Convenţia de la Istanbul: Combaterea violenţei împotriva femeilor (articol European Newsroom)
Feminicid, violenţă domestică, hărţuire cibernetică: Convenţia de la Istanbul are ca scop prevenirea şi eliminarea violenţei împotriva femeilor. În timp ce unii membri ai UE şi alte naţiuni europene au ratificat-o, altele nu au fost încă de acord, relatează platforma media European Newsroom (enr) într-un articol de fond publicat vineri.
Marţi, cu o săptămână înainte de Ziua Internaţională a Femeii, Parlamentul European a îndemnat încă o dată UE să ratifice cât mai curând posibil Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Una din trei femei din UE a suferit deja violenţă fizică sau sexuală, ceea ce necesită o ratificare rapidă de către blocul celor 27 de ţări, au declarat mai mulţi deputaţi europeni.
Mai multe ţări care au ratificat deja documentul şi-au redefinit şi legile pentru a proteja femeile. Altele nu au încă un plan naţional de punere în aplicare a Convenţiei.
Convenţia de la Istanbul a fost elaborată de Consiliul Europei, o organizaţie de monitorizare a drepturilor omului din afara UE, în 2011. Pentru a ratifica convenţia au fost necesare 10 state. Dintre aceste 10 state care au ratificat prima dată Convenţia, 8 erau membre ale Consiliului Europei. Prin semnarea acesteia, ţările s-au angajat să prevină, să urmărească penal şi să elimine violenţa împotriva femeilor. Convenţia a intrat în vigoare la 1 august 2014 şi a fost semnată de UE la 13 iunie 2017.
La aproape şase ani de la semnarea Convenţiei, UE nu a ratificat-o încă, deoarece şase membri - Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania şi Slovacia - au refuzat să facă acest lucru în Consiliul UE. Cu toate acestea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis în 2021 că UE poate proceda la ratificare chiar şi fără unanimitate.
Polonia, care a ratificat convenţia în 2015, încearcă în prezent să o revoce, considerând-o "dăunătoare", deoarece impune şcolilor să îi înveţe pe copii despre gen. Turcia s-a retras din Convenţie în 2021. În pofida războiului, Ucraina a reuşit să ratifice anul trecut Convenţia de la Istanbul, primul tratat internaţional care stabileşte standarde obligatorii din punct de vedere juridic pentru a preveni violenţa împotriva femeilor.
- "Da înseamnă da": Legi progresiste în Spania şi Slovenia -
Slovenia şi Spania au ratificat Convenţia de la Istanbul (Spania în 2014, Slovenia în 2015) şi chiar au revizuit definiţia infracţiunilor de viol şi violenţă sexuală, adoptând conceptul "da înseamnă da". Aceasta înseamnă că, dacă o persoană nu îşi exprimă în mod clar voinţa de a se angaja în relaţii sexuale, acest lucru ar trebui considerat un "nu". Astfel, noua legislaţie nu include neapărat utilizarea forţei ca o cerinţă pentru a pedepsi agresiunea.
Potrivit raportului din 2020 al Lobbyului European al Femeilor, de la ratificarea Convenţiei, Spania a înregistrat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte prevenirea şi urmărirea penală a infracţiunilor împotriva femeilor. Ţara a sporit sprijinul financiar pentru femeile abuzate şi a înfiinţat centre de azil.
Respectând liniile directoare ale Convenţiei de la Istanbul, Spania a devenit, de asemenea, prima ţară din Uniunea Europeană care a înregistrat oficial toate tipurile de feminicid în 2022. În ciuda acestui fapt, eradicarea violenţei împotriva femeilor rămâne o provocare în această ţară, unde 49 de femei au fost ucise ca urmare a violenţei de gen anul trecut.
Slovenia nu a avut prea multe probleme în a se conforma Convenţiei atunci când, la jumătatea anului 2020, guvernul polonez a început să analizeze posibilitatea de a se retrage din Convenţie, afirmând la momentul respectiv că nu vedea necesitatea de a face acest lucru. Potrivit raportului din 2021 al Grupului de experţi Grevio al Consiliului Europei, care este responsabil cu monitorizarea punerii în aplicare a Convenţiei, Slovenia a făcut progrese în ceea ce priveşte stabilirea cadrului juridic, instituţional şi politic.
Cu toate acestea, ar trebui să se acorde mai multă atenţie femeilor din grupurile vulnerabile şi să se îmbunătăţească colectarea de date, iar sistemul de justiţie penală ar trebui să ia măsuri mai ferme împotriva tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor. Violenţa domestică împotriva femeilor a crescut semnificativ în timpul pandemiei de COVID-19. Zece cazuri de feminicid au fost raportate în 2020. Conform celor mai recente date, una din cinci femei din Slovenia a suferit o formă de violenţă.
- Germania nu are un plan de acţiune naţional -
Ultimul raport Grevio privind Germania arăta, în octombrie 2022, că nu există încă un plan naţional de acţiune, deşi Convenţia prevede un astfel de plan. Adăposturile pentru femei şi centrele de consiliere sunt distribuite foarte inegal, iar în zonele rurale există un deficit de astfel de centre. În oraşele mari, există adesea liste de aşteptare lungi. Experţii au solicitat, de asemenea, un mecanism care să analizeze toate cazurile de ucidere a femeilor din motive de gen şi să stabilească în ce domenii instituţiile ar trebui să răspundă în mod diferit.
Cu toate acestea, experţii au salutat unele schimbări în dreptul penal german. Printre acestea se numără, de exemplu, incriminarea explicită a abuzurilor care utilizează tehnologia, cum ar fi hărţuirea cibernetică sau fotografierea neautorizată a părţilor intime ale corpului.
- Italia: Rezistenţă în faţa subiectelor legate de gen -
În 2013, Italia devenea cea de-a 5-a ţară care ratifica Convenţia de la Istanbul. Conform raportului Grevio din 2020, legile din Italia sunt în multe cazuri "inovatoare", dar de foarte multe ori nu sunt implementate efectiv şi uniform în întreaga ţară. În plus, raportul a ridicat diverse preocupări cu privire la egalitatea de gen, colectarea datelor în instanţe şi cazurile legate de custodie după ce unele femei au devenit victime ale violenţei domestice.
Mai mult decât atât, conform raportului, ţara trebuie "să asigure resurse financiare şi umane adecvate" pentru a implementa legile şi politicile existente. Politicile trebuie să fie coordonate şi monitorizate "între autorităţile naţionale, regionale şi locale". În plus, experţii au lansat un apel la acţiune în stabilirea unor servicii de bază şi specializate pentru femeile victime ale violenţei, care să poată fi accesate pe întreg teritoriul ţării.
Raportul Grevio identifică "o rezistenţă în ceea ce priveşte egalitatea de gen" în Italia. Spre exemplu, acest lucru se manifestă atât în şcoli cât şi în universităţi prin delegitimizarea studiilor de gen. Unele oraşe au "cenzurat" evenimente menite să crească nivelul de conştientizare cu privire la chestiuni de gen, ce urmau să se desfăşoare în biblioteci publice.
- Croaţia: Controverse cu privire la ratificare -
La fel ca şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, Convenţia de la Istanbul a dezbinat societatea croată. Croaţia a semnat acest acord la 22 ianuarie 2013, iar parlamentul croat, Sobor, l-a ratificat în cele din urmă la 13 aprilie 2018. Însă ratificarea a zguduit partidul de centru-dreapta aflat la putere, Uniunea Democratică Croată (HDZ).
Premierul Andrej Plenković a încercat să liniştească criticii, atât din interiorul cât şi din exteriorul partidului, prin includerea în lege a unui paragraf în care se precizează că această convenţie respectă Constituţia Republicii Croaţia şi că nu conţine aşa-numita ideologie de gen. Oponenţii, în special cercurile apropiate de Biserica Catolică, au arătat că această convenţie era folosită pentru a introduce aşa-numita "ideologie de gen", i.e., separarea dintre dintre gen şi sexul biologic în legislaţia, educaţia şi media croate. Alţii au susţinut că şi ştiinţa distinge între sex şi gen.
Activistele pentru drepturile femeilor consideră că Convenţia de la Istanbul a fost implementată în mod inadecvat în Croaţia. În cadrul unei mese rotunde organizată în parlamentul croat în luna noiembrie a anului trecut, ele au susţinut că sistemul nu este adecvat pentru că judecătorii nu ştiu ce înseamnă violenţa pe bază de gen. Ele au criticat în special procedurile din instanţă care impun sentinţe simbolice pentru violenţă domestică.
O altă problemă este că femeilor le este greu să raporteze un partener abuziv, temându-se că nu vor fi crezute. Dacă se decid să raporteze, de multe ori ele fac acest lucru după ani de zile, când se hotărăsc să divorţeze şi de multe ori se confruntă cu incertitudini dacă respectivele violenţe chiar s-au produs. Violenţa psihologică împotriva femeilor este de asemenea, de multe ori, ignorată.
O delegaţie a Grupului de Experţi pentru Acţiune împotriva Violenţei împotriva Femeilor şi Violenţei Domestice (GREVIO) din cadrul Consiliului Europei a desfăşurat o vizită de evaluare în Croaţia între 17 şi 21 octombrie 2022. GREVIO pregăteşte publicarea raportului său de evaluare cu privire la Croaţia în cursul anului 2023.
- Bulgaria: Susţinerea unor legi împotriva violenţei domestice fără ratificare -
În 2018, Curtea Constituţională din Bulgaria a adoptat o decizie prin care se precizează că Convenţia de la Istanbul avansează concepte juridice legate de noţiunea de gen care sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale Constituţiei Bulgariei. În conformitatea cu această decizie, Bulgaria nu a susţinut cele două proiecte de decizii ale Consiliului privind ratificarea de către UE a Convenţiei de la Istanbul, prin care Consiliul solicită acordul Parlamentului European, a explicat Ministerul Afacerilor Externe (MAE) bulgar la începutul lunii februarie.
Guvernul bulgar şi societatea civilă lucrează activ pentru a preveni forme de violenţă împotriva femeilor şi pentru a asigura protecţie şi sprijin victimelor, a adăugat MAE bulgar. În luna decembrie, Ministerul de Interne din Bulgaria a anunţat că au fost emise 3.085 de ordine de protecţie conform Legii împotriva violenţei domestice între 1 ianuarie şi 31 octombrie 2022. În aceste 10 luni, 2.656 femei, 349 bărbaţi şi 873 copii au fost victime ale violenţei domestice comise de 2.713 bărbaţi şi 283 femei.
În noiembrie, Ministerul Justiţiei din Bulgaria a prezentat un proiect de lege cu amendamente la Legea împotriva violenţei domestice, vizând înfiinţarea unui sistem informatic naţional şi a unui registru naţional al cazurilor de violenţă domestică.
- Bosnia şi Herţegovina: Fiecare a patra femeie este victimă a violenţei domestice -
Bosnia şi Herţegovina se numără printre primele ţări din Europa care au ratificat Convenţia de la Istanbul în 2013. Însă, convenţia nu a fost încă pe deplin inclusă în cadrul legislativ al ţării, chiar dacă unele părţi din ea sunt incluse în legi ale entităţilor (statale n.r.).
Agenţia pentru Egalitate de Gen din Bosnia şi Herţegovina este responsabilă pentru implementarea Convenţiei şi trebuie să se asigure că există un sistem uniform de prevenţie şi protecţie a victimelor violenţei, fără discriminare în funcţie de entitate, canton sau municipalitate în care trăiesc victimele. Bosnia şi Herţegovina suferă consecinţele diviziunii constituţionale a jurisdicţiei naţionale. Acest lucru are ca rezultat practici diferite, care provoacă inegalitate în implementarea dreptului la protecţie, dar şi în disponibilitatea ajutorului şi sprijinului pentru victime.
Conform unui raport al Agenţiei pentru Egalitate de Gen din Bosnia şi Herţegovina, fiecare a patra femeie din Bosnia şi Herţegovina este o victimă a violenţei domestice. Din ce în ce mai mult, comportamentul violent se termină cu feminicid, fără a fi recunoscut ca atare legal. În total, una din două femei cu vârsta de peste 15 ani a suferit o formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală.
N. red.: Conţinutul articolului este bazat pe ştiri ale agenţiilor AFP, ANSA, BTA, dpa, EFE, FENA, HINA, STA, participante în proiectul enr alături de AGERPRES, ANP, APA, ATA, Belga, Europa Press, MIA, PAP, Tanjug, TASR şi UKRINFORM. AGERPRES/(AS - autori: Mariana Ionescu, Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














