu o cooperare strânsă între
Alegeri SUA/Ministrul de externe francez afirmă că victoria democraților reprezintă o 'veste excelentă pentru democrația americană'
Victoria zdrobitoare a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un 'record absolut' al prezenței la vot, și recunoașterea de către președintele Donald Trump a înfrângerii republicanilor, reprezintă 'o veste excelentă pentru democrația americană', a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-N
Alegeri SUA: Averea lui Elon Musk nu a folosit la nimic (analiză AFP)
Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului este și cea a lui Elon Musk și a finanțărilor masive a campaniei lor menite să influențeze votanții, relatează AFP într-o analiză. Omul cel mai bogat din lume a injectat aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-i susține pe ca
Alegeri SUA/Premierul britanic afirmă că rezultatul scrutinului reprezintă un apel la lupta împotriva creșterii costului vieții
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că înfrângerea Partidului Republican în alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din SUA ar trebui să motiveze lumea să se 'unească' pentru a lupta împotriva creșterii costului vieții, alimentată de conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina, relatează AFP și dpa.
Marea Britanie: Interzicerea Palestine Action, contestată la Curtea Supremă
Unul din cofondatorii Palestine Action a contestat miercuri, la Curtea Supremă, decizia autorităților britanice de a interzice această organizație ca 'teroristă', argumentând că măsura este disproporționată și subminează legislația antiteroristă, transmite Reuters. Guvernul britanic a interzis Palestine Action anul trecut după o
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru al retailerului online Ozon, în sudul Rusiei
Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic aparținând grupului rus de comerț electronic Ozon, în sudul Rusiei, au anunțat miercuri reprezentanții companiei și un oficial regional, conform Reuters. A fost a doua oară când instalația Ozon din orașul Adîgheisk a fost vizată, un episod dintr-o c
Parlamentul Columbiei a adoptat o lege care încheie politica de 'pace totală' față de grupările armate ilegale
Parlamentul Columbiei a înăsprit condițiile oferite membrilor grupărilor armate ilegale care se predau, prin adoptarea unui proiect de lege propus de președintele Abelardo De La Espriella care încheie politica de 'pace totală' a fostului președinte Gustavo Petro, relatează miercuri Reuters. Noua legislație le interzice aces
Comisia Europeană a evaluat progresele țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană
Comisia Europeană a adoptat miercuri pachetul anual privind extinderea Uniunii Europene, care evaluează progresele înregistrate în ultimul an de țările candidate și stabilește prioritățile de reformă pentru perioada următoare. Potrivit evaluării Comisiei, Muntenegru, Albania, Republica Moldova și Ucraina au avansat în procesul de aderare, în t
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.
Israel: Unul din liderii opoziției spune că Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide americane
Unul din liderii opoziției israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide politice americane majore, avertizând că rămânerea acestuia la putere ar putea duce la izolare internațională și o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa. Liderul Democrațil
Iranul sărbătorește 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane cu amenințări și ironii la adresa lui Trump
Iranul a sărbătorit miercuri 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane de la Teheran, cu numeroase marșuri în toată țara și cu un personaj căruia i-au acordat toată atenția, președintele american Donald Trump, pe fondul temerilor că acesta ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului, chiar dacă republicanii săi au pierdut alegerile intermediare
Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-și atinge obiectivul de aderare la UE, afirmă Bruxellesul
Ucraina ar trebui să accelereze reformele dacă dorește să își atingă propriul obiectiv privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri Comisia Europeană într-un raport, care evidențiază și progresele înregistrate de Kiev, conform Reuters și dpa. Guvernul ucrainean și-a exprimat intenția de a înc
Muntenegru ar putea semna tratatul de aderare la UE în iunie 2027, afirmă Comisia Europeană într-un raport
Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a indicat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Pentru prima oară după 2011, când UE a închis negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația
Ungaria: Detalii despre zeci de mii de informatori din perioada comunistă au devenit disponibile online
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu 'demnitate și umanitat
Ministrul apărării Pistorius reafirmă angajamentul Germaniei față de Lituania
Germania este hotărâtă să continue desfășurarea celei de-a 45-a Brigăzi blindate în Lituania pentru a consolida apărarea aliatului său din NATO împotriva unui eventual atac rusesc, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, citat de dpa. 'Un atac asupra Lituaniei ar fi un atac asupra noastră a tutu





