Război Israel-Hamas/Hamas îi consideră israelieni pe toţi ostaticii, indiferent de cetăţenia dublă (media de stat ruse)
Reprezentanţi ai aripei politice a grupării islamiste palestiniene Hamas, care s-au aflat în ultimele 24 de ore la Moscova, au fost citaţi vineri de media de state ruse afirmând că gruparea îi consideră pe toţi ostaticii pe care îi deţine în Gaza drept israelieni, indiferent de paşapoartele suplimentare pe care le-ar deţine unii dintre ei, şi nu vor mai elibera pe niciunul dintre ei până când Israelul nu va accepta o încetare a focului, relatează Reuters.
Abu Marzouk, membru al biroului politic al Hamas, a declarat pentru agenţia de presă oficială RIA Novosti că Rusia, SUA, Franţa, Spania, Italia şi multe altele au făcut apel la eliberarea cetăţenilor lor dintre cei peste 200 de ostatici pe care Hamas i-a capturat în timpul unui raid transfrontalier în Israel în 7 octombrie.
Hamas, a spus el, a examinat cererea Moscovei "mai pozitiv şi mai atent decât în cazul celorlalte părţi, având în vedere caracterul relaţiilor noastre cu Rusia".
RIA Novosti îl citează afirmând că Hamas nu-i consideră pe ostatici drept ruşi, francezi sau americani. "Toţi cei capturaţi, pentru noi, sunt israelieni, deşi se face apel la cetăţenia lor originară, în speranţa că aceasta îi va salva", a spus el.
În acelaşi timp, Marzouk a declarat vineri la Moscova că vizita delegaţiei grupării islamiste în capitala rusă este un semn că Rusia vede Hamas ca pe o "mişcare de eliberare şi nu ca pe o mişcare teroristă", notează EFE.
"Este un mesaj pentru întreaga lume că Rusia consideră mişcarea Hamas ca fiind eliberatoare şi nu teroristă", a declarat Marzouk pentru RIA Novosti.
Potrivit acestuia, Hamas "apără interesele poporului său (palestinian) şi duce o luptă pentru dreptate".
În ceea ce priveşte negocierile de la Ministerul rus de Externe (cu ministrul adjunct de externe Mihail Bogdanov, reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Orientul Mijlociu), liderul Hamas a declarat că s-a discutat "tot ceea ce priveşte problema palestiniană".
"Am avut întâlniri la Ministerul Afacerilor Externe, am discutat despre tot ceea ce ţine de problema palestiniană şi despre cum vom stabili împreună un viitor pentru întreaga regiune şi pentru umanitate, diferit de viitorul pe care îl propun SUA", a spus el.
Cu câteva ore înainte, un reprezentant al Hamas a declarat pentru cotidianul Kommersant că, în timpul vizitei la Moscova, mişcarea islamistă a prezentat "prietenilor ruşi motivele atacului din 7 octombrie", potrivit EFE.
Totodată, Abu Hamid a declarat pentru ziarul Kommersant că Hamas are nevoie de timp pentru a-i localiza pe toţi cei care au fost duşi în Gaza de diverse facţiuni palestiniene în atacurile din 7 octombrie, când au fost ucise cel puţin 1.400 de persoane în Israel.
Ambasadorul Rusiei în Israel a declarat săptămâna aceasta că se crede că printre ostatici se află trei cetăţeni ruso-israelieni.
Israelul a declarat miercuri că mai mult de jumătate dintre ostaticii deţinuţi de Hamas au paşapoarte străine a 25 de ţări diferite. Se crede că mulţi dintre ei au dublă cetăţenie, însă este aproape sigur că unii nu sunt în această situaţie.
Rusia şi-a apărat vineri decizia de a invita delegaţia Hamas la Moscova în faţa unor critici puternice din partea Israelului, afirmând că este necesar să se menţină contacte cu toate părţile implicate în conflictul israeliano-palestinian.
Israelul, care a promis să anihileze Hamas drept represalii la atacul din 7 octombrie, a calificat decizia drept "deplorabilă" şi a îndemnat Moscova să expulzeze delegaţia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că delegaţia Hamas s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Ministerului de Externe al Rusiei, dar nu şi cu preşedintele Vladimir Putin sau cu oficiali ai Kremlinului.
"Considerăm că este necesar să ne continuăm contactele cu toate părţile şi, bineînţeles, vom continua dialogul cu Israelul", a declarat el reporterilor.
Rusia menţine legături cu toţi actorii-cheie din Orientul Mijlociu, inclusiv Israel, Iran, Siria, Hamas şi Autoritatea Palestiniană, susţinută de Occident, care exercită o autonomie limitată în Cisiordania.
Moscova a pus în mod repetat criza pe seama unui eşec al diplomaţiei americane.
Ambasada Rusiei în Israel a emis o declaraţie în care a reiterat apelul Moscovei la o încetare imediată a focului, eliberarea tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas şi livrarea de ajutor umanitar populaţiei din Gaza, pe care Israelul o bombardează puternic înaintea preconizatei invazii terestre. Reprezentanţii Hamas din Gaza afirmă că peste 7.000 de palestinieni au fost ucişi în bombardamentele israeliene.
Armata israeliană a ridicat vineri la 229 numărul ostaticilor încă deţinuţi de Hamas şi de alte miliţii în Fâşia Gaza.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Al Qasam, aripa armată a Hamas, Abu Obeida, a anunţat că aproximativ 50 de ostatici au fost ucişi de bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza, controlată de islamişti, lucru pe care armata israeliană a refuzat până în prezent să îl comenteze.
De asemenea, gruparea islamistă a discutat la Moscova şi despre încetarea ostilităţilor cu ministrul adjunct de externe iranian Ali Bagheri Kani, care s-a aflat şi el în capitala rusă, potrivit unui mesaj al ambasadei Republicii Islamice în Rusia.
"Prioritatea Teheranului în negocierile cu alte părţi este o încetare imediată a focului, acordarea de asistenţă populaţiei şi ridicarea blocadei represive în Gaza", a precizat ambasada Iranului la Moscova.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Război Israel-Hamas / Liderii UE solicită coridoare şi pauze umanitare în Fâşia Gaza
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl








