Preşedintele Emiratelor Arabe Unite susţine revenirea Siriei în familia arabă
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite i-a comunicat duminică omologului său sirian că este timpul ca Damascul, mult timp izolat diplomatic, să se întoarcă în familia arabă, în cadrul unei întâlniri la Abu Dhabi, informează AFP, citând presa de stat.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad, alături de soţia sa, Asma, se află într-o vizită oficială în Emirate, a doua sa vizită în Golf după cutremurul din Siria de la începutul lunii februarie, într-un moment în care mai multe ţări arabe reiau contactele cu Damascul.
"Siria nu a fost alături de fraţii săi de prea mult timp şi a sosit vremea să se întoarcă la ei şi la mediul său arab", a declarat preşedintele emiratez Mohammed bin Zayed Al-Nahyan.
Preşedintele Assad a fost izolat diplomatic după declanşarea reprimării revoltei populare care a degenerat în război civil, în 2011. După cutremurul din Siria, ţările arabe şi-au intensificat contactele şi au trimis ajutoare Damascului.
Anterior, preşedintele emiratez a menţionat că a purtat cu Bashar al-Assad "discuţii ce vizează dezvoltarea relaţiilor bilaterale", în special pentru a explora modalităţi de consolidare a cooperării pentru a accelera stabilitatea şi progresul în Siria şi în regiune".
"Poziţia Emiratelor este clară cu privire la necesitatea ca Siria să se întoarcă în" familia arabă, a declarat Anwar Gargash, prim-consilier al preşedintelui emiratez."Acest lucru a fost confirmat de Alteţa Sa, şeicul Mohammed bin Zayed, în timpul întâlnirii de astăzi", a scris el pe Twitter.
În cadrul întrevederii de duminică, preşedintele Bashar al-Assad a lăudat rolul Emiratelor în consolidarea relaţiilor dintre ţările arabe, spunând că aceste relaţii ar trebui să fie "fraterne", potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei siriene.
Preşedintele sirian, a cărui ţară a fost exclusă din Liga Arabă la sfârşitul anului 2011, a vizitat Sultanatul Oman pe 20 februarie, o premieră în 12 ani de război în Siria. Un mediator discret, dar important pe scena diplomatică, Oman este una din puţinele ţări arabe, şi singura din Golf, care a menţinut mereu relaţii diplomatice oficiale cu Damascul încă de la începutul războiului.
La sfârşitul anului 2018, Emiratele şi-au redeschis ambasada de la Damasc, iar în martie 2022 Bashar al-Assad a efectuat prima sa vizită într-o ţară arabă, la Abu Dhabi.
Eforturile de asistenţă pentru Siria după cutremur au fost conduse de Abu Dhabi, care a contribuit la întreruperea izolării sale. Emiratele au promis, de asemenea, un ajutor de peste 100 de milioane de dolari, au trimis o echipă de salvare şi au furnizat mii de tone de materiale de ajutor de urgenţă. Ministrul emiratez de externe Abdullah bin Zayed Al-Nahyan a vizitat Siria în februarie, primul înalt oficial din Golf care a făcut acest lucru după cutremur. A fost a doua sa călătorie în Siria anul acesta.
"Emiratele sunt convinse, împreună cu multe state arabe, că a sosit momentul reconcilierii cu Assad (...) şi al revenirii Siriei în Liga Arabă şi în familia arabă", a declarat politologul emiratez Abdelkhaleq Abdallah."Emiratele sunt vârful de lance al eforturilor de reconciliere cu duşmanii trecutului şi de transformare a lor în prietenii de mâine", a spus el.
Ministrul saudit de Externe Faisal bin Farhane a declarat în februarie că este nevoie de o nouă abordare faţă de Siria, care să implice negocieri cu Damascul pentru a face faţă crizelor umanitare.
Preşedintele Assad a fost recent la Moscova, unde a fost primit de omologul Vladimir Putin, care încearcă de mai mulţi ani să apropie Damascul de ţările arabe.
Vizita sa în Emirate are loc la câteva zile după cea făcută joi de secretarul Consiliului Suprem al Securităţii Naţionale din Iran, Ali Shamkhani, într-un context regional marcat de apropierea dintre Iran şi Arabia Saudită.
"Siria nu mai este un teren de confruntare între Iran şi Arabia Saudită", a salutat preşedintele Assad intervievat de mass-media de stat rusă RT, considerând că acordul dintre puterile regionale este o "surpriză minunată"."Politica saudită şi-a schimbat direcţia în ceea ce priveşte Siria", a spus el. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
UPDATE 2 / Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția) (FOTO/VIDEO)
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de














