logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Brazilia: 30% din posturile de înalţi funcţionari rezervate persoanelor de culoare şi metise

Imagine din galeria Agerpres

Cel puţin 30% din funcţiile de încredere din cadrul serviciului public din Brazilia vor fi rezervate persoanelor de culoare şi metise, potrivit unui decret semnat marţi de preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva, relatează AFP.

"Rasismul este la rădăcina inegalităţii, motiv pentru care trebuie să-l combatem ca pe un parazit dintr-o plantaţie", a declarat preşedintele de stânga la Brasilia, unde a semnat decretul.

El a fost însoţit de ministrul său pentru egalitatea rasială, Anielle Franco, simbol al luptei împotriva rasismului şi violenţei poliţiei.

În scopul de a "încuraja prezenţa persoanelor de culoare în funcţii de decizie şi conducere", decretul indică faptul că 30% din aceste posturi din administraţia publică le vor fi rezervate. Acest obiectiv urmează să fie atins până la sfârşitul lui 2025, a precizat guvernul într-o notă.

Lula da Silva, care a început în ianuarie al treilea mandat în fruntea acestei ţări cu 213 milioane de locuitori, a promis că guvernul său va reflecta "faţa societăţii braziliene", în mare parte de culoare şi metisă.

Fără absenţa discriminării rasiale şi de gen, "nu va exista democraţie", a subliniat preşedintele.

Brazilia este ultima ţară de pe continentul american care a abolit sclavia în 1888. Concentrează cea mai mare populaţie de culoare din afara Africii.

Însă flagelul rasismului de acolo este structural: mai puţin de 5% dintre directorii celor mai mari 500 de companii braziliene sunt de culoare sau din rândul unei minorităţi, potrivit unui studiu realizat în 2021. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 12

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-05-2025 09:59

Alegeri prezidențiale în Coreea de Sud: A început votarea anticipată

Votarea anticipată la alegerile prezidențiale din Coreea de Sud a început joi, înaintea scrutinului de marți menit să pună capăt crizei politice generate de fostul lider Yoon Suk Yeol, demis pentru că a încercat să impună legea marțială în decembrie anul trecut, informează AFP. Deși 3 iunie este ziua oficială a scrutinului prezi

Politic Ex 29-05-2025 09:00

Zelenski cere o mai mare presiune asupra Rusiei pentru a încheia războiul din #Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri o presiune internațională sporită asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului împotriva Ucrainei, spunând că nu există încă niciun semn că președintele rus Vladimir Putin este pregătit pentru pace, relatează AFP. 'Nu există suficientă presiune', a declarat Ze

Politic Ex 29-05-2025 05:50

SUA: Un purtător de cuvânt al lui Trump denunță 'judecătorii nealeși' după decizia de a bloca taxele vamale

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a denunțat miercuri 'judecătorii nealeși' care 'nu au puterea de a decide cum să gestionezi corespunzător o urgență națională', după decizia unui tribunal de a bloca taxele vamale impuse de Donald Trump asupra tuturor produselor care intră în Statele Unite, transmite AFP. 'Pre

Politic Ex 29-05-2025 04:38

Musk confirmă plecarea după cum era 'prevăzut' din administrația Trump

Miliardarul Elon Musk a confirmat miercuri plecarea după cum era 'prevăzut' din administrația Donald Trump, unde a condus Departamentul pentru eficiența guvernamentală (DOGE) însărcinat cu reducerea cheltuielilor federale, stârnind numeroase critici în rândul clasei politice americane, relatează AFP. 'Deoare

Politic Ex 29-05-2025 03:05

Rubio îl îndeamnă pe șeful diplomației ruse să negocieze de 'bună-credință' cu #Ucraina

Secretarul de stat american Marco Rubio a îndemnat miercuri Moscova să se angajeze în negocieri 'de bună-credință' cu Ucraina, în cursul unui apel telefonic cu omologul său rus, Serghei Lavrov, potrivit purtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, notează AFP. Șeful diplomației americane i-a reiterat ministr

Politic Ex 29-05-2025 02:06

Venezuela: Ministrul de interne vorbește despre o posibilă arestare a liderei opoziției

Ministrul venezuelean de interne Diosdado Cabello a evocat miercuri posibilitatea arestării liderei opoziției, Maria Corina Machado, care se ascunde de la alegerile prezidențiale din iulie 2024 și pe care a acuzat-o ca având legătură cu presupuse 'acte teroriste', notează AFP. Puterea, care denunță regulat comploturi imaginare sa

Politic Ex 29-05-2025 01:02

Legislative în Portugalia: Extrema dreaptă devine a două forță politică a țării (rezultate definitive)

Partidul de extremă dreapta Chega a devenit oficial a doua forță politică a Portugaliei, înaintea Partidului Socialist, după ce a obținut 22,76% din voturi și 60 de locuri la alegerile parlamentare anticipate desfășurate pe 18 mai, conform rezultatelor finale publicate miercuri, notează AFP. Partidul condus de André Ventura a c&ac

Politic Ex 29-05-2025 00:20

Italia: Giorgia Meloni îl va primi pe Emmanuel Macron marți, la Roma

Premierul italian Giorgia Meloni îl va primi marți după-amiază, la Roma, pe președintele francez Emmanuel Macron, potrivit agendei publicate de biroul său, notează AFP. Această întâlnire este programată pentru marți, 3 iunie, la ora locală 18:00, (16:00 GMT), conform agendei care nu oferă detalii cu privire la programul discu

Politic Ex 28-05-2025 23:14

Israel: Mobilizare pentru ostaticii din Gaza în a 600-a zi de război

Mii de persoane s-au adunat miercuri seara la Tel Aviv în sprijinul ostaticilor din Fâșia Gaza, punctul culminant al unei mobilizări în a 600-a zi de război pentru a cere un armistițiu cu Hamas care să permită eliberarea lor, notează AFP. 'Poporul alături de ostatici', se putea citi pe pancartele purtate de mulțimea a

Politic Ex 28-05-2025 22:27

#Ucraina pregătită pentru negocieri cu Rusia cu condiția să cunoască în avans cererile sale

Ucraina s-a declarat miercuri pregătită pentru discuții mai directe cu Rusia luni, la Istanbul, Moscova trebuie, a spus ea, să furnizeze în avans condițiile sale pentru pace pentru ca întâlnirea să dea rezultate, notează AFP. 'Nu ne opunem unor noi reuniuni cu rușii și așteptăm memorandumul lor', a declarat ministrul

Politic Ex 28-05-2025 22:00

Germania/Coaliția guvernamentală a convenit asupra unui set de măsuri vizând susținerea creșterii, inclusiv reduceri de taxe

Liderii partidelor coaliției de guvernământ din Germania au anunțat că au convenit să adopte un program de acțiune imediată incluzând măsuri de reducere a taxelor și o reducere a taxei pe energie electrică în următoarele luni, în încercarea de a relansa economia, relatează miercuri Reuters. 'Acum lucrurile se

Politic Ex 28-05-2025 21:26

Trump exprimă ezitări față de impunerea de noi sancțiuni Rusiei

Președintele american Donald Trump și-a exprimat miercuri ezitarea față de impunerea de noi sancțiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina, spunând că nu vrea ca sancțiunile să interfereze cu obținerea unei încetări a focului, relatează Reuters. 'Când cred că sunt aproape de a obține un acord, nu vreau să o dau î

Politic Ex 28-05-2025 19:58

Rusia a propus Ucrainei o dată și un loc pentru tratative de pace și așteaptă un răspuns

Vladimir Medinski, șeful delegației ruse la negocierile de pace cu Ucraina, a afirmat miercuri că le-a trimis ucrainenilor propuneri cu o dată și un loc pentru un schimb de memorandumuri sau condiții pentru încetarea luptelor, transmite Reuters. Presate de președintele american Donald Trump să pună capăt celui mai sângeros conflict

Politic Ex 28-05-2025 19:46

Namibia cere din nou Germaniei reparații pentru genocidul populațiilor herero și nama

Președinta Namibiei, Netumbo Nandi-Ndaitwah, a reiterat miercuri cererea de reparații din partea Germaniei pentru genocidul comis împotriva populațiilor herero și nama, transmite AFP. Mii de herero și nama au fost masacrați de trupele coloniale germane între 1904 și 1908, în ceea ce este considerat de mulți istorici a fi prim

Politic Ex 28-05-2025 19:34

O nouă strategie prezentată de Comisia Europeană prevede crearea unui centru de securitate pentru Marea Neagră

Comisia Europeană a prezentat miercuri o nouă strategie care urmărește îmbunătățirea securității, cooperării și conectivității cu regiunea Mării Negre, regiune afectată în ultimii ani de consecințele invaziei ruse în Ucraina, relatează agențiile EFE și DPA. 'UE va stabili o cooperare mai strânsă cu Ucraina, Republic