Doi foşti premieri îşi dispută victoria în noua rundă de alegeri anticipate în Bulgaria
Doi foşti premieri, reformistul anticorupţie Kiril Petkov şi conservatorul Boiko Borisov, îşi vor disputa duminică victoria în noua rundă a alegerilor anticipate din Bulgaria, al cincilea scrutin de acest fel în ultimii doi ani, scrie vineri agenţia EFE.
Conform sondajelor, partidele acestora ar urma să obţină fiecare în jur de 25% din voturi, procent foarte probabil insuficient pentru ca vreunul să poată forma împreună cu alte partide o coaliţie de guvernare care să pună capăt instabilităţii politice.
KIRIL PETKOV
Om de afaceri şcolit la Harvard şi cu opţiuni politice liberale pro-americane şi pro-europene clare, susţinător al ideii de "toleranţă zero" în faţa corupţiei, Petkov spune că vrea să transforme Bulgaria într-o ţară model al transparenţei, pentru "a eradica hoţii" care sustrag anual circa două miliarde de euro din banii publici.
Lider al noului partid "Continuăm Schimbarea" (PP), el a fost prim-ministru între decembrie 2021 şi iulie 2022, când a fost demis printr-o moţiune de cenzură depusă de GERB, partidul lui Borisov.
În vârstă de 42 de ani, Petkov a câştigat cu partidul său alegerile din toamna anului 2021, infirmând atunci pronosticurile electorale după ce a sedus votanţii cu mesajele anticorupţie şi cu imaginea sa de întreprinzător de succes.
Dorinţa sa este să pună capăt "modelului politic Borisov", dominant în ultimul deceniu şi considerat a fi apropiat de mafie şi de oligarhia locală.
Zis şi "John Travolta bulgar" sau "Emmanuel Macron al Balcanilor", Petkov s-a născut pe 17 aprilie 1980 la Plovdiv, al doilea cel mai mare oraş al Bulgariei. Şi-a petrecut copilăria la Sofia, unde părinţii săi erau profesori. A absolvit un liceu prestigios cu predare în limba engleză, când părinţii săi deja emigraseră în Canada.
După ce li s-a alăturat părinţilor în oraşul canadian Vancouver, a absolvit Finanţele la Universitatea British Columbia, apoi un master în Managementul Companiilor la Harvard, unde a fost printre cei mai buni din promoţia sa.
Deşi avea afaceri de succes în SUA şi Canada, Petkov a decis în urmă cu 15 ani să revină în Bulgaria împreună cu soţia sa canadiană şi cu cei trei copii.
BOIKO BORISOV
"Diletanţii. Escrocii. Ne vor urmări, dar vom supravieţui", promite Boiko Borisov, care încă nu a lămurit dacă aspiră să devină pentru a patra oară premier.
Acest politician conservator a dominat politica bulgară între anii 2009 şi 2021. Fost pompier, luptător de karate, bodyguard, poliţist şi primar al Sofiei, supranumit de admiratorii săi "Batman", Borisov îi reproşează lui Petkov şi colaboratorilor politici ai acestuia că au provocat inflaţia ridicată ce împiedică intrarea Bulgariei în zona euro.
În vârstă de 63 de ani, fostul premier are grijă de imaginea sa de "om de acţiune" şi de "om din popor", capabil să vorbească hotărât şi care nu-şi ascunde originile modeste. Inclusiv criticii săi recunosc că are carismă, deşi îl acuză de populism, de lipsa unor politici cu strategie clară, dar şi de inconsecvenţă, el schimbându-şi adesea poziţiile şi opiniile.
Născut într-o suburbie a capitalei Sofia, Borisov nu ezită să folosească limbajul stradal, uneori grosolan şi sexist, dar altfel el se autodescrie drept un tip onest, comunicativ şi harnic. Este divorţat şi are o fată şi doi nepoţi.
Odată cu venirea democraţiei în anul 1990 el şi-a deschis o companie de securitate şi a fost garda de corp a fostului dictator comunist Todor Jivkov, iar mai târziu a fostului monarh Simeon al II-lea, devenit premier.
Borisov a intrat în politică inspirat fiind chiar de Simeon al II-lea, care în 2001 l-a numit secretar general în Ministerul de Interne. În decembrie 2006 şi-a fondat propriul partid, "Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei" (GERB), iar trei ani mai târziu a devenit prima dată premier.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
UPDATE 2 Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția)
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii














