Alegeri în Olanda: Se anunţă o luptă strânsă între liberali, populişti şi alianţa formată din social-democraţi şi Verzi
Olandezii îşi aleg miercuri noul parlament, cele mai recente sondaje de opinie indicând că va avea loc o luptă strânsă între principalele partide şi alianţe politice participante, relatează DPA.
Secţiile de votare, deschise la ora locală 07:30 (06:30 GMT), se vor închide la 21:00 (20:00 GMT), când postul naţional de televiziune NOS va difuza primele exit-poll-uri.
Formaţiunea liberală aflată la guvernare, Partidul Popular pentru Democraţie şi Libertate (VVD), se află aproape la egalitate cu Partidul pentru Libertate (PVV, populist), condus de Geert Wilders, şi cu alianţa electorală formată din social-democraţi şi Verzi, fiecare din aceste trei urmând să obţină între 16 şi 18% din sufragii.
Candidata principală a VVD, ministrul justiţiei Dilan Yesilgöz, vizează să îi succeadă colegului de partid Mark Rutte şi să devină prima femeie care ajunge la conducerea guvernului.
Potrivit sondajelor de opinie, niciun partid nu va obţine majoritatea absolută în acest scrutin şi va fi necesară o coaliţie guvernamentală din cel puţin trei partide.
De la fondarea sa în 2006, PVV nu a făcut niciodată parte dintr-o coaliţie guvernamentală. Formaţiunea lui Wilders, care are opinii antimusulmane, a urcat substanţial în sondajele de opinie după ce partidul liberal de guvernământ VVD a afirmat că de această dată nu exclude o coaliţie cu PVV.
Formaţiunile de opoziţie acuză VVD că astfel îl face pe Geert Wilders acceptabil din punct de vedere social.
Alianţa formată din social-democraţi şi Verzi, al cărei cap de listă este fostul vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene Frans Timmermans, a urcat de asemenea masiv în intenţiile de vot ale electoratului olandez.
Alegerile au fost convocate după ce coaliţia guvernamentală de centru-dreapta, condusă de premierul Mark Rutte şi formată din VVD, Partidul Democraţii 66 (D66, liberal), Apelul Creştin-Democrat (CDA) şi Uniunea Creştină (CU), s-a rupt din cauza divergenţelor legate de politica privind migraţia. În luna iulie, Rutte a anunţat că va părăsi politica internă. El a fost prim-ministru pentru aproximativ 13 ani şi va conduce executivul până la desemnarea unui nou premier.
Reducerea imigraţiei, subiect care a condus la căderea ultimului guvern Rutte, a constituit o temă principală în campania electorală.
''E suficient. Olanda nu mai poate primi (migranţi). Trebuie să ne gândim întâi la poporul nostru. Frontiere închise. Zero solicitanţi de azil'', a declarat marţi Geert Wilders într-o dezbatere televizată.
Dacă PVV se va plasa pe prima poziţie, atunci Wilders ar putea conduce o coaliţie de dreapta radicală cu o retorică dură antiimigraţie, chiar dacă el caută să-şi îmbunătăţească imaginea în speranţa intrării la guvernare.
În cazul în care Timmermans este mai bine plasat, acest lucru ar putea face ca viitorul guvern să se orienteze mai mult spre centru şi spre cheltuieli sporite pentru politicile privind schimbările climatice.
Potrivit cutumei, partidul care câştigă cele mai multe locuri în parlament va conduce negocierile pentru formarea guvernului şi va furniza prim-ministrul, dar nici măcar acest lucru nu este garantat de sistemul politic olandez. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul israelian i-a salutat, la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, pe 'eroii' de pe zborul Flydubai
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit miercuri, la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, cu pasagerii avionului companiei Flydubai plecat inițial din Dubai și redirecționat în Arabia Saudită în urma unui incident violent între piloții aeronavei, transmite France Presse. Un video difuzat de biroul premi
Rusia pune în pericol viața cetățenilor Republica Moldova, reacționează Chișinăul după incursiunea altor două drone
Alte două drone au încălcat spațiul aerian al Republicii Moldova miercuri: prima a explodat în cursul dimineții, iar survolul celei de-a doua a fost raportată presei chiar de ministrul moldovean al apărării, relatează Radio Chișinău. Anatolie Nosatîi a anunțat miercuri, după ședința de guvern, că a fost monitorizată o altă dr
Incident în apropiere de o bază militară în Anglia: 'Indicii puternice' privind implicarea Iranului (Burnham)
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că există 'indicii puternice' privind implicarea Iranului în incidentul survenit duminică în apropiere de o bază aeriană în sud-vestul Angliei, utilizată de armata americană în războiul său împotriva Republicii islamice, relatează AFP. 'Există indicii
Viceambasadorul Israelului în România salută 'curajul incredibil' al pasagerilor care au intervenit în incidentul survenit într-un avion pe ruta Dubai - Tel Aviv
Viceambasadorul Israelului în România, Erez Golan, a reacționat miercuri la incidentul produs într-un avion al companiei Flydubai ce efectua un zbor pe ruta Dubai - Tel Aviv, diplomatul salutând ''curajul incredibil'' al pasagerilor israelieni care au intervenit și au împiedicat producerea unei tragedii.
Pasagerii zborului Flydubai au aterizat în Israel
Avionul cu pasagerii unui zbor Flydubai la bord, care fusese deviat în Arabia Saudită după o altercație între piloți, a aterizat miercuri seara la Tel-Aviv, potrivit imaginilor transmise de AFPTV. Conform aplicației de urmărire FlightRadar24 și așa cum a difuzat în direct Channel 12 israelian, aeronava a aterizat la Ben Gurio
Ambasadorul american la NATO dezminte reducerile masive de trupe în Europa
SUA nu se pregătesc să retragă între 25.000 și 40.000 de trupe de pe continentul european, a afirmat ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, dezmințind informații în acest sens apărute anterior în presă, relatează AFP. 'Aceste informații sunt false', a declarat Whitaker în cadrul unei conferințe pe tema
CJUE: Reprezentanții statelor membre au numit un judecător în cadrul Curții de Justiție și doi judecători în cadrul Tribunalului
Reprezentanții guvernelor statelor membre au numit miercuri un judecător la Curtea de Justiție și doi judecători la Tribunal, indică un comunicat difuzat pe consilium.europa.eu. Danezul Niels Fenger a fost numit din nou în calitatea de judecător în cadrul Curții de Justiție pentru un mandat desfășurat între 7 octombrie 2027 ș
Mark Rutte: Nu există nicio amenințare iminentă dinspre Rusia pentru teritoriul NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri că nu există o amenințare iminentă pentru teritoriul Alianței Nord-Atlantice și că evaluarea amenințării ruse este neschimbată față de acum trei săptămâni, trei luni sau un an, informează Reuters. ''Dacă Rusia ar vrea să acționeze împotriva Finlandei, o țară baltică
Sanchez i-a prezentat scuze lui Macron după ce Senatul țării sale nu a ratificat Tratatul franco-spaniol
Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a ''cerut scuze'' miercuri lui Emmanuel Macron după refuzul din ajun al Senatului spaniol de a ratifica tratatul de prietenie franco-spaniol, în plină vizită a președintelui francez la Madrid, transmite France Presse. ''Nu pot decât să mă scuz pentru acest vot'', a d
China: Xi pregătit 'să reprime cu hotărâre' forțele pro-independență din Taiwan
Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat miercuri - în ajunul sărbătorii naționale - hotărârea să combată forțele în favoarea independenței Taiwanului, precum și ingerințele externe în afacerile insulei, relatează France Presse. Cu acest prilej, Xi a reafirmat obiectivul 'reunificării' Chinei continentale cu
Emmanuel Macron și Pedro Sanchez salută declarațiile premierului britanic despre o eventuală revenire a țării sale în UE
Președintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri, în limba engleză, redeschiderea de către premierul britanic Andy Burnham a dezbaterii despre o eventuală revenire a Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene, informează AFP și Reuters. ''Welcome back! Dacă britanicii vor să revină și dacă prim-ministrul merge &ic
#Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski anunță că a vizitat soldații de pe frontul de est
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri că a vizitat soldații de pe frontul din estul țării, în zona orașului Liman, unde armata ucraineană efectuează o contraofensivă împotriva forțelor ruse, transmit AFP și Reuters. Fief al brigăzii naționaliste Azov, Liman se află în centrul luptelor de mai multe luni.
Eforturi în curs pentru transferul către o țară terță a sistemelor antiaeriene rusești din Turcia (Kremlinul)
Kremlinul a declarat miercuri că 'eforturi' sunt în curs de desfășurare între Moscova și Ankara privind posibilul transfer de către Turcia a sistemelor de apărare antirachete rusești către o țară terță, care ar trebui să fie un stat aliat al Rusiei, relatează AFP. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâm
Putin îi îndeamnă pe deputații aleși în Duma de Stat să 'facă totul pentru victorie' în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat miercuri cea de-a noua legislatură a Dumei de Stat (Camera Deputaților) cu un apel la adresa deputaților de a face totul pentru victorie în războiul cu Ucraina, ceea ce ar include creșterea cheltuielilor pentru apărare în noul buget, potrivit presei, transmite EFE. 'Sunteți chemați să
Flydubai: Un 'terorist' a încercat să prăbușească avionul, susține un ministru israelian
Aterizarea de urgență a unui avion Flydubai care se îndrepta spre Israel a fost cauzată de acțiunile unui 'terorist' care intenționa să prăbușească aeronava și să îi omoare pe cei aflați la bord, a susținut ministrul israelian al securității naționale, relatează AFP. Și Reuters a transmis, citând doi oficiali israelieni, că guvernul israelia














