China trebuie să ceară Moscovei ''să oprească războiul'' în Ucraina, cere la Beijing şefa diplomaţiei germane
"Nicio altă ţară nu are mai multă influenţă asupra Rusiei decât China", a apreciat vineri ministrul german de externe Annalena Baerbock, cerând Beijingului să solicite "agresorului rus să oprească războiul" în Ucraina, relatează France Presse.
"Trebuie să o spun deschis că mă întreb pentru ce poziţia chineză nu include până în prezent o cerere ca agresorul rus să oprească războiul", a declarat şefa diplomaţiei germane într-o conferinţă de presă comună la Beijing cu omologul său chinez Qin Gang.
Recenta vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping la Moscova a arătat, potrivit ministrului german de externe, "că nicio altă ţară nu are mai multă influenţă asupra Rusiei decât China, iar decizia de a utiliza această influenţă are efecte directe asupra intereselor esenţiale ale Europei".
"În acelaşi fel în care China s-a angajat cu succes pentru un echilibru paşnic între Iran şi Arabia Saudită, dorim ca China să facă presiuni asupra Rusiei pentru ca ea să pună în sfârşit capăt agresiunii sale şi ca ea să participe la găsirea unei soluţii paşnice a conflictului", a adăugat Baerbock, care efectuează prima sa vizită în China în calitate de ministru.
Vizita sa intervine la o săptămână după cea a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi a şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care invitaseră de asemenea Beijingul, apropiat Moscovei, să joace un rol pentru pacea în Ucraina.
În ultimele săptămâni, presiunea internaţională a crescut pentru a determina China să intervină pe lângă Rusia şi să o aducă la masa negocierilor, notează AFP.
De la începutul conflictului, Beijingul se declară oficial neutru, fără să fi condamnat vreodată invazia rusă.
"China a gândit întotdeauna că singurul mod de a rezolva criza ucraineană este de a promova pacea şi convorbirile", a declarat vineri şeful diplomaţiei chineze.
"China este pregătită să continue să lucreze pentru pace şi speră că toate părţile implicate în criză vor rămâne obiective şi calme şi că ele vor face împreună eforturi constructive pentru rezolvarea crizei prin intermediul negocierilor", a adăugat Qin Gang.
De asemenea, ministrul german de externe s-a arătat foarte ferm în problema Taiwanului, într-un moment în care China a desfăşurat noi manevre militare de amploare.
"O escaladare militară în strâmtoarea Taiwan, prin care tranzitează zilnic 50% din comerţul mondial, ar fi un scenariu catastrofal pentru lumea întreagă", a afirmat ea.
"Taiwanul aparţine Chinei", a replicat Qin Gang. Şi "nimeni nu speră mai mult decât compatrioţii de pe cele două maluri ale strâmtorii Taiwan menţinerea păcii şi a stabilităţii în strâmtoarea Taiwan şi realizarea reunificării paşnice a patriei", a adăugat ministrul chinez.
Emmanuel Macron a suscitat la revenirea din China un val de controverse în SUA şi în Europa, invitând Uniunea Europeană să nu "urmeze" Washingtonul sau Beijingul în problema Taiwanului, afirmaţii interpretate uneori drept dezinteres al Franţei faţă de acest subiect, notează AFP.
O destabilizare a situaţiei din jurul strâmtorii "ar avea consecinţe dramatice pentru toate ţările lumii şi deci pentru ansamblul economiei mondiale", a afirmat Baerbock, invitând părţile "să împiedice orice escaladare".
Ministrul german de externe asigurase joi că europenii sunt uniţi în politica lor faţă de Beijing, potrivit AFP.
"Nu există alt partener cu care noi ne coordonăm atât de strâns în Uniunea Europeană aşa cum o facem cu prietenii noştri francezi", a afirmat ea.
Annalena Baerbock s-a declarat vineri de asemenea preocupată de "faptul că spaţiul de acţiune al societăţii civile în China continuă să se reducă şi că drepturile omului sunt restrânse".
Ea a citat situaţia comunităţii uigure din Xinjiang, care a fost "documentată negru pe alb în raportul Înaltului comisar pentru drepturile omului".
Publicat în septembrie, acest raport - un amestec de interviuri realizate de serviciile sale şi informaţii din prima sau de a doua mână - evocă posibilitatea unor "crime împotriva umanităţii" în regiune.
"Fiecare ţară are o situaţie naţională diferită, o istorie şi o cultură diferite, drepturile omului nu au o normă universal aplicabilă", a replicat Qin Gang.
"În prezent, Xinjiang este stabil social, prosper economic, unit etnic, armonios din punct de vedere religios şi locuitorii săi trăiesc şi lucrează în pace şi fericire", a afirmat ministrul chinez de externe, citat de AFP. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia; agresorul a fost prins
Cel puțin trei persoane au fost ucise și zece rănite într-un incident armat în apropierea pieței centrale din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, transmite Reuters. Foto: (c) Jakub Włodek/Agencja Wyborcza.pl/via
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb














