Noul prim-ministru al Chinei critică ''represiunea'' SUA, dar îndeamnă la cooperare
Noul prim-ministru al Chinei, Li Qiang, a denunţat luni "încercuirea" şi "represiunea" SUA împotriva ţării sale, dar a îndemnat totodată la cooperare între cele două mari puteri ale lumii, pentru realizarea unor "lucruri măreţe" împreună, relatează agenţiile de presă internaţionale.
"China şi SUA pot şi trebuie să coopereze. Dacă vom coopera, vom putea realiza lucruri măreţe", a afirmat Li Qiang în primul său discurs susţinut după ce sâmbătă a fost numit premier al Chinei.
Noul prim-ministru a avertizat că va fi dificil pentru China să îşi atingă anul acesta obiectivul de creştere de "circa 5%", deja unul dintre cele mai slabe din ultimele decenii. "Mi-e teamă că nu va fi uşor să atingem un obiectiv de creştere de circa 5% şi acest lucru va necesita multe eforturi", a afirmat Li Qiang, în discursul său susţinut în ultima zi a sesiunii din acest an a Congresului Naţional al Poporului Chinez.
Acest ritm de creştere a Produsului Intern Brut (PIB), ce ar fi unul de invidiat pentru mai multe mari economii ale lumii, este de fapt unul dintre cele mai slabe din ultimii 40 de ani pentru gigantul asiatic.
Li Qiang, însărcinat cu probleme economice, a atenţionat împotriva unor "noi provocări" pentru creşterea economică a Chinei, relativizând totodată importanţa PIB pentru viaţa de zi cu zi a populaţiei.
În 2022, PIB-ul Chinei a crescut cu 3%, departe de obiectivul iniţial de 5,5%, în condiţiile în care restricţiile sanitare şi criza imobiliară au apăsat greu asupra activităţii economice.
China a urmat vreme de aproape trei ani o politică sanitară strictă, supranumită "zero COVID", care a permis protejarea în linii mari a populaţiei în faţa COVID-19, dar care a dat o lovitură dură economiei. În cele din urmă, aceste măsuri au fost ridicate în decembrie.
Creşterea Chinei rămâne afectată de o criză imobiliară, sector ce reprezintă, alături de cel al construcţiilor, un sfert din PIB-ul său, precum şi de un consum ce întârzie să repornească.
În discursul său, Li Qiang a abordat un ton mai conciliant faţă de SUA comparativ cu Xi Jinping şi ministrul de externe chinez Qin Gang.
China şi SUA duc o luptă acerbă pentru fabricarea de semiconductori, componente electronice indispensabile pentru funcţionarea smartphone-urilor, aparatelor conectate, dar şi a echipamentelor militare.
În numele securităţii naţionale, Washingtonul şi-a înmulţit în ultimele luni sancţiunile la adresa producătorilor de cipuri chinezi.
Pe fondul acestor tensiuni cu Washingtonul, Xi Jinping a subliniat din nou, luni, necesitatea întăririi securităţii naţionale şi a criticat "forţele externe" ce se amestecă în dosarul taiwanez.
Puterea comunistă consideră insula Taiwan o provincie a Chinei pe care nu a reuşit să o anexeze teritoriului său la sfârşitul războiul civil chinez, în 1949.
China nu vede cu ochi buni apropierea tot mai strânsă din ultimii ani între autorităţile taiwaneze şi SUA, care furnizează de mai multe decenii insulei sprijin militar în faţa Beijingului.
Candidat unic, Xi Jinping a obţinut vineri un nou mandat de cinci ani la preşedinţia Chinei, după un vot în unanimitate în parlament, rezultat al unei ascensiuni care a făcut ca el să devină cel mai puternic lider al Chinei din ultimele generaţii. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* China: Xi Jinping pune accentul pe securitatea naţională într-un discurs în parlament
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














