Ierusalim: Confruntări în moscheea Al-Aqsa, soldate cu peste 350 de arestări
Poliţia israeliană a anunţat miercuri că "a arestat peste 350 de persoane'' în timpul ciocnirilor violente din cursul nopţii de marţi spre miercuri după intervenţia forţelor de ordine în moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, transmite AFP.
Confruntările din interiorul unuia dintre cele mai emblematice lăcaşuri de cult musulmane din lume au survenit în mijlocul Ramadanului (luna de post tradiţională pentru musulmani) şi când evreii se pregătesc de Paşte, începând de miercuri seară, într-un climat tensionat între israelieni şi palestinieni de la începutul anului.
În Fâşia Gaza, mişcarea islamistă Hamas a lansat un apel către palestinieni ''să se deplaseze în masă la moscheea Al-Aqsa pentru a o apăra'', denunţând o ''crimă fără precedent'' a forţelor israeliene. Marţi noaptea, militanţii palestinieni au lansat rachete către sudul Israelului, ceea ce a dus la o ripostă din partea armatei israeliene.
Moscheea Al-Aqsa este situată în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalimul de Est, sector palestinian ocupat şi anexat de către Israel. Al treilea loc sfânt al islamului, după Mecca şi Medina, această moschee este construită pe locul numit de evrei Muntele Templului, locul cel mai sacru al iudaismului.
Calmul a revenit în cursul dimineţii, locul fiind împânzit de poliţia israeliană, care asigură filtre la toate intrările.
În noaptea de marţi spre miercuri, forţele israeliene au intrat în moscheea Al-Aqsa, ''spărgând uşile şi ferestrele'', în timp ce credincioşii se adunaseră pentru rugăciune, a relatat Abdelkarim Ikraiem, un palestinian în vârstă de 74 de ani. Poliţiştii erau înarmaţi cu ''bastoane, arme, grenade cu gaze lacrimogene şi fumigene'' şi au lovit credincioşi, a afirmat Ikraiem.
Semiluna Roşie palestiniană a indicat miercuri că a tratat cel puţin 37 de răniţi.
Ministrul palestinian pentru probleme civile, Hussein al-Sheikh, a denunţat un ''nivel de brutalitate care necesită o acţiune urgentă palestiniană, arabă şi internaţională''.
Iordania, custodele lăcaşurilor sfinte musulmane din Ierusalim, le-a cerut forţelor israeliene să se retragă imediat de la moscheea Al-Aqsa, în timp ce Liga Arabă, care a anunţat că se reuneşte miercuri după-amiază, a denunţat ''un act de agresiune inacceptabil care ameninţă să inflameze situaţia în regiune''.
Poliţia israeliană a difuzat o înregistrare video în care se văd explozii de la ceea ce par a fi focuri de artificii în interiorul lăcaşului de cult şi în care se disting mai multe siluete ce aruncă pietre.
Alte imagini ale poliţiei israeliene arată agenţi care avansează sub protecţia scuturilor, o uşă baricadată, baterii de focuri de artificii pe sol şi poliţişti care evacuează cel puţin cinci persoane cu mâinile legate la spate.
''Aceşti agitatori s-au baricadat timp de mai multe ore după (ultimele rugăciuni ale serii) pentru a atenta la ordinea publică şi a profana moscheea'', scandând ''sloganuri care incitau la ură şi la violenţă'', a adăugat poliţia israeliană într-un comunicat.
''Peste 350 de persoane'' au fost arestate, iar un agent de poliţie a fost rănit la picior de o piatră, a adăugat poliţia.
Acuzând persoanele evacuate că au încercat "să rănească şi să asasineze poliţişti şi să rănească cetăţeni israelieni'', ministrul securităţii interne israelian, Itamar Ben Gvir, a felicitat poliţia pentru ''acţiunea sa rapidă şi hotărâtă''.
Conflictul israeliano-palestinian a intrat într-o nouă spirală a violenţei după învestirea, la finalul lunii decembrie, a unuia dintre cele mai de dreapta guverne din istoria Israelului. Aproximativ 110 persoane au decedat în aceste violenţe de la începutul anului. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela îl convoacă pe ambasadorul Iranului la Caracas, după declarații considerate ''disprețuitoare''
Venezuela l-a convocat marți pe ambasadorul iranian la Caracas după declarații considerate ''disprețuitoare și inadecvate'' din partea Teheranului, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat publicat pe rețelele sociale, relatează AFP. ''Ambasadorul Republicii Islamice Iran în Venezuela a fost
Regimul președintelui Erdogan arestează încă un primar din opoziția turcă
Autoritățile turce l-au arestat miercuri pe primarul districtului Uskudar din Istanbul, Sinem Dedetas, alături de un adjunct al acestuia, o secretară, un arhitect, un agent comercial și un contractor al administrației sale, informează televiziunea NTV, preluată de Reuters. Agenția menționează că incidentul se înscrie într-o campani
Guvernul SUA va elimina restricțiile de mediu pentru industria spațială
Guvernul SUA condus de președintele Donald Trump a anunțat marți că intenționează să excepteze sectorul spațial privat de restricțiile de mediu, motivând că trebuie crescut ritmul lansărilor spațiale și sprijinită concurența cu China, informează AFP. Secretarul transporturilor, Sean Duffy, a afirmat într-un comunicat că ''S
Statele Unite interzic importul de roboți umanoizi
Administrația președintelui american Donald Trump a adăugat marți roboții umanoizi și patrupezi pe o listă de produse și companii al căror import în Statele Unite este interzis, considerându-i ''riscuri inacceptabile pentru securitatea națională'', informează miercuri AFP, care amintește că majoritatea roboților umanoizi vânduți &ici
Khalida Boufedeche, prima femeie aleasă în fruntea legislativului din Algeria
O femeie a fost aleasă marți seara să conducă legislativul Algeriei, pentru prima dată în istoria țării, informează AFP. Khalida Boufedeche devine astfel al patrulea oficial în ierarhia statului. Khalida Boufedeche, medic alergolog și deputată de Alger, este membră a comitetului central al Frontului de Eliberare Națională (FLN), pa
SUA: Administrația Trump va accelera expulzarea solicitanților de azil
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat marți o schimbare în procedura de solicitare de azil în SUA, o reformă prezentată drept o simplificare, dar care ar putea accelera expulzarea a sute de mii de solicitanți de azil, relatează AFP. Odată cu această schimbare a legislației privind imigrația, cererile de azil v
Ministrul de externe ucrainean declară că l-a avertizat pe omologul său iranian în privința sprijinului pentru Rusia
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, a declarat marți că, după ce regimul de la Teheran a acuzat un atac cu drone ucrainene asupra uneia dintre navele sale, l-a sunat pe omologul său iranian, Abbas Araghchi, pe care l-a avertizat în privința escaladării și i-a cerut să înceteze orice sprijin pentru Rusia, informează Reuters.
Zelenski spune că Putin pierde 30.000 de soldați pe lună și nu mai are inițiativa în războiul Rusiei cu #Ucraina
În timpul vizitei de marți la Washington, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat un interviu televiziunii Fox News în care - conform AFP - a apreciat că ''inițiativa nu mai este în mâinile lui Putin'' și că președintele Rusiei refuză să pună capăt războiului în care pierde 30.000 de soldați pe lună.
Rusia: Mandat internațional de arestare pentru fondatorul Telegram, Pavel Durov, acuzat de FSB de facilitare a terorismului
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat miercuri că l-a pus sub acuzare pe fondatorul Telegram, Pavel Durov, pentru facilitarea activităților teroriste și că a emis un mandat internațional de arestare pe numele său, informează Reuters și AFP. La scurt timp după aceea, pe contul oficial al Telegram de pe
SUA: Jay Clayton, confirmat ca director al informațiilor naționale
Senatul SUA l-a confirmat oficial marți pe Jay Clayton în funcția de director al informațiilor naționale, în pofida rezervelor exprimate de opoziția democrată, care se teme că acesta ar putea facilita ingerința președintelui Donald Trump în viitoarele alegeri, relatează AFP.
#Ucraina trebuie să acționeze asimetric împotriva Rusiei, declară noul ministru interimar al apărării
Ucraina nu poate acționa după principiul ''lovitură pentru lovitură'' atunci când se confruntă militar cu Rusia, ci trebuie să utilizeze resursele cu atenție și să acționeze într-un mod ''asimetric'', a declarat noul ministru interimar al apărării al Ucrainei, Evgheni Hmara, într-un interviu publicat miercuri dimineaț
Rusia consideră că nu este necesară o mobilizare militară, susținând că dispune de 200.000 de voluntari
Rusia a afirmat că aproximativ 200.000 de voluntari au semnat contracte pentru a activa în forțele sale armate în prima jumătate a anului, respingând cele spuse de Ucraina în sensul că Moscova ar pregăti o nouă mobilizare pentru a compensa pierderile grele suferite pe câmpul de luptă, relatează miercuri dpa. Dmitr
Armata SUA anunță că a interceptat rachete balistice iraniene lansate asupra forțelor americane în Orientul Mijlociu
Iranul a lansat mai multe rachete balistice asupra forțelor americane în Orientul Mijlociu, dar toate au fost interceptate, a anunțat armata SUA, relatează miercuri dpa. Comandamentul central american (CENTCOM) a afirmat într-o postare pe X că Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a lansat rachetele miercuri, la ora locală
Zelenski afirmă că Trump a acceptat să acorde Ucrainei licența pentru rachetele interceptoare Patriot
Președintele american Donald Trump a acceptat să acorde Ucrainei licența pentru producția rachetelor interceptoare folosite de sistemul antirachetă Patriot, a afirmat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski după ce a fost primit la Casa Albă, transmite dpa. ''Astăzi am avut o întâlnire foarte bună cu președintele Tr
Peru: Învestită ca președintă a țării, Keiko Fujimori promite că se va limita la cei cinci ani ai mandatului
Keiko Fujimori a preluat marți funcția de președinte al Peru, dând asigurări că mandatul său se va limita la cei cinci ani pentru care a fost aleasă (2026-2031), răspunzând astfel temerilor opoziției privind o eventuală tentativă de a se agăța de putere, așa cum a încercat să facă tatăl său, fostul președinte Alberto Fujimori (1990-2000), informează














