Putin declară că va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii Crimeii
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii peninsulei Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol, anexate în 2014 de Moscova în urma unor referendumuri considerate ilegale de către Occident, care a impus sancţiuni Rusiei, relatează EFE.
"Fără îndoială, problemele de securitate reprezintă o prioritate pentru Crimeea şi Sevastopol, în special astăzi", pe fondul campaniei militare a Rusiei în Ucraina, a subliniat şeful statului în cadrul unei videoconferinţe privind dezvoltarea socio-economică a peninsulei.
Putin a făcut aceste declaraţii în faţa liderului instalat de Moscova în Crimeea, Serghei Axionov, între alţi oficiali, în ajunul celei de-a noua aniversări de la anexarea peninsulei ucrainene şi a principalului său port, la 18 martie 2014.
"Aş dori să-i felicit pe locuitorii din Crimeea, pe locuitorii din Sevastopol, pe toţi cetăţenii ţării noastre cu ocazia apropiatei Zile a Reunificării Crimeii cu Rusia", a declarat Putin.
Preşedintele rus a subliniat că, în urmă cu nouă ani, locuitorii din Crimeea şi Sevastopol au luat o "decizie istorică definitivă şi fără echivoc: să facă parte din nou şi pentru totdeauna dintr-o ţară mare şi unică".
La 18 martie 2014, Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei ucrainene Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol, după două referendumuri separate în care locuitorii din Crimeea ar fi susţinut încorporarea acesteia în Rusia în proporţie de 96,77%, iar cei din portul Sevastopol - considerat un oraş cu statut federal - în proporţie de 95,6%.
Încorporarea acestora la Rusia a fost pecetluită trei zile mai târziu, notează EFE.
În campania militară pe care Putin a declanşat-o la 24 februarie la scară largă în Ucraina, Rusia a reuşit să creeze un coridor terestru între Donbas, în estul Ucrainei, şi Crimeea, în sud, care are nevoie de resurse hidrologice, energetice şi agricole din sudul Ucrainei pentru a supravieţui.
Odata cu anexarea ilegală, în septembrie anul trecut, a regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk (est), Zaporojie şi Herson (sud), Rusia a transformat Marea Azov într-o mare interioară, ceea ce asigură securitatea Crimeii, care a creat, de asemenea, o linie de fortificaţii.
Cu toate acestea, în ultimele 13 luni de la declanşarea invaziei ruse, Crimeea a fost ţinta a cel puţin două atacuri, ce au fost atribuite de Moscova ucrainenilor.
În august 2022, peninsula a fost scena unei operaţiuni de sabotaj împotriva unui arsenal al armatei ruse şi a unor explozii suspecte pe un aerodrom rusesc.
În octombrie, podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, ''bijuteria coroanei'' lui Putin, a fost grav avariat de un atac cu o maşină capcană atribuit de Moscova Ucrainei.
Vicepremierul rus Marat Husnulin, a declarat vineri că, în curând, pe partea rutieră a podului vor putea începe să circule camioanele de mici dimensiuni, iar cea de-a doua linie de cale ferată urmează să fie redeschisă până în 1 iulie. Cele două benzi pentru autoturisme au fost deja redeschise.
Ucraina nu a încetat să declare că, mai devreme sau mai târziu, va elibera teritoriul ocupat.
Din 2020, Kievul marchează Ziua rezistenţei la ocupaţia Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol la 26 februarie, dată la care a avut loc cea mai mare demonstraţie în sprijinul integrităţii şi unităţii statului ucrainean, în 2014, la Simferopol, centrul administrativ al peninsulei.
În august 2021, Ucraina a lansat Platforma Crimeea, în încercarea de a atrage sprijin internaţional pentru recuperarea peninsulei şi care în ultimul an a cerut Rusiei să pună capăt imediat ostilităţilor şi să îşi retragă trupele din teritoriile ocupate în Ucraina.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca #Ucraina să aibă un nou lider
Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters și AFP. ''Le sugerez să se doteze cu un nou lid
#Ucraina: Cel puțin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puțin 20 de oameni au fost uciși într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple lovituri vizând orașul Zaporojie, au anunțat oficialitățile locale, citate sâmbătă de AFP, Reuters și dpa. Printre victime se află trei copii. Alte 18 persoane au fost rănite, potrivit guvernatorului militar al
Navi Pillay consideră inacceptabile sancțiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite contra Curții Penale Internaționale (CPI), transmite AFP. ''Există atât de multe tensiuni și îngrijorări legate de perenitatea
UE: Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin
Suspendarea sancțiunilor americane asupra motorinei ruse contribuie la alimentarea războiului dus de Kremlin contra Ucrainei, a avertizat sâmbătă șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, după acordul anunțat de SUA cu Moscova referitor la acest carburant, transmite AFP. ''Suspendarea sancțiunilor asupra motorinei ruse &ici
Premierul Spaniei își lansează campania electorală cu promisiunea de a consolida legislația privind locuințele
Premierul spaniol Pedro Sanchez a promis sâmbătă să ''consolideze'' legislația cu privire la locuințe dacă obține o majoritate absolută în urma alegerilor legislative prevăzute pentru 29 noiembrie, în contextul în care criza locuințelor a provocat o mobilizare puternică în întreaga Spanie, transmite AFP.
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână alegerile prezidențiale și legislative până la 11 septembrie 2027
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidențiale și legislative se vor desfășura, simultan, pe 11 septembrie 2027, amânând cu un an scrutinul legislativ, extrem de așteptat de comunitatea internațională, transmit AFP și Reuters. Președintele Mahmoud Abbas a ''publicat sâmbătă un decret prezide
Președinția UE propune reducerea cu 8% a bugetului Uniunii pentru 2028-2034
Președinția Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters. În urma reducerii de 141 de miliarde, ar rezulta astfel o valoare de circa 1600 de miliarde de euro, cu 30% mai mare decât bugetul curent pentru 2021-2027
Turcia interzice accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în rețelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o decizie în acest sens conform unei legi adoptate în aprilie de parlamentul de la Ankara, transmite AFP. Restricția va intra în vigoare la 1 noiembrie. Conform reglementărilor turce
Loviturile rusești ucid opt oameni, din care trei copii, în Zaporojie
Lovituri rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei au ucis sâmbătă dimineața opt oameni, din care trei copii, au anunțat autoritățile ucrainene citate de AFP. Ivan Fedorov, copreședinte al Consiliului de Apărare din regiunea Zaporojie, a adăugat că atacul s-a soldat și cu 16 răniți, iar 12 persoane sunt în continuare
Liderul Partidului Gândacilor din India a fost arestat înaintea unui protest împotriva Comisiei Electorale
Poliția indiană l-a arestat sâmbătă pe Abhijeet Dipke, fondatorul Partidului Poporului Gândacilor (Cockroach Janta Party, CJP), înaintea unei manifestații neautorizate împotriva președintelui Comisiei Electorale din India, informează Reuters și AFP. CJP a difuzat în rețelele sociale mesajul 'Abhijeet Dipke are
Taiwanul își majorează cheltuielile militare fiindcă dorește pacea, susține președintele Lai Ching-te
Președintele taiwanez Lai Ching-te a afirmat sâmbătă că Taiwanul dorește pacea și tocmai de aceea a alocat o sumă record, echivalentă cu 34,5 miliarde de dolari americani sau peste 3% din produsul intern brut, pentru bugetul apărării pe 2027, informează AFP și Reuters. Taiwanul independent de facto și guvernat democratic este considerat
Trump cumpără motorină din Rusia, Zelenski îl acuză că îi face un cadou lui Putin
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că Rusia a acceptat să livreze motorină pe piața internațională, iar Statele Unite au suspendat temporar sancțiunile împotriva Moscovei pentru a permite tranzacțiile respective, transmite Reuters. Liderul de la Casa Albă a afirmat în media sociale că a purtat o discuție 'de fo
Cinci eurodeputați critică sancțiunile SUA împotriva CPI și cer ca UE să apere ferm dreptul internațional
'Sancțiunile SUA împotriva Curții Penale Internaționale sunt un atac inacceptabil asupra fundamentelor justiției internaționale', declară cinci eurodeputați care conduc comisii ale Parlamentului European, în urma anunțului de vineri al Statelor Unite privind intenția de a impune sancțiuni CPI. 'Luarea la țintă a Curții
ONU consideră 'inacceptabile' sancțiunile SUA împotriva CPI
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk, a declarat 'inacceptabile' sancțiunile anunțate vineri de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI),
UE anunță că va ajuta CPI să-și continue activitatea, după sancțiunile impuse de SUA
Uniunea Europeană a criticat vineri sancțiunile 'profund regretabile' impuse de Statele Unite împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) și s-a angajat să ajute instituția să-și continue activitatea, relatează AFP. 'Este profund regretabil că Statele Unite și-au anunțat intenția de a impune sancțiuni, iar UE este pregătită să ia toate măsur













