Fostul preşedinte Bolsonaro revine în Brazilia pe 30 martie, a anunţat partidul său
Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, care plecase din Brazilia în SUA cu două zile înainte de încheierea mandatului său, va reveni în ţara sa pe 30 martie, au anunţat vineri partidul şi serviciul său de presă, informează AFP.
Anturajul său a confirmat de asemenea că fostul preşedinte de extremă dreapta al Braziliei a predat autorităţilor braziliene, prin avocaţii săi, bijuterii ce i-au fost oferite de guvernul Arabiei Saudite.
Jair Bolsonaro, 68 de ani, este acuzat că a facilitat intrarea ilegală a acestor bijuterii în Brazilia, un scandal care în ultimele săptămâni a ţinut primele pagini ale media braziliene.
Fostul preşedinte de extremă dreapta va sosi în capitala Brasilia joi, 30 martie, la orele locale 7:30 (10:30 GMT), a anunţat pe reţelele sociale Partidul Liberal (PL), împreună cu care el a disputat - şi a pierdut - alegerile prezidenţiale din octombrie, în faţa lui Luiz Inacio Lula da Silva.
Bolsonaro părăsise Brazilia pe 30 decembrie, cu două zile înainte de învestirea lui Lula, căruia el ar fi trebuit să-i predea eşarfa prezidenţială, şi s-a mutat în Florida.
"Îmi voi relua activitatea normală, voi lucra pentru PL, voi parcurge Brazilia şi voi face politică", a declarat fostul preşedinte într-un interviu acordat din SUA şi difuzat joi pe canalul TV Record.
Bolsonaro a negat din nou orice ilegalitate cu privire la bijuteriile saudite. "Am fost pus la curent cu această poveste un an mai târziu, iar soţia mea a aflat din presă. Ea nu are nimic de-a face cu toate astea, cutia care era pentru ea se află la vamă", a explicat Bolsonaro pentru TV Record.
Bolsonaro, fostul şef de stat de extremă dreapta (2019-2022), este ţinta unor critici după ce cotidianul O Estado de S.Paulo a dezvăluit la 3 martie că un set de bijuterii din diamante în valoare de 3,2 milioane de dolari destinat fostei Prime Doamne, Michelle Bolsonaro, a fost confiscat de vameşi pe aeroportul internaţional din Sao Paulo în octombrie 2021.
Bijuteriile, un colier, un inel, un ceas şi o pereche de cercei de la marca elveţiană de lux Chopard, au fost găsite în rucsacul unui asistent al ministrului energiei şi minelor de la acea vreme, care se întorcea dintr-o călătorie oficială din Orientul Mijlociu.
Ministrul în chestiune, Bento Albuquerque, a declarat aceluiaşi cotidian că un alt lot, bijuterii masculine, fusese adus în Brazilia fără a fi declarat.
În acest caz, însă, el a intrat fără a fi detectat şi o parte a ajuns în posesia lui Bolsonaro.
Fostul preşedinte a păstrat un ceas, un stilou şi alte articole de lux, pe motiv că este vorba de cadouri personale şi că el a acţionat cu respectarea legii, potrivit presei locale.
"La acea dată (apărarea) a cerut Curţii de Conturi a Braziliei (TCU) ca bunurile, care fac obiectul unei anchete în această unitate a poliţiei federale, să fie depuse în cadrul acestui proces, până la o decizie ulterioară cu privire la ele", a declarat poliţiei apărarea fostului preşedinte brazilian, citat de site-ul de informaţii G1.
TCU a anunţat la începutul lui martie, într-un comunicat, că i-a cerut lui Jair Bolsonaro şi fostului său ministru să dea explicaţii cu privire la aceste bijuterii.
De asemenea, ea a ordonat ca Jair Bolsonaro să păstreze bijuteriile "intacte", "fără a le purta sau ceda" unor terţi prin intermediul unei donaţii sau vânzări.
Potrivit legii braziliene, orice articol cu o valoare mai mare de 1.000 de dolari trebuie să fie declarat în prealabil înainte de a putea intra în ţară, pentru ca impozitele prevăzute să fie plătite.
Însă nicio taxă nu este datorată dacă este vorba de un cadou al unei ţări străine pentru statul brazilian şi nu de colecţia personală a preşedintelui.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. În urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur
SUA anunță sancțiuni împotriva CPI; instanța denunță 'un atac la adresa statului de drept'
Statele Unite au anunțat vineri că impun sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în specia
Navi Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace, avertizează cu privire la amenințările la adresa drepturile omului
Navanethem 'Navi' Pillay, laureata Premiului Nobel pentru Pace anunțat vineri, a dedicat distincția tuturor supraviețuitorilor crimelor internaționale, precum și apărătorilor justiției internaționale, afirm&
Bruxellesul reamintește Turciei că represiunea o îndepărtează și mai mult de aderarea la UE
Represiunea împotriva opoziției politice, a comunității LGBT și a presei din Turcia îndepărtează și mai mult Ankara de aderarea la Uniunea Europeană (UE), a declarat vineri comisarul european pentru extindere, Marta Kos, subliniind însă ideea unui parteneriat strâns, necesar pe fondul tensiunilor internaționale, relatează AFP. Procesul
Austria: Doi ucraineni, arestați pentru spionaj la Viena; alți doi, printre care un jurnalist de investigație, reținuți și eliberați
Patru ucraineni au fost arestați la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferințe de presă, transmite agenția austriacă APA. Doi dintre suspecți, arestați la începutul săptămânii, au fost plasați deja î
Zelenski: Recentele atacuri rusești au provocat pagube considerabile rețelei electrice ucrainene
Recentele bombardamente rusești împotriva Ucrainei au provocat 'pagube considerabile' rețelei electrice naționale, a deplâns vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, anticipând o nouă iarnă foarte dificilă pentru populație, relatează AFP. 'Din păcate, rețelele electrice și instalațiile de transport de electricitate au suf
Comitetul Nobel 'nu este un tribunal', afirmă președintele său, întrebat în legătură cu existența unui genocid în Gaza
Jurgen Watne Frydnes, președintele Comitetului Nobel norvegian, care i-a decernat vineri Premiul Nobel pentru Pace lui Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, a









