Kazahstan: S-au deschis birourile de vot pentru alegerile parlamentare anticipate
Kazahstanul votează duminică în alegeri anticipate în care candidaţi independenţi ar putea fi aleşi ca deputaţi, semn al unei deschideri democratice timide, în pofida reflexelor autoritare persistente în cea mai mare ţară din Asia Centrală, informează AFP.
Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00 (1 GMT) pentru aproximativ 12 milioane de alegători, care vor avea timp să voteze până la ora locală 20:00.
O noutate a acestor alegeri o reprezintă prezenţa candidaţii neafiliaţi unor partide, o premieră din 2004.
Pragul de intrare în Majilis (camera inferioară a Parlamentului cu 98 de aleşi) a fost coborât la 5% şi o cotă de 30% a fost introdusă pentru femei, tineri şi persoanele cu dizabilităţi.
Aceste schimbări au reînviat într-o oarecare măsură peisajul politic anchilozat al acestei foste republici sovietice care are graniţe cu Rusia şi China şi care este încă marcată de revoltele din ianuarie 2022, soldate cu câteva sute morţi.
În legislatura anterioară, doar trei partide au fost reprezentate şi toate l-au susţinut pe preşedintele Kassim-Jomart Tokaiev, care a fost reales cu peste 80% din voturi în noiembrie, într-un scrutin fără concurenţă reală.
"Sistemul electoral s-a schimbat şi dă impresia că există o alegere. Dar, în realitate, preşedintele şi administraţia sa ţin numărarea voturilor în mâinile lor", a declarat politologul Dimach Aljanov pentru AFP."Într-o ţară autoritară, alegerile se fac pentru a menţine puterea, nu pentru a o înlocui", notează Aljanov.
Aceste alegeri, care privesc şi parlamentele locale, au loc în urma reformei constituţionale din 2022 susţinută de preşedinte, aflat la putere din 2019.
Liderul ţării, în vârstă de 69 de ani, îşi afişează dorinţa de "resetare instituţiilor statului" şi de "continuare a modernizării" începute anul trecut în această ţară bogată în resurse naturale, unde inegalităţile puternice şi corupţia nu au dispărut, iar inflaţia, care depăşeşte 20%, corodează puterea de cumpărare a celor aproape 20 de milioane de kazahi.
Tokaiev s-a despărţit de mentorul şi predecesorul său, atotputernicul Nursultan Nazarbaiev, aflat la putere timp de trei decenii, după revoltele din ianuarie 2022. Aceste demonstraţii împotriva costului ridicat al vieţii au cuprins întreaga ţară şi au avut ca epicentru Almatî. Reprimarea lor a ucis oficial 238 de persoane.
Analistul politic Andrei Cebotarev din Almatî estimează că "după aceste alegeri, patru sau cinci partide ar urma să fie reprezentate în Parlament"."Acest lucru este benefic pentru putere, deoarece partidele loiale (preşedintelui) vor fi prezente în Parlament, iar Amanat, partidul prezidenţial, va păstra majoritatea mandatelor", a explicat el pentru AFP.
"Pe de altă parte, diversitatea partidelor va avea un impact asupra acceptării rezultatelor alegerilor, atât pentru populaţie, cât şi la nivel internaţional", a conchis Cebotarev.
În pofida acestei relative deschideri, preşedintele Tokaiev a avertizat deja că "cei care seamănă discordie în ţară vor fi aspru pedepsiţi". AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
UPDATE 2 / Polonia: Cinci persoane ucise și zece rănite într-un incident armat în centrul Cracoviei; agresorul a fost prins (poliția) (FOTO/VIDEO)
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de














