Canada lansează o anchetă privind interferenţa Chinei în alegeri
Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat luni un pachet de măsuri, inclusiv numirea unui raportor special independent, pentru a face lumină asupra acuzaţiilor de ingerinţă chineză în ultimele două alegeri federale, informează AFP.
Acest raportor, care va fi numit în următoarele zile, va avea sarcina de a "formula recomandări de specialitate privind protejarea democraţiei noastre", a declarat Justin Trudeau, adăugând că a desemnat şi două comisii care să investigheze ingerinţele străine.
Anunţul survine după mai multe zile în care partidele de opoziţie au cerut o anchetă publică independentă în această problemă.
Una dintre primele sarcini ale raportorului special va fi să consilieze guvernul cu privire la următorii paşi de urmat, inclusiv o posibilă anchetă publică.
"Fie că este vorba de o investigaţie sau de un control judiciar, vom respecta recomandarea sa", a spus premierul Trudeau, calificând încercările de de imixtiune drept "deranjante" şi "grave".
Totodată, premierul canadian i-a însărcinat pe deputaţii şi senatorii din Comisia pentru Securitate Naţională şi Informaţii să lanseze o nouă anchetă de specialitate privind ingerinţa străină în alegeri. Comisia a prezentat deja un raport pe această temă în 2019, cerând guvernului să facă mai mult.
Pe de altă parte, organismul care supraveghează serviciile de informaţii din Canada a fost chemat să examineze modul în care agenţiile de securitate naţională au gestionat ameninţarea amestecului străin în alegeri.
"Orice atac sau tentativă de atac la asupra democraţiei noastre este inacceptabilă", a spus Justin Trudeau, menţionând că "guvernul chinez şi alte regimuri precum Iranul şi Rusia au încercat să se amestece nu doar în democraţia noastră, ci şi în ţara noastră în general"."Această problemă nu este nouă", a adăugat el.
În ultimele săptămâni, o serie de articole din presa canadiană, bazate pe scurgeri de informaţii, au detaliat presupuse încercări ale Beijingului de a interveni în ultimele două alegeri federale. Este vorba, în special, de finanţări secrete sau de implicare în campania anumitor candidaţi în timpul alegerilor federale din 2019 şi 2021.
Aceste acuzaţii au fost denunţate categoric de către autorităţile chineze, care le-au calificat drept "defăimătoare".
Săptămâna trecută, un raport independent a recunoscut că au existat încercări de a interveni, dar că acestea nu au afectat rezultatul alegerilor.
Tot luni, poliţia federală a anunţat că a deschis o investigaţie asupra modului în care aceste informaţii au fost divulgate presei canadiene. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Fostul ministru al apărării susține că schimbările propuse la sistemul de achiziții militare sunt în spatele demiterii sale
Fostul ministru ucrainean al apărării Mihailo Fedorov a declarat, într-un interviu publicat miercuri, că eforturile sale de a reforma sistemul de achiziții militare a fost principalul motiv din spatele demiterii sale în această lună, relatează Reuters. Fedorov, un expert tehnic văzut de mulți ca un agent al schimbării în răzb
Polonia: Poliția a descoperit un crater și rămășițe ale unui obiect neidentificat după un atac al Rusiei asupra Ucrainei
Poliția a descoperit un crater și fragmente împrăștiate pe un câmp provenite de la un obiect neidentificat care a dispărut de pe radarele armatei care îl monitorizau în spațiul aerian al Poloniei în timpul unor lovituri rusești asupra Ucrainei, au anunțat autoritățile joi, relatează Reuters. Polonia a ridicat avio
Australia inițiază demersuri legale împotriva Telegram pentru materiale de promovare a terorismului
Autoritatea australiană de reglementare a internetului a anunțat joi că a inițiat demersuri legale împotriva platformei de mesagerie Telegram, acuzată că nu a luat măsuri împotriva unor mesaje de promovare a terorismului, transmite Reuters. Oficiul Comisarului pentru siguranța online (eSafety Commissioner) a informat că a demarat p
#Ucraina: Un avion F-16 s-a prăbușit în timpul unei misiuni de luptă; pilotul a scăpat nevătămat
Ucraina a pierdut unul din avioanele sale de luptă F-16 în timp ce își apăra spațiul aerian, au anunțat miercuri forțele aeriene ucrainene, relatează dpa. Aeronava s-a prăbușit în timp ce intercepta obiecte aeriene dușmane, au anunțat forțele aeriene. 'Potrivit unor informații preliminare, a existat o situa
Regatul Unit: Guvernul va investi 8,4 miliarde de lire în submarine nucleare
Regatul Unit a anunțat miercuri o investiție de 8,4 miliarde de lire (9,7 miliarde de euro) în următoarea etapă a programului său de construcție de submarine nucleare, relatează AFP. 'O investiție majoră de 8,4 miliarde de lire în descurajarea nucleară britanică, cu locuri de muncă și oportunități pentru tineri în anii ca
Administrația Trump deblochează 600 de milioane de dolari destinate vaccinurilor pentru cele mai sărace țări
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat miercuri că va debloca imediat fonduri în valoare de 600 de milioane de dolari destinate vaccinurilor pentru cele mai sărace țări ale lumii, informează Reuters. Fondurile au fost aprobate anterior de Congres, dar Washingtonul a reținut banii din cauza unor preocupări nefondate cu privire la siguranță e
Rusia atacă Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică avioane de luptă
Cel puțin opt persoane au fost ucise, iar peste zece au fost rănite în urma unui atac aerian de amploare lansat de Rusia în noaptea de miercuri spre joi asupra Ucrainei, într-un atac cu zeci de rachete și sute de drone, potrivit autorităților ucrainene, citate de dpa, Reuters și EFE. Atacurile au vizat orașe din întreag
SUA bombardează zeci de ținte în Iran, în ripostă la atacurile asupra forțelor americane
Statele Unite au lansat în noaptea de miercuri spre joi o nouă serie de lovituri asupra Iranului, prezentate de armata americană drept un răspuns la atacurile cu rachete balistice lansate de Teheran împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu cu o zi înainte. Potrivit armatei americane, Iranul a lansat marți mai multe
Trump și Netanyahu au examinat toate opțiunile privind Iranul, inclusiv un atac (oficial israelian)
Președintele SUA, Donald Trump, și prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, au examinat în cadrul întâlnirii lor de marți, la Washington, toate căile posibile pentru a frâna programul nuclear al Iranului, inclusiv diplomația, presiunea economică și forța, a declarat miercuri un oficial israelian de rang înalt, citat de Reuters.
Volodimir Zelenski a discutat cu primul ministru polonez despre călătoria sa la Washington
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit miercuri cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, în timpul unei escale în Polonia, pe drumul de întoarcere de la Washington, și a discutat cu acesta despre întrevederea sa cu președintele american, Donald Trump, precum și despre dificultățile din relațiile dintre Ucraina și P
Militant american, inculpat pentru suprimarea datelor din telefonul său în cursul unui interogatoriu
Un militant politic american este acuzat de justiția federală că ar fi suprimat în mod deliberat datele din telefonul său mobil, făcându-i pe agenții poliției de frontieră care îl interogau și voiau să aibă acces la aparatul său să tasteze un cod secret, relatează AFP. Samuel Tunick, care a luptat împotriva construirii unui vast c
Mali: Amnesty denunță 'crime de război' după execuția unor soldați 'în afara luptei'
Organizația neguvernamentală Amnesty International a cerut deschiderea unei anchete pentru 'crime de război' după ce a analizat imagini care arată execuția unor soldați ai armatei maliene în afara luptei, căzuți într-o ambuscadă asupra convoiului lor, potrivit unui comunicat emis miercuri și citat de AFP. În 18 iulie, cel puțin 50 de
Activiștii indonezieni din flotila din Gaza au depus o plângere împotriva lui Netanyahu
Nouă indonezieni care se numărau printre activiștii străini arestați în timp ce încercau să livreze ajutoare în Fâșia Gaza în luna mai au depus miercuri o plângere la Procurorul General al Indoneziei împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, pe care îl acuză de crime împotriva umanității, a declarat avocatu
SUA: Trump pierde accelerat sprijin în rândul americanilor, inclusiv printre simpatizanții republicani (sondaj)
Un procent record de 73% dintre americani consideră că președintele Donald Trump nu a reușit să rezolve problemele cele mai urgente ale SUA, o nemulțumire larg răspândită inclusiv în rândul republicanilor, al căror sprijin pentru el a scăzut la un nou minim, potrivit unui sondaj CNN publicat miercuri, relatează agenția EFE. Sondajul, efectuat
Irakul a elaborat un plan pentru a-și proteja suveranitatea și a împiedica lansarea de atacuri de pe teritoriul său
Consiliul Național de Securitate al Irakului a anunțat miercuri elaborarea unui 'plan cuprinzător' pentru a proteja suveranitatea țării și a împiedica lansarea de atacuri de pe teritoriul său după













