Joe Biden salută alianţa cu Australia şi avertizează Beijingul
Preşedintele american Joe Biden a salutat miercuri soliditatea alianţei cu Australia în faţa multiplelor crize din lume, lansând totodată un avertisment Beijingului în ce priveşte activităţile acestuia din Marea Chinei de sud, relatează AFP.
"Orice atac împotriva avioanelor, navelor sau forţelor armate ale Filipinelor va avea drept consecinţă activarea parteneriatului nostru de apărare reciprocă", a afirmat Biden, într-o conferinţă de presă comună cu premierul australian Anthony Albanese, aflat în vizită în SUA.
"Angajamentul SUA faţă de Filipine este de neclintit", a adăugat el.
Duminică, Filipine şi China s-au acuzat reciproc de două coliziuni între nave chineze şi vase filipineze aflate în misiune de reaprovizionare a trupelor Manilei într-un post izolat în Marea Chinei de Sud. Acuzaţiile au continuat şi luni, iar tensiunile au crescut: Filipine l-a convocat pe ambasadorul Chinei la Manila, iar Beijingul a formulat un protest "solemn".
Washingtonul, aliat militar al Manilei, şi-a exprimat "sprijinul" pentru Filipine şi a denunţat într-un comunicat al Departamentului de Stat "acţiunile periculoase" şi cu "încălcarea dreptului internaţional" ale pazei de coastă şi "miliţiei maritime" ale Chinei.
Primirea fastuoasă la Casa Albă a premierului australian, cu toate onorurile unei vizite de stat şi un dineu de gală pe peluza reşedinţei prezidenţiale, reflectă importanţa acordată de Washington vechiului său aliat Australia, stat devenit pilon al strategiei SUA de îngrădire a ambiţiilor crescânde ale Beijingului în regiunea Asia-Pacific, notează AFP.
"Vom concura cu China în toate modurile posibile, cu respectarea regulilor internaţionale - politice, economice şi altele. Dar nu caut conflictul", a subliniat Biden în faţa presei.
În ce-l priveşte, premierul australian a insistat asupra necesităţii de a menţine "dialogul" cu Beijingul.
Cei doi lideri au abordat mai devreme miercuri problema conflictelor dintre Israel şi Hamas şi cel din Ucraina.
"Suntem alături de Israel împotriva terorismului Hamas şi suntem alături de Ucraina în faţa tiraniei lui Putin", a declarat Biden, în timp ce Albanese i-a mulţumit pentru "claritatea morală" cu care s-a exprimat referitor la conflict.
În semn al seriozităţii cu care tratează vizita premierului australian, Casa Albă a anulat participarea la dineul de miercuri a formaţiei rock B-52s, de teamă să nu pară nepotrivită, în contextul discuţiilor despre crizele actuale.
Anthony Albanese şi partenera sa Jodie Haydon au sosit la Casa Albă marţi seara, fiind primiţi de soţii Biden, cu care au făcut schimb de cadouri oficiale.
Recepţia de miercuri seara a fost cea de-a patra organizată de preşedintele Biden, după cele în onoarea liderilor Franţei, Coreei de Sud şi Indiei.
În fine, vizita premierului australian are loc în contextul în care Camera reprezentanţilor a SUA a reuşit să cadă de acord asupra unui speaker - preşedinte al camerei - , ceea ce ar putea permite deblocarea finanţării acordului tripartit de securitate AUKUS între Australia, Marea Britanie şi SUA. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a negat într-un interviu acordat joi publicației The New York Times informațiile potrivit cărora ar lua în considerare părăsirea administrației președintelui Donald Trump, în urma înfrângerii republicanilor în alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. A fost
Kaja Kallas e de acord cu Giorgia Meloni: UE trebuie să vorbească pe o singură voce despre negocierile privind #Ucraina
Șefa diplomației UE Kaja Kallas a declarat joi că este de acord cu premierul italian Giorgia Meloni că UE nu trebuie să vorbească pe voci diferite în ceea ce privește negocierile de pace din Ucraina, relatează Reuters. 'Ar trebui să rămânem uniți în a spune clar că aceste lucruri pe care Rusia le vrea necesită și o decizi
Serbia: Șeful serviciilor secrete, apropiat de Vucic, va fi interogat
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP. Vladimir Orlic, șeful Agenției de securitate și de i
Amenințări false cu bombă: Un mesaj trimis aeroporturilor din Sofia și Roma e semnat de 'combatanții Statului Masculin'
Amenințările cu bombă trimise joi aeroporturilor din Sofia și Roma au fost semnate de 'combatanții Statului Masculin', potrivit textului consultat de AFP, al cărui conținut a fost conformat de aeroportul din capitala Italiei, relatează AFP. În Rusia există o mișcare de extremă dreapta numită 'Statul Masculin', dar AFP nu
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret









