80 de ani de la Revolta din Ghetoul Varşoviei: Preşedintele Germaniei cere iertare pentru crimele compatrioţilor săi
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a cerut miercuri "iertare" pentru "crimele" compatrioţilor săi, în cadrul unei ceremonii de comemorare a 80 de ani de la Revolta din Ghetoul Varşoviei, un act de rezistenţă al evreilor care a avut loc în timpul ocupaţiei naziste, relatează AFP.
Primul şef de stat german care a pronunţat un discurs în faţa Monumentului Eroilor din Ghetoul Varşoviei, preşedintele Steinmeier a rostit mai întâi o frază în idiş, o limbă vorbită cândva de evreii din Europa Centrală şi de Est, "pe care germanii au vrut să o eradicheze", pentru a cere astfel ca un asemenea dezastru să nu se mai repete.
"Mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră şi vă cer iertare pentru crimele pe care germanii le-au comis aici", a spus Steinmeier în discursul său.
Cu o oră înainte, sirenele de alarmare din oraş şi clopotele bisericii din Varşovia au sunat pentru a marca începutul comemorării revoltei, care a izbucnit la 19 aprilie 1943 şi care a fost cel mai mare şi mai cunoscut act de rezistenţă împotriva naziştilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care câteva sute de luptători evrei i-au atacat pe nazişti pentru a muri împuşcaţi decât într-un lagăr de exterminare.
Frank-Walter Steinmeier şi omologii săi israelian, Isaac Herzog, şi polonez, Andrzej Duda, au depus coroane de flori la monument, aflat vizavi de Muzeul Polin de Istorie a Evreilor polonezi, situat pe locul unde au avut loc mai multe confruntări în timpul revoltei.
"Trebuie să ne amintim. Memoria Holocaustului nu este nici postmodernistă, nici relativă. Acolo a apărut atunci răul absolut personificat de nazişti şi de ajutoarele lor. El a fost, de asemenea, binele absolut personificat de victime şi de combatanţi", a declarat Isaac Herzog.
În acest loc foarte simbolic, şeful statului german l-a criticat pe Vladimir Putin care "a încălcat dreptul internaţional, a pus sub semnul întrebării graniţele, a comis un furt de teritorii". "Acest război aduce poporului ucrainean o suferinţă, o violenţă, o distrugere şi o moarte incomensurabile", a mai spus el.
Cei trei preşedinţi urmau să meargă împreună miercuri după-amiază la o sinagogă din Varşovia.
În toată Varşovia, ca şi în anii trecuţi, peste trei mii de voluntari au împărţit narcise de hârtie pentru ca oamenii să le prindă în piept, în amintirea lui Marek Edelman, ultimul comandant al revoltei evreieşti, care a murit în 2009, şi care obişnuia să marcheze fiecare aniversare a revoltei depunând singur un buchet din aceste flori galbene la baza monumentului.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia; agresorul a fost prins
Cel puțin trei persoane au fost ucise și zece rănite într-un incident armat în apropierea pieței centrale din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, transmite Reuters. Atacatorul a fost prins în timp ce încerca să fugă, a precizat poliția. Prim-ministrul polonez Donald Tusk a scris pe platf
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb














