Războiul Israel-Hamas/Şeful diplomaţiei Autorităţii Naţionale Palestiniene în vizită la Curtea Penală Internaţională
Ministrul de Externe al Autorităţii Naţionale Palestiniene, Riyad al-Maliki, s-a întâlnit miercuri la Haga cu oficiali ai Curţii Penale Internaţionale (CPI), în plin conflict dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, transmite AFP.
"Astăzi, dr. Riyad al-Maliki (...) a vizitat CPI şi a avut întâlniri cu preşedintele, procurorul şi grefierul Curţii", a spus CPI într-un comunicat.
În ajun, domnul Maliki a deplâns inacţiunea Consiliului de Securitate al ONU în faţa "masacrelor" (...) comise de Israel", care a răspuns cu atacuri neîncetate asupra Fâşiei Gaza la atacul sângeros comis pe 7 octombrie în Israelul de către Hamas.
Vizita diplomatului palestinian nu fusese anunţată. O înregistrare video difuzată de CPI îl arată pe acesta dând mâna cu preşedintele Curţii Piotr Hofmanski, procurorul general Karim Khan şi grefierul Osvaldo Zavala Giler înainte de începerea discuţiilor.
CPI a refuzat să ofere detalii despre vizita ministrului Maliki, care urmează să ţină o conferinţă de presă joi dimineaţă la Haga.
Biroul procurorului general a declarat în octombrie că "strânge în permanenţă informaţii" în sprijinul anchetei sale asupra situaţiei din Teritoriile Palestiniene.
În 2021, CPI a deschis o anchetă oficială despre situaţia din Teritoriile Palestiniene, în special despre presupusele crime comise de forţele israeliene, Hamas şi alte grupuri armate palestiniene.
Biroul procurorului a "înfiinţat o echipă dedicată pentru a avansa ancheta în legătură cu situaţia din statul Palestina".
Înfiinţată în 2002, CPI este singura jurisdicţie internaţională independentă care investighează crimele de genocid, crimele de război şi crimele împotriva umanităţii.
Israelul, care nu este membru al CPI, a refuzat să coopereze cu ancheta sau să îi recunoască jurisdicţia. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Libanului efectuează o vizită în SUA în contextul negocierilor de pace cu Israelul
Președintele libanez Joseph Aoun efectuează o vizită la Washington la invitația președintelui american Donald Trump în contextul ultimei runde de discuții cu Israelul, a anunțat sâmbătă președinția Libanului, relatează dpa. Aoun și soția sa au părăsit Beirutul în cursul dimineții, a anunțat biroul său pe platforma X.
Irakul și SUA au semnat 48 de acorduri, în principal în sectorul petrolier, anunță Bagdadul
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului său Ali al-Zaidi în SUA, a anunțat duminică biroul său, relatează AFP. Țară bogată în petrol, Irakul încearcă să întoarcă pagina unor decenii de violență, dar are în continuare de
Președinta Mexicului a acceptat invitația lui Trump de a asista la finala Cupei Mondiale la fotbal
Președinta mexicană Claudia Sheinbaum a decis în mod neașteptat să accepte invitația președintelui american Donald Trump de a asista la finala Cupei Mondiale la fotbal de duminică, le-a spus ea jurnaliștilor vineri, relatează dpa. Lidera uneia dintre cele trei națiuni care au găzduit competiția a precizat că a fost invitată direct de pre
Trump a criticat Canada pentru poluarea aerului din SUA provocată de incendiile de pădure de pe teritoriul său
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii de pădure pe teritoriul acestei țări, cu două zile înainte de finala Cupei Mondiale la fotbal, care are loc în apropiere de New York, relatează AFP. 'Considerăm Canada responsabilă de faptul că nu își
Bombardat pentru a șaptea noapte la rând, Iranul amenință cu declanșarea unei 'ofensive totale'
SUA au bombardat Iranul pentru a șaptea noapte consecutivă vineri spre sâmbătă iat Teheranul a ripostat din nou lovind ținte în Iordania, Kuweit și Bahrein și amenințând că va trece la o 'ofensivă totală', relatează AFP. La o lună după semnarea, pe 17 iunie, a unui protocol de acord între Iran și SUA menit să du
UPDATE Rusia: Opt morţi şi zeci de răniţi într-un atac ucrainean asupra a două centre logistice
Un atac cu drone ucrainene asupra a două centre logistice s-a soldat cu cel puțin opt morți în Rusia și un incendiu într-un depozit de petrol din regiunea Moscova a dus la evacuarea unei maternități, au anunțat autoritățile locale sâmbătă, relatează AFP. 'Șapte angajați de noapte au fost uciși când drone dușmane au
Gaza: Opt persoane, ucise într-un atac israelian în tabăra de refugiați Nuseirat în timpul unei procesiuni funerare
Opt persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza într-un atac aerian israelian în apropierea unei piețe dintr-o tabără pentru persoane strămutate, potrivit Apărării civile palestiniene, transmite AFP. Atacul a avut loc în tabăra de refugiați Nuseirat din centrul enclavei, 'în timpul procesiunii funerare' a unui bărbat
Merz promite că va colabora cu orice lider care va câștiga alegerile prezidențiale din Franța în 2027
Cancelarul german Friedrich Merz a promis vineri că 'va întinde mâna' oricărui lider care va fi ales președinte al Franței la alegerile din 2027, în contextul în care sondajele indică o posibilă victorie a candidatei de extremă dreapta, Marine Le Pen, relatează AFP și dpa. 'Germania va întinde întotdeauna mâ
Rubio va merge în Asia de Sud-Est săptămâna viitoare pentru a reafirma parteneriatul american
Secretarul de stat american Marco Rubio va merge în Filipine săptămâna viitoare pentru o întâlnire cu omologii săi din Asia de Sud-Est, în momentul în care confruntările armate între Statele Unite și Iran au fost reluate, a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP. Vizita lui Rubio are loc în co
BTA/ Președinta Bulgariei, convinsă de pregătirea Marinei Militare după exercițiul 'Breeze 2026'
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, a declarat vineri că s-a convins de gradul de pregătire al Marinei Militare Bulgare după ce a asistat la desfășurarea exercițiului naval național 'Breeze 2026' la bordul fregatei 'Drazki'. 'Sunt extrem de mulțumită de ceea ce am văzut până acum. Mă simt liniștită în ceea ce privește suveranit
Iranul publică un videoclip care sugerează 'unde poate fi ucis Trump'
Agenția de știri iraniană Fars a distribuit pe rețelele de socializare un videoclip în limba engleză cu titlul: 'Unde poate fi ucis Trump?', relatează vineri agenția dpa. Videoclipul a fost postat, printre alte rețele sociale, pe canalul Telegram al agenției Fars, considerată apropiată de Gardienii Revoluției, și pe platforma X, deținută de Elon
UPDATE/ Comisia Europeană publică raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al șaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluțiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene și, în premieră extinsă, evaluează și situația din patru state candidate la aderare - Albania, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia. Raportul concluzion
Regatul Unit: Andy Burnham, numit lider al Partidului Laburist, înainte de a deveni premier
Andy Burnham a fost numit vineri lider al Partidului Laburist, în cadrul unui congres extraordinar la Londra, înainte de a se instala oficial luni la Downing Street, unde îi va succeda premierului demisionar Keir Starmer, relatează AFP și Reuters. 'În absența oricărui alt candidat eligibil, am onoarea de a-l declara pe Andy Burnham
Un atac lansat de forțele SUA au distrus un turn de control maritim în sud-estul Iranului
Un turn de control maritim din portul Shahid Kalantari din orașul Chabahar, în sud-estul Iranului, s-a prăbușit vineri dimineață, după ce forțele americane au lansat un al treilea atac asupra sa, a relatat agenția de știri iraniană Irna, informează Anadolu. Irna a afirmat că turnul de control a fost complet distrus și nu au fost raportate decese sau pers
Germania și Franța își aprofundează cooperarea în domeniul descurajării nucleare
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele francez Emmanuel Macron continuă cooperarea în domeniul descurajării nucleare, Germania fiind de acord să participe la un exercițiu nuclear francez pentru prima oară, relatează vineri dpa. Consiliul germano-francez pentru apărare și securitate (DFVSR/CFADS) s-a reunit vineri dimineață sub conducerea celor














