logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

China are un ''rol major'' de jucat în Ucraina, afirmă Macron la Beijing

Image

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat miercuri, la sosirea la Beijing, că China poate "juca un rol major" pentru "a găsi o cale spre pace" în Ucraina, la începutul unei vizite care are scopul de a reînnoda dialogul cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit France Presse.

"China chiar a propus un plan de pace. Este vorba de voinţa de a avea o responsabilitate şi de a încerca să construiască o cale spre pace", a declarat Emmanuel Macron în faţa comunităţii de expaţi francezi, lăudându-le "curajul remarcabil" după îndelungate restricţii legate de pandemia de COVID-19, ridicate doar la sfârşitul anului trecut.

Invazia rusă în Ucraina, niciodată condamnată oficial de Beijing, figurează printre temele principale pe care intenţionează să le abordeze joi în cadrul unor discuţii intense cu Xi Jinping.

"Acest război, pe care în mai multe rânduri l-am calificat drept imperialist, colonial, a încălcat de fapt mai multe principii de bază ale Cartei Naţiunilor Unite, pe care noi, ca doi membri ai Consiliului de Securitate, trebuie să le apărăm în mod hotărât", a declarat Macron, referindu-se la Franţa şi China.

"Cred că a le apăra înseamnă de asemenea a merge împreună şi a încerca să găsim o cale a păcii", a adăugat preşedintele francez.

Potrivit lui Macron, China, "întărită de relaţia sa strânsă cu Rusia, reafirmată din nou în ultimele zile" odată cu recenta vizită de stat a preşedintelui chinez la Moscova, poate "juca un rol major" în rezolvarea conflictului. "Dialogul" cu autorităţile de la Beijing este, prin urmare, "indispensabil", a spus el.

Şeful statului francez, care nu a mai fost în China din 2019 din cauza crizei sanitare, a dorit să se distanţeze de abordarea cu tentă de confruntare adoptată în ultimii ani de SUA faţă de rivalul asiatic. Şi de o formă de fatalitate, comentează AFP.

"Din ce în ce mai mult, auzim vocile care se ridică pentru a exprima o puternică nelinişte faţă de viitorul relaţiilor între Occident şi China. Şi cumva ajungem la un fel de spirală irezistibilă de tensiuni tot mai mari", a deplâns el.

"Nu vreau să cred în acest scenariu", a mai spus Macron.

Pentru a afişa o unitate a Europei cu privire la această poziţie de "angajament", preşedintele francez i-a cerut şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să-l însoţească joi la una din întrevederile sale cu Xi Jinping.

Însoţit de un impunător grup de peste 50 de şefi de companii franceze, între care cei de la Airbus, EDF şi Veolia, Emmanuel Macron a estimat că Franţa şi Uniunea Europeană nu trebuie să se "separe" de China pe plan economic, ci să menţină o "cale realistă şi ambiţioasă".

"Nu trebuie să renunţăm la asocierea noastră, să ne separăm de China", a pledat Emmanuel Macron, ci "să ne angajăm cu voluntarism pentru a continua să avem o relaţie comercială cu China".

"Mai multe contracte importante vor fi semnate" joi, dar nu au fost detaliate deocamdată.

Pe o vreme uşor înnorată, Emmanuel Macron a început în cursul după-amiezii o vizită de stat de trei zile în China, urmând ca vineri să se deplaseze la Guangzhou (fostul Canton, sud).

După criza sanitară din cauza COVID-19, Parisul mizează deci pe o "reconexiune" la toate nivelurile şi vrea să relanseze schimburile umane, în special între studenţii celor două ţări.

Macron va insista miercuri şi asupra legăturilor culturale, inaugurând festivalul franco-chinez "Croisements", prezentat ca fiind cel mai mare festival străin în China.

El va fi flancat de regizorul Jean-Jacques Annaud, muzicianul Jean-Michel Jarre, iar de partea chineză, de actriţa Gong Li şi de pictorul Yan Pei-ming.

Încă recent, Franţa nu îşi ascundea speranţa de a-l vedea pe preşedintele chinez jucând un rol de mediator între Ucraina şi Rusia şi care să-şi utilizeze influenţa pe lângă Vladimir Putin pentru a-l convinge să se decidă să se aşeze la masa negocierilor de pace.

De atunci, faptele au înşelat aceste aşteptări: Xi Jinping şi Vladimir Putin şi-au reînnoit alianţa ca pe un front antioccidental. Cu toate acestea, mai multe ţări, începând cu SUA, se îndoiesc că Beijingul va sfârşi prin a furniza arme Rusiei.

Înainte de a decola spre Beijing marţi, Emmanuel Macron a avut o convorbire la telefon cu omologul său american Joe Biden, evocând o "voinţă comună" de a angaja China să accelereze sfârşitul războiului în Ucraina şi să participe la construirea unei păci durabile în regiune", potrivit preşedinţiei franceze.

Urgenţa este de asemenea, potrivit Parisului, de a nu lăsa China "să alunece în tabăra războiului".

Delegaţia franceză a promis de asemenea să ridice problema drepturilor omului, în special în regiunea Xinjiang, unde - potrivit mai multor observatori - are loc o represiune severă împotriva musulmanilor uiguri, potrivit AFP.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 224

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 17:20

UPDATE Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția)

Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.

Politic Ex 07-11-2026 16:06

Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian

Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va

Politic Ex 06-11-2026 20:14

Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte

Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel

Politic Ex 06-11-2026 19:31

Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu

Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de

Politic Ex 06-11-2026 19:18

Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust

Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii

Politic Ex 06-11-2026 18:54

Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'

Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb