Război Israel-Hamas/Internetul, în curs de restabilire în Fâşia Gaza
Reţeaua de internet era în curs de restabilire duminică în Fâşia Gaza, după ce a fost întreruptă vineri în timpul bombardamentelor intense israeliene, au anunţat organismul de supraveghere al reţelei Netblocks şi compania palestiniană de telefonie Paltel, potrivit AFP.
"Datele reţelei în timp real arată că conexiunea internet este pe cale să fie restabilită în Fâşia Gaza", a indicat Netblocks pe X (ex-Twitter).
Paltel, principala companie de telefonie ce operează în Fâşia Gaza, şi filiala sa mobilă Jawwal au anunţat de asemenea pe Facebook "revenirea graduală a serviciilor de comunicaţii (fixe, celulare şi de internet) care au fost întrerupte în Fâşia Gaza din cauza agresiunii în seara de vineri".
Comunicaţiile telefonice şi prin internet revin treptat în Fâşia Gaza, au declarat mai multe instituţii de presă palestiniene duminică dimineaţa, potrivit Reuters.
Un colaborator AFP din oraşul Gaza a confirmat că poate accesa internetul şi reţeaua mobilă şi că a reuşit să contacteze persoane din sudul teritoriului palestinian.
Această întrerupere a comunicaţiilor a împiedicat milioane de locuitori să comunice cu apropiaţii lor în afara sau în interiorul Fâşiei Gaza, aflată sub asediu.
Mai multe organizaţii internaţionale, între care Semiluna Roşie palestiniană şi agenţii ale ONU, au indicat, de asemenea, că au pierdut contactul cu personalul lor din Gaza.
Naţiunile Unite au declarat - duminică - că cu greu au reuşit să primească informaţii noi despre situaţia din Gaza de la întreruperea completă a telecomunicaţiilor telefonice şi de internet în noaptea de vineri spre sâmbătă, ceea ce a afectat "sarcina deja dificilă" de distribuire a ajutorului umanitar, potrivit EFE.
Raportul zilnic privind conflictul realizat de Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare s-a redus cu mai mult de jumătate şi a fost nevoit să îşi concentreze actualizările pe Cisiordania, din cauza lipsei de legături cu Gaza.
"Puţinele informaţii disponibile arată că, în ultimele 24 de ore, (Gaza) a suferit cel mai puternic bombardament aerian şi de artilerie de la izbucnirea ostilităţilor", potrivit ONU, care a semnalat confruntări între grupări armate palestiniene şi echipe de infanterie israeliene sprijinite de vehicule blindate.
Ministerul Sănătăţii coordonat de Hamas susţine că numărul morţilor în aceste 24 de ore este de la cel puţin 377, dintre care 157 de copii, ceea ce ridică numărul total al deceselor în Fâşia Gaza de la 7 octombrie la 7.703, dintre care două treimi sunt femei şi copii. Aceste cifre nu pot fi însă verificate din surse independente.
ONU estimează la 1,4 milioane persoanele strămutate în Fâşia Gaza, aproximativ două treimi din populaţia totală a teritoriului, şi denunţă faptul că, din 7 octombrie, aproximativ 44 de instalaţii ale agenţiei sale de sprijinire a refugiaţilor (UNRWA) au fost atacate, soldându-se cu 13 morţi şi 195 de răniţi.
În Cisiordania, un palestinian a fost ucis în ultimele 24 de ore de un colonist israelian, ceea ce face ca numărul deceselor în astfel de confruntări (de asemenea cu forţele de securitate israeliene) din 7 octombrie să ajungă la 109, dintre care 33 de copii.
Războiul între Israel şi gruparea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, s-a declanşat după ce sute de luptători ai grupării au atacat într-un mod fără precedent de sângeros comunităţile din sudul Israelului, ucigând cel puţin 1.400 de persoane şi luând ostatice alte peste 200.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dãdârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








