Israel-Hamas: Qatar, Israel şi Hamas anunţă progrese în eliberarea ostaticilor din Gaza (sinteză AFP)
Qatarul a anunţat marţi că un acord este pe cale să fie încheiat pentru eliberarea ostaticilor ţinuţi captivi de Hamas în Fâşia Gaza în schimbul unui armistiţiu în teritoriul palestinian, unde armata israeliană îşi continuă fără răgaz ofensiva împotriva grupării islamiste, relatează France Presse într-o sinteză dedicată subiectului.
Gruparea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, şi Israelul au anunţat de asemenea progrese în vederea unei eliberări a ostaticilor, negociată în special de Qatar.
Armata israeliană estimează că circa 240 de ostatici au fost duşi în Gaza de comandourile Hamas în timpul atacului sângeros comis în comunităţile din sudul Israelului în 7 octombrie.
"Facem progrese" cu privire la returnarea ostaticilor, a declarat marţi premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a făcut din eliberarea lor o condiţie prealabilă pentru orice încetare a focului.
"Sper că vom avea veşti bune despre aceasta în curând", a adăugat el în cursul unei vizite la o bază militară din nordul ţării.
Negociatorii nu au fost "niciodată atât de aproape de un acord", potrivit Qatarului, care lucrează împreună cu SUA şi Egipt pentru a încerca să obţină eliberarea ostaticilor în schimbul unui armistiţiu.
Negocierile au atins "faza finală", a declarat marţi un reprezentant qatarez.
"Ne apropiem de încheierea unui acord de armistiţiu", declarase mai devreme Ismail Haniyeh, liderul Hamas, care trăieşte în Qatar.
Potrivit unor surse din cadrul Hamas şi Jihadului Islamic - alt grup islamist armat palestinian -, cele două grupări au acceptat într-adevăr un acord ale cărui detalii urmează să fie anunţate de Qatar şi de ceilalţi mediatori.
Organizaţiile internaţionale şi numeroase cancelarii străine îşi înmulţesc apelurile pentru o încetare a focului sau un armistiţiu în faţa situaţiei umanitare catastrofale în Fâşia Gaza asediată, unde războiul a distrus cartiere întregi, a devastat sistemul de sănătate şi a antrenat deplasări masive ale populaţiei.
O "tragedie" sanitară se profilează în Fâşia Gaza, unde "lipsa de apă este majoră" şi unde penuria de carburant riscă să provoace "prăbuşirea serviciilor de salubritate", a mai avertizat marţi UNICEF.
Armata israeliană, care îşi continuă avansul în nordul Fâşiei Gaza, a anunţat că a încercuit tabăra de refugiaţi palestinieni de la Jabaliya, cea mai mare din teritoriul situat la periferia oraşului Gaza, unde se concentrează esenţialul ofensivei israeliene.
În Israel, 1.200 de persoane, în mare majoritate civili, au fost ucise, potrivit autorităţilor, în atacul Hamas din 7 octombrie, de o amploare şi o violenţă nemaiîntâlnite în istoria ţării.
Drept represalii, Israelul a promis "să anihileze" gruparea islamistă şi bombardează de atunci fără încetare teritoriul palestinian, unde armata sa desfăşoară din 27 octombrie o ofensivă terestră împotriva Hamas, calificată drept organizaţie teroristă de către SUA, Uniunea Europeană şi Israel.
În Fâşia Gaza, peste 13.300 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene, între care peste 5.600 de copii, susţine guvernul Hamas.
Preşedinta Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), Mirjana Spoljaric, s-a întâlnit luni seara cu lideri ai Qatarului, precum şi cu Ismail Haniyeh, cu scopul de a se face "progrese în probleme umanitare legate de conflictul armat în Israel şi în Gaza". CICR insistă ca echipele sale să fie autorizate să aibă acces la ostatici.
Două surse apropiate dosarului au declarat marţi pentru AFP că discuţiile se concentrează asupra unui acord care prevede eliberarea a "50 până la 100 de ostatici" în schimbul eliberării a 300 de prizonieri palestinieni în Israel, printre care copii şi femei.
Transferul ar urma să se facă în etape de "câte zece" ostatici pentru "30" prizonieri palestinieni zilnic şi ar include şi intrarea de alimente, ajutoare medicale şi carburant şi mai ales "un armistiţiu umanitar de cinci zile, care poate fi reînnoit".
Dar Israelul insistă asupra "reunificării familiilor", ceea ce înseamnă că dacă un civil este eliberat, partenerul său să fie de asemenea eliberat, chiar dacă este soldat, ceea ce Hamas refuză pentru moment, opunându-se eliberării militarilor, potrivit acestor două surse.
"Voiam să auzim vorbindu-se despre un acord şi să auzim că revenirea persoanelor răpite este o prioritate printre obiectivele războiului. Nu am auzit asta", a declarat Udi Goren, al cărui văr, Tal Haimi, se află printre ostatici, după o întâlnire luni cu premierul Netanyahu. "Este incredibil de dezamăgitor", a adăugat el.
Armata a anunţat marţi că soldaţii săi "continuă să lupte" în nordul Fâşiei Gaza şi că bombardamente aeriene şi cu drone au distrus trei intrări în tuneluri "unde se ascundeau terorişti" în împrejurimile taberei de la Jabaliya, potrivit AFP.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Trump afirmă că rețelele de televiziune din SUA care nu îi transmit discursul ar trebui să rămână fără licență
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut retragerea licențelor posturilor americane care au refuzat să transmită în direct discursul său de la Casa Albă de joi, sugerând, fără a aduce dovezi, implicarea acestora în tentative de fraudă electorală, scrie AFP. 'O decizie rară, NBC și ABC au spus ambele că nu vor di
Qatar: Armata a respins un atac cu rachete (Ministerul Apărării)
Qatarul a anunțat în noaptea de joi spre vineri că armata sa a respins un atac cu rachete, după ce jurnaliști ai AFP au auzit explozii în capitala Doha. 'Ministerul Apărării (...) anunță că forțele armate au interceptat un atac cu rachete care viza statul Qatar', a scris ministerul într-un comunicat publicat pe X. AGE
VIDEO UPDATE Trump acuză China de 'cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie'
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de 'cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie' și a anunțat joi, într-un discurs ținut de la Casa Albă, că va declasifica documente care arată 'vulnerabilități șocante' în sistemul electoral american, scriu Reuters și AFP. Conform pre
VIDEO Mexic: Asasinarea unui jurnalist specializat în probleme de securitate
Un jurnalist specializat în probleme de securitate în Mexic a fost asasinat joi, a anunțat guvernul statului Puebla (centru), unde acesta își desfășura activitatea, transmite AFP. Josue Martinez era director al platformei 'Noticias San Martin Texmelucan' și 'asigura reflectarea subiectelor legate de securitate și
#Ucraina: Doi morți și opt răniți în atacuri rusești asupra Odesei
Atacuri rusești asupra orașului Odesa, în sudul Ucrainei, au făcut doi morți și opt răniți în noaptea de joi spre vineri, a anunțat viceprimarul Oleksandr Filatov, citat de AFP. 'O rachetă a lovit un bloc de locuințe. Din păcate, două persoane și-au pierdut viața. Conform ultimelor informații, în prezent se numără opt răn
Infrastructură de transport afectată de atacuri americane în Iran
Lovituri aeriene americane au afectat, în noaptea de joi spre vineri, două poduri, un aeroport și o gară situate în sudul Iranului, în apropiere de strâmtoarea Ormuz, potrivit televiziunii de stat iraniene IRIB, citată de AFP. Două poduri au fost lovite în regiunea Bandar Khamir, făcând doi morți și patru ră
VIDEO Preșdintele Israelului declară la o televiziune saudită că 'visează' la o pace istorică cu Riadul
Președintele israelian Isaac Herzog a pledat pentru un acord de pace între țara sa și Arabia Saudită, într-un rar interviu difuzat joi de televiziunea saudită Al-Arabiya, notează AFP. 'O pace între Israel și Arabia Saudită este visul meu. Am cel mai mare respect pentru prințul moștenitor Mohammed bin Salman', prințul
Iran: Serie de explozii în urma unor lovituri în sud (presă)
O serie de explozii a zguduit diferite sectoare în sudul Iranului, a raportat joi seară presa de stat, după anunțul Statelor Unite privind o nouă salvă de atacuri, notează AFP.
Guvernul brazilian denunță afirmațiile 'grosolane și arogante' ale lui Rubio la adresa lui Lula
Șeful diplomației braziliene, Mauro Vieira, i-a reproșat joi omologului său american, Marco Rubio, că l-a atacat 'în mod grosolan și arogant pe președintele Lula, după anunțul Washingtonului privind noi taxe vamale împotriva Braziliei, transmite AFP. Într-un mesaj pe X, secretarul de stat american l-a acuzat pe Lula că și
VIDEO Statele Unite au lansat o nouă serie de atacuri împotriva Iranului (armată)
Statele Unite au lansat o nouă serie de atacuri împotriva Iranului joi 'pentru a cincea noapte consecutivă', a anunțat pe X comandamentul american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmite AFP. Aceste bombardamente au început la ora 18:00 GMT și au ca obiectiv 'să continue slăbirea capacităților militare iraniene
Casa Albă afirmă că președintele Trump rămâne deschis unei soluții diplomatice cu Iranul
Președintele american Donald Trump rămâne deschis găsirii unei soluții diplomatice cu Iranul, a afirmat joi Casa Albă, în contextul în care cele două țări au reluat atacurile de ambele părți, relatează AFP. 'Președintele îi trage la răspundere (pe iranieni) atunci când întorc spatele angajamentelor pe care le-au luat faț
Nicaragua rupe relațiile diplomatice cu Italia, care a cerut extrădarea unui asasin al premierului Aldo Moro
Nicaragua a anunțat joi că rupe relațiile diplomatice cu Italia, după ce ministrul italian de externe Antonio Tajani a reiterat cererea de extrădare a teroristului Alessio Casimirri, unul dintre asasinii fostului prim-ministru italian Aldo Moro, relatează agenția EFE. Decizia ruperii relațiilor diplomatice a fost luată după 'declarațiile nejustificate, agr
Rusia: Moscoviții, întristați în urma demolării unei fabrici sovietice cu valoare istorică
Numeroși cetățeni ai capitalei ruse Moscova sunt dezamăgiți de hotărârea primarului de a demola fabrica Elektrozavod, veche de un secol, decizie luată în urma retragerii statutului protecției legale de patrimoniu cultural pentru aproximativ 1.500 de edificii ale orașului, relatează joi agenția EFE. În ciuda inscripțiilor de pe două monumente
Migranți/ONG-uri cer UE să-și suspende cooperarea cu Tunisia din cauza 'încălcărilor grave ale drepturilor omului'
Aproape 50 de ONG-uri au cerut joi Uniunii Europene să-și suspende cooperarea cu Tunisia în materie de control al migrației din cauza 'gravelor încălcari ale drepturilor omului' la care sunt suspuși migranții în această țară, relatează AFP. Apelul a fost lansat cu ocazia marcării a trei ani de la semnarea acordului încheiat &ici
#Ucraina: Zelenski numește un responsabil din serviciile secrete ca ministru interimar al apărării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a numit joi ministru interimar al apărării pe Evgheni Khmara, care a activat până în prezent în cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), decizie ce urmează înlăturării fostului ministru Mihailo Fedorov, intrat în conflict cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, trans













