China a adoptat o atitudine corectă şi nu va furniza arme Rusiei, dă asigurări un înalt oficial ucrainean
China nu are de gând să furnizeze arme Rusiei pentru a sprijini invazia Moscovei asupra Ucrainei, iar poziţia neutră adoptată de Beijing ''este corectă şi echilibrată'', a declarat secretarul Consiliului Securităţii Naţionale al Ucrainei, Oleksii Danilov, informează vineri EFE.
''Astăzi, nu văd că China ar avea o prea mare dorinţă să furnizeze arme Rusiei. Poziţia neutră pe care o adoptă în acest caz este absolut corectă şi echilibrată'', a spus Danilov într-un interviu cu mass-media locale, preluat vineri de mai multe agenţii de presă ucrainene.
Principalul responsabil cu securitatea ucraineană a transmis că ţării sale ''i-ar plăcea mult ca ajutorul (Chinei) să fie de partea noastră, dar trebuie să înţelegem complexitatea proceselor istorice''.
''De ce s-ar poziţiona China de partea Rusiei şi i-ar furniza arme? Ca să aibă mari probleme şi să intre sub anumite restricţii?'', s-a întrebat Danilov, referindu-se la sancţiunile care ar putea fi impuse Beijingului de către Occident dacă se confirmă că sprijină Moscova. ''Evident, China nu va face acest lucru, nu are nevoie de aşa ceva. Rusia este cea care îşi doreşte mult să implice China şi alte ţări în care încearcă să-şi extindă influenţa'', a subliniat Danilov.
Oficialul ucrainean a amintit că ruşii au o sferă de influenţă foarte limitată după dezmembrarea URSS: ''Toţi vor să coopereze doar cu cei puternici şi s-a dovedit că Rusia este o ţară slabă şi incompetentă care pe zi ce trece pare a fi o entitate falsă'', potrivit lui Danilov.
În ceea ce priveşte ''planul de pace'' prezentat de China pentru stoparea războiului din Ucraina, Danilov a declarat că ''războiul trebuie numit război şi că cuvântul conflict (care apare în iniţiativa chineză - n.r.) nu reflectă realitatea'' din teren.
Totodată, Danilov a recunoscut că ''fiecare ţară are propria viziune (asupra războiului), asupra felului în care percepe situaţia actuală, cum vede evoluţiile care vor avea loc mâine sau într-un viitor apropiat''.
China, una dintre ţările care s-a abţinut în momentul votării unei rezoluţii de condamnare a invaziei ruse în Adunarea Generală a ONU, a întreţinut o postură ambiguă cu privire la invazia rusă, cerând pe de-o parte respect faţă de ''integritatea teritorială a tuturor ţărilor'', printre care şi a Ucrainei, şi pe de altă parte, atenţie faţă de ''preocupările legitime ale tuturor ţărilor'', o referire la Rusia. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul Serbiei rezistă la o moțiune de cenzură
Parlamentul Serbiei a respins miercuri seara o moțiune de cenzură împotriva guvernului, informează joi agenția Tanjug. Doar 40 din cei 176 de deputați prezenți au votat în favoarea moțiunii, în timp ce 135 au fost împotrivă, iar unul s-a abțimut. La finalul dezbaterilor pe tema demersului opoziției, care
Turcia a trimis cinci avioane F-16 în Estonia în cadrul misiunii de poliție aeriană a NATO
Turcia a trimis cinci avioane de vânătoare F-16 și echipajele lor în Estonia în cadrul misiunii de poliție aeriană a NATO, a anunțat joi Ministerul turc al Apărării, relatează AFP. 'În cadrul misiunii de poliție aeriană întărită a NATO, desfășurarea a cinci avioane F-16 și a personalului lor în baza aeri
Obiectul care a căzut pe un câmp în Polonia pare să fie o rachetă rusească, susține premierul Donald Tusk
Obiectul care a căzut pe un câmp în estul Poloniei în cursul nopții pare să fie o rachetă rusească, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters. 'Toate indiciile sunt că este o rachetă balistică rusească Kh-101, dar vrem să fim 100% siguri privind tipul rachetei și cine a lansat-o', a declarat
#Ucraina susţine că o rachetă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei în cursul nopţii
O rachetă rusească de croazieră a intrat în spaţiul aerian al Poloniei în cursul nopţii, a afirmat joi ministrul de externe ucrainean, după ce autorităţile poloneze a găsit un crater şi fragmente împrăştiate pe un câmp, relatează Reuters. Polonia a ridicat avioane de luptă de la sol pentru a-şi proteja spaţiul aerian după ce
#Ucraina: Fostul ministru al apărării susține că schimbările propuse la sistemul de achiziții militare sunt în spatele demiterii sale
Fostul ministru ucrainean al apărării Mihailo Fedorov a declarat, într-un interviu publicat miercuri, că eforturile sale de a reforma sistemul de achiziții militare a fost principalul motiv din spatele demiterii sale în această lună, relatează Reuters. Fedorov, un expert tehnic văzut de mulți ca un agent al schimbării în răzb
Polonia: Poliția a descoperit un crater și rămășițe ale unui obiect neidentificat după un atac al Rusiei asupra Ucrainei
Poliția a descoperit un crater și fragmente împrăștiate pe un câmp provenite de la un obiect neidentificat care a dispărut de pe radarele armatei care îl monitorizau în spațiul aerian al Poloniei în timpul unor lovituri rusești asupra Ucrainei, au anunțat autoritățile joi, relatează Reuters. Polonia a ridicat avio
Australia inițiază demersuri legale împotriva Telegram pentru materiale de promovare a terorismului
Autoritatea australiană de reglementare a internetului a anunțat joi că a inițiat demersuri legale împotriva platformei de mesagerie Telegram, acuzată că nu a luat măsuri împotriva unor mesaje de promovare a terorismului, transmite Reuters. Oficiul Comisarului pentru siguranța online (eSafety Commissioner) a informat că a demarat p
#Ucraina: Un avion F-16 s-a prăbușit în timpul unei misiuni de luptă; pilotul a scăpat nevătămat
Ucraina a pierdut unul din avioanele sale de luptă F-16 în timp ce își apăra spațiul aerian, au anunțat miercuri forțele aeriene ucrainene, relatează dpa. Aeronava s-a prăbușit în timp ce intercepta obiecte aeriene dușmane, au anunțat forțele aeriene. 'Potrivit unor informații preliminare, a existat o situa
Regatul Unit: Guvernul va investi 8,4 miliarde de lire în submarine nucleare
Regatul Unit a anunțat miercuri o investiție de 8,4 miliarde de lire (9,7 miliarde de euro) în următoarea etapă a programului său de construcție de submarine nucleare, relatează AFP. 'O investiție majoră de 8,4 miliarde de lire în descurajarea nucleară britanică, cu locuri de muncă și oportunități pentru tineri în anii ca
Administrația Trump deblochează 600 de milioane de dolari destinate vaccinurilor pentru cele mai sărace țări
Administrația președintelui american Donald Trump a anunțat miercuri că va debloca imediat fonduri în valoare de 600 de milioane de dolari destinate vaccinurilor pentru cele mai sărace țări ale lumii, informează Reuters. Fondurile au fost aprobate anterior de Congres, dar Washingtonul a reținut banii din cauza unor preocupări nefondate cu privire la siguranță e
Rusia atacă Ucraina cu rachete și drone, iar Polonia ridică avioane de luptă
Cel puțin opt persoane au fost ucise, iar peste zece au fost rănite în urma unui atac aerian de amploare lansat de Rusia în noaptea de miercuri spre joi asupra Ucrainei, într-un atac cu zeci de rachete și sute de drone, potrivit autorităților ucrainene, citate de dpa, Reuters și EFE. Atacurile au vizat orașe din întreag
SUA bombardează zeci de ținte în Iran, în ripostă la atacurile asupra forțelor americane
Statele Unite au lansat în noaptea de miercuri spre joi o nouă serie de lovituri asupra Iranului, prezentate de armata americană drept un răspuns la atacurile cu rachete balistice lansate de Teheran împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu cu o zi înainte. Potrivit armatei americane, Iranul a lansat marți mai multe
Trump și Netanyahu au examinat toate opțiunile privind Iranul, inclusiv un atac (oficial israelian)
Președintele SUA, Donald Trump, și prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, au examinat în cadrul întâlnirii lor de marți, la Washington, toate căile posibile pentru a frâna programul nuclear al Iranului, inclusiv diplomația, presiunea economică și forța, a declarat miercuri un oficial israelian de rang înalt, citat de Reuters.
Volodimir Zelenski a discutat cu primul ministru polonez despre călătoria sa la Washington
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit miercuri cu prim-ministrul polonez, Donald Tusk, în timpul unei escale în Polonia, pe drumul de întoarcere de la Washington, și a discutat cu acesta despre întrevederea sa cu președintele american, Donald Trump, precum și despre dificultățile din relațiile dintre Ucraina și P
Militant american, inculpat pentru suprimarea datelor din telefonul său în cursul unui interogatoriu
Un militant politic american este acuzat de justiția federală că ar fi suprimat în mod deliberat datele din telefonul său mobil, făcându-i pe agenții poliției de frontieră care îl interogau și voiau să aibă acces la aparatul său să tasteze un cod secret, relatează AFP. Samuel Tunick, care a luptat împotriva construirii unui vast c














