Guvernul american face demersuri pentru eliberarea jurnalistului Evan Gershkovich, arestat în Rusia
Guvernul Statelor Unite face demersuri intense pentru eliberarea jurnalistului Evan Gershkovich, de la publicaţia americană Wall Street Journal, care este ţinut de joi în arest în Rusia, şi urmăreşte cu atenţia detenţia sa, a anunţat luni Casa Albă, relatează Reuters.
''Facem eforturi asidue din momentul în care am aflat că reporterul a fost reţinut'', a declarat John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională american, în faţa presei.
SUA urmăresc ''ferm, cu interes, atent'' detenţia lui Evan Gershkovich, a adăugat Kirby.
Evan Gershkovich, un reporter vorbitor de limbă rusă - născut în familia unor emigranţi sovietici în SUA (tatăl său fiind originar din Moscova, iar mama sa din Odesa) - în vârstă de 31 de ani şi cunoscut pentru rigoarea cu care îşi verifică informaţiile, a fost arestat în oraşul Ekaterinburg, pentru suspiciuni de spionaj. Kremlinul susţine că el a fost prins "în flagrant delict".
El a negat joi acuzaţiile aduse împotriva sa în cadrul unei audieri la un tribunal din Moscova, potrivit agenţiei de stat ruse TASS. Cu toate acestea, jurnalistul american a fost plasat în arest preventiv până la 29 mai, o măsură care ar putea fi prelungită până la un eventual proces.
Casa Albă a denunţat o arestare "inacceptabilă", iar purtătoarea de cuvânt a acesteia, Karine Jean-Pierre, a calificat drept "ridicolă" acuzaţia de spionaj, în timp ce şeful diplomaţiei americane Antony Blinken s-a declarat "extrem de îngrijorat".
Uniunea Europeană, prin vocea şefului diplomaţiei Josep Borrell, "a condamnat" la rândul ei arestarea lui Evan Gershkovich de către Rusia, într-un tweet în care denunţă "dispreţul sistematic" al Moscovei faţă de libertatea presei. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Venezuela îl convoacă pe ambasadorul Iranului la Caracas, după declarații considerate ''disprețuitoare''
Venezuela l-a convocat marți pe ambasadorul iranian la Caracas după declarații considerate ''disprețuitoare și inadecvate'' din partea Teheranului, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat publicat pe rețelele sociale, relatează AFP. ''Ambasadorul Republicii Islamice Iran în Venezuela a fost
Regimul președintelui Erdogan arestează încă un primar din opoziția turcă
Autoritățile turce l-au arestat miercuri pe primarul districtului Uskudar din Istanbul, Sinem Dedetas, alături de un adjunct al acestuia, o secretară, un arhitect, un agent comercial și un contractor al administrației sale, informează televiziunea NTV, preluată de Reuters. Agenția menționează că incidentul se înscrie într-o campani
Guvernul SUA va elimina restricțiile de mediu pentru industria spațială
Guvernul SUA condus de președintele Donald Trump a anunțat marți că intenționează să excepteze sectorul spațial privat de restricțiile de mediu, motivând că trebuie crescut ritmul lansărilor spațiale și sprijinită concurența cu China, informează AFP. Secretarul transporturilor, Sean Duffy, a afirmat într-un comunicat că ''S
Statele Unite interzic importul de roboți umanoizi
Administrația președintelui american Donald Trump a adăugat marți roboții umanoizi și patrupezi pe o listă de produse și companii al căror import în Statele Unite este interzis, considerându-i ''riscuri inacceptabile pentru securitatea națională'', informează miercuri AFP, care amintește că majoritatea roboților umanoizi vânduți &ici
Khalida Boufedeche, prima femeie aleasă în fruntea legislativului din Algeria
O femeie a fost aleasă marți seara să conducă legislativul Algeriei, pentru prima dată în istoria țării, informează AFP. Khalida Boufedeche devine astfel al patrulea oficial în ierarhia statului. Khalida Boufedeche, medic alergolog și deputată de Alger, este membră a comitetului central al Frontului de Eliberare Națională (FLN), pa
SUA: Administrația Trump va accelera expulzarea solicitanților de azil
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat marți o schimbare în procedura de solicitare de azil în SUA, o reformă prezentată drept o simplificare, dar care ar putea accelera expulzarea a sute de mii de solicitanți de azil, relatează AFP. Odată cu această schimbare a legislației privind imigrația, cererile de azil v
Ministrul de externe ucrainean declară că l-a avertizat pe omologul său iranian în privința sprijinului pentru Rusia
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, a declarat marți că, după ce regimul de la Teheran a acuzat un atac cu drone ucrainene asupra uneia dintre navele sale, l-a sunat pe omologul său iranian, Abbas Araghchi, pe care l-a avertizat în privința escaladării și i-a cerut să înceteze orice sprijin pentru Rusia, informează Reuters.
Zelenski spune că Putin pierde 30.000 de soldați pe lună și nu mai are inițiativa în războiul Rusiei cu #Ucraina
În timpul vizitei de marți la Washington, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acordat un interviu televiziunii Fox News în care - conform AFP - a apreciat că ''inițiativa nu mai este în mâinile lui Putin'' și că președintele Rusiei refuză să pună capăt războiului în care pierde 30.000 de soldați pe lună.
Rusia: Mandat internațional de arestare pentru fondatorul Telegram, Pavel Durov, acuzat de FSB de facilitare a terorismului
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat miercuri că l-a pus sub acuzare pe fondatorul Telegram, Pavel Durov, pentru facilitarea activităților teroriste și că a emis un mandat internațional de arestare pe numele său, informează Reuters și AFP. La scurt timp după aceea, pe contul oficial al Telegram de pe
SUA: Jay Clayton, confirmat ca director al informațiilor naționale
Senatul SUA l-a confirmat oficial marți pe Jay Clayton în funcția de director al informațiilor naționale, în pofida rezervelor exprimate de opoziția democrată, care se teme că acesta ar putea facilita ingerința președintelui Donald Trump în viitoarele alegeri, relatează AFP.
#Ucraina trebuie să acționeze asimetric împotriva Rusiei, declară noul ministru interimar al apărării
Ucraina nu poate acționa după principiul ''lovitură pentru lovitură'' atunci când se confruntă militar cu Rusia, ci trebuie să utilizeze resursele cu atenție și să acționeze într-un mod ''asimetric'', a declarat noul ministru interimar al apărării al Ucrainei, Evgheni Hmara, într-un interviu publicat miercuri dimineaț
Rusia consideră că nu este necesară o mobilizare militară, susținând că dispune de 200.000 de voluntari
Rusia a afirmat că aproximativ 200.000 de voluntari au semnat contracte pentru a activa în forțele sale armate în prima jumătate a anului, respingând cele spuse de Ucraina în sensul că Moscova ar pregăti o nouă mobilizare pentru a compensa pierderile grele suferite pe câmpul de luptă, relatează miercuri dpa. Dmitr
Armata SUA anunță că a interceptat rachete balistice iraniene lansate asupra forțelor americane în Orientul Mijlociu
Iranul a lansat mai multe rachete balistice asupra forțelor americane în Orientul Mijlociu, dar toate au fost interceptate, a anunțat armata SUA, relatează miercuri dpa. Comandamentul central american (CENTCOM) a afirmat într-o postare pe X că Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a lansat rachetele miercuri, la ora locală
Zelenski afirmă că Trump a acceptat să acorde Ucrainei licența pentru rachetele interceptoare Patriot
Președintele american Donald Trump a acceptat să acorde Ucrainei licența pentru producția rachetelor interceptoare folosite de sistemul antirachetă Patriot, a afirmat marți președintele ucrainean Volodimir Zelenski după ce a fost primit la Casa Albă, transmite dpa. ''Astăzi am avut o întâlnire foarte bună cu președintele Tr
Peru: Învestită ca președintă a țării, Keiko Fujimori promite că se va limita la cei cinci ani ai mandatului
Keiko Fujimori a preluat marți funcția de președinte al Peru, dând asigurări că mandatul său se va limita la cei cinci ani pentru care a fost aleasă (2026-2031), răspunzând astfel temerilor opoziției privind o eventuală tentativă de a se agăța de putere, așa cum a încercat să facă tatăl său, fostul președinte Alberto Fujimori (1990-2000), informează














