Irak-20 de ani după invazia SUA / Iahturile lui Saddam Hussein, vestigii ale maniei grandorii fostului dictator
Unul zace răsturnat pe o parte în mijlocul unui fluviu, celălalt primeşte de acum vizitatori. În sudul Irakului, două iahturi sunt martori ai maniei grandorii ce îl anima pe Saddam Hussein, alungat de la putere în urmă cu 20 de ani în urma unei invazii americane, informează AFP.
La Basra, iahtul Al-Mansur (Victoria, în limba arabă - n.red.) zace înclinat pe o parte. După ce a fost atinsă de bombardamentele americane din martie 2003, ambarcaţiunea lungă de 120 de metri a început să ia apă.
La câteva sute de metri distanţă, iahtul Basrah Breeze a fost scutit de această soartă. Andocat la un chei construit pe malurile lui Şat al-Arab, fluviul în care se amestecă apele din Tigru cu cele aduse de Eufrat, cel de-al doilea iaht al dictatorului irakian este deschis parţial pentru vizitatori începând din luna ianuarie.
La bordul său, timpul pare că s-a oprit în loc.
Într-un salon, un scaun de frizer îşi aşteaptă clientul. În apartamentul prezidenţial, decorat în nuanţe de crem şi auriu, un pat "king size" dominat de un baldachin se asortează cu fotolii ce imită stilul din secolul al XVIII-lea. În sălile de baie, robinetele sunt placate cu aur.
Nimic nu era prea strălucitor pentru fostul preşedinte care a condus Irakul cu o mână de fier din 1979 până în 2003 şi care era cunoscut pentru pasiunea lui faţă de luxul ostentativ.
Surpriză: Saddam Hussein nu a navigat niciodată pe Basrah Breeze. Iar luxoasa ambarcaţiune şi-a găsit o nouă vocaţie. Ea a fost asociată Centrului de cercetare în ştiinţe maritime din cadrul Universităţii Basra.
"Toţi cei care vin aici sunt uluiţi de luxul iahtului", recunoaşte Sajjad Kadhim, profesor la acest centru ştiinţific.
- Risipă -
Lung de 82 de metri şi conceput de un şantier naval danez, iahtul predat dictatorului irakian în 1981 poate să primească la bordul său aproape 30 de pasageri şi un echipaj format din 35 de persoane.
El are 13 camere, trei săli de şedinţe, un helioport, însă nu trebuie uitat nici un culoar secret care duce la un submarin... pentru a permite fuga în caz de pericol, potrivit explicaţiilor afişate pe un panou de informare.
"În timp ce poporul irakian trăia ororile războiului şi un embargou, Saddam deţinea o astfel de navă", a declarat Sajjad Kadhim, în vârstă de 48 de ani, criticând "risipa fostului regim".
Temându-se de repercusiunile Războiului dintre Iran şi Irak din deceniul '80, dictatorul a cedat iahtul familiei regale saudite, înainte ca acesta să ajungă în cele din urmă în Iordania, reaminteşte profesorul Kadhim.
În 2008, pe când era andocat în oraşul francez Nisa, iahtul s-a aflat în centrul unei saga judiciare.
Autorităţile irakiene revendicau dreptul de proprietate asupra lui, după ce au descoperit că a fost scos la vânzare, pentru o sumă de aproape 35 de milioane de dolari, de o companie cu sediul în Insulele Cayman.
Guvernul irakian a avut în cele din urmă câştig de cauză. Însă, nereuşind să îl vândă, a decis în 2009 să îl repatrieze în Basra.
"Îmi plac echipamentul său vechi, faxul şi vechile telefoane din sala de comandă", a declarat profesorul universitar Abbas al-Maliki. "Îmi amintesc de epoca de dinaintea internetului", a adăugat acelaşi vizitator.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea iaht, Al-Mansur, acesta este în continuare pe jumătate scufundat, epava sa ruginită ridicându-se deasupra nivelului apei fluviului Şatt al-Arab.
-Pentru a-l proteja de bombardamente -
Cântărind peste 7.000 de tone, Al-Mansur a fost asamblat în Finlanda şi livrat în 1983, potrivit site-ului producătorului danez Knud E. Hansen. El putea să primească la bordul său 32 de pasageri şi un echipaj compus din 65 de persoane.
Amarat în Golful Persic cu puţin timp înaintea ofensivei militare din 2003, Saddam Hussein a ordonat ca iahtul să urce în amonte pe fluviul Şatt al-Arab "pentru a-l proteja de bombardamentele avioanelor americane", relatează inginerul maritim Ali Mohamed. "A fost un eşec", a adăugat el.
În martie 2003, "mai multe raiduri au fost desfăşurate împotriva iahtului timp de mai multe zile". "El a fost bombardat de cel puţin de trei ori, dar nu s-a scufundat niciodată", dezvăluie Qahtan al-Obeid, un fost director al Patrimoniului din Basra.
În fotografii realizate de AFP în 2003, Al-Mansur poate fi văzut când încă plutea pe apă, etajele sale superioare fiind devastate de un incendiu provocat de bombardamente. Însă în iunie 2003, iahtul s-a aplecat periculos într-o parte.
Ambarcaţiune a basculat "atunci când motoarele sale au fost furate". "Acest lucru a creat fisuri şi apa s-a infiltrat, provocând un dezechilibru", a explicat Qahtan al-Obeid.
Într-o ţară devastată de decenii de război, autorităţile locale au lansat o campanie pentru scoaterea din apă a epavelor ambarcaţiunilor mai mici care au eşuat în apele fluviului Şatt al-Arab.
"Însă Al-Mansur este o navă foarte mare, ea trebuie tăiată şi apoi scoasă din apă. Va fi costisitor şi dificil", a precizat Qahtan al-Obeid. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
UPDATE 2 / Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția) (FOTO/VIDEO)
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii














