Viktor Orban: Ungaria este ''târâtă în război'', dar conducerea ei este suficient de puternică să ţină ţara departe de conflict
Ungaria este "târâtă în război", dar conducerea ei este suficient de puternică să ţină ţara departe de conflict, a declarat premierul ungar Viktor Orban, într-un interviu acordat publicaţiei elveţiene Weltwoche, citat joi de MTI.
Orban a subliniat că Ungaria a fost grav afectată de sancţiunile impuse Rusiei de UE, care au dus la creşterea preţului la petrol şi gaz, costul asigurării necesarului de energie al industriei ungare crescând de la 7 miliarde de euro în 2021 la 17 miliarde în 2022.
El a insistat că acest război "nu poate fi câştigat", notând că "Ucraina se află în faţa unei puteri nucleare cu 140 de milioane de locuitori", iar "Rusia este în faţa întregii NATO". "Este un impas care poate uşor degenera într-un război mondial", a spus Orban.
Premierul ungar a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat la ultima lor întâlnire, cu două săptămâni înainte de începerea războiului, că "nu avea nicio problemă cu aderarea Ungariei la NATO, ci doar cu a Ucrainei şi Georgiei". "Putin mi-a spus că problema lui o reprezintă bazele americane de rachete din Polonia şi România şi posibila extindere a NATO în Ucraina şi Georgia pentru a staţiona arme pe teritoriul lor. De asemenea, americanii s-au retras din acorduri importante de dezarmare", a adăugat el.
"Înţeleg ce a spus Putin. Nu accept ce a făcut", a precizat Viktor Orban.
Acesta a mai spus că normele politice europene nu funcţionează în Rusia şi Europa trebuie găsească o cale de a trăi "cu o mare putere periculoasă în vecinătate", atenţionând că, dacă Rusia ar pierde războiul, "ar fi un şoc geopolitic, un potenţial seism global, mult mai rău decât colapsul fostei Iugoslavii". "Faptul că Occidentul tratează acest scenariu cu atâta lejeritate arată o orbire îngrijorătoare în ce priveşte riscurile inerente politicilor noastre", a apreciat el.
Potrivit lui Orban, pentru ca Europa să se poată apăra singură, "soluţia ar fi o NATO europeană".
El a deplâns faptul că "Occidentul şi-a pierdut capacitatea de a uni lumea pentru o cauză" şi nu are voinţa de a media pacea.
"Deciziile luate la Bruxelles (în ce priveşte Ucraina) reflectă mai mult interese americane decât europene", a menţionat Orban, asigurând că Ungaria "arată o alternativă, în cazul în care prietenii şi aliaţii noştri decid să renunţe la atitudinea lor pro-război".
Premierul ungar a mai apreciat în interviu, referitor la politica SUA, că războiul ar fi putut fi evitat dacă ar fi rămas la putere fostul preşedinte Donald Trump, "care ar fi reuşit probabil să medieze pacea în câteva săptămâni".
"Conducerea democrată nu recunoaşte Ungaria ca o ţară de succes şi protectoare a apărării la porţile continentului. Aşa încât aşteptăm cu nerăbdare să revină la putere prietenii noştri republicani", a mărturisit Orban. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE a deblocat 3,47 miliarde de euro pentru Ucraina pentru achiziționarea de drone, rachete și avioane de luptă
Comisia Europeană a transferat joi Ucrainei 3,47 miliarde de euro pentru achiziționarea de drone, rachete și avioane de vânătoare din componenta destinată apărării a împrumutului european de sprijin pentru Ucraina în valoare totală de 90 de miliarde de euro, informează EFE. Suma include, pe de o parte, o tranșă suplimentară din primul calenda
Pakistanul afirmă că Washingtonul și Teheranul poartă negocieri după reluarea bombardamentelor asupra Iranului
Pakistanul, mediator în conflictul dintre Washington și Teheran, a declarat joi că părțile beligerante negociază o dezescaladare după noua serie de bombardamente asupra Iranului, desfășurată de SUA în cursul nopții trecute, și tiruri de represalii iraniene, relatează France Presse. Dar conflictul din Orientul Mijlociu pare să se fi extins la noi ță
Japonia s-a alăturat programului UE dedicat cercetării și inovării Orizont Europa
Japonia s-a alăturat joi programului Uniunii Europene de cercetare și inovare Orizont Europa, ceea ce înseamnă includerea 'unuia din cele mai avansate ecosisteme de cercetare din lume în rețeaua europeană de cooperare științifică', a anunțat Comisia Europeană într-un comunicat citat de agenția spaniolă de presă EFE. Aderarea la acest
Confirmarea lui Todd Blanche ca procuror general al SUA,amânată din cauza fondului 'împotriva instrumentalizării justiției'
Votul de confirmare în Senat a lui Todd Blanche ca procuror general al SUA a fost amânat de președintele Comisiei Juridice a Senatului, Chuck Grassley, din cauza opoziției unor reprezentanți republicani cheie, relatează Reuters. Disputa vizează un acord de soluționare încheiat între președintele Donald Trump și administrația federală, d
Drone ucrainene au lovit un terminal rusesc major de export de cereale în Strâmtoarea Kerci (surse)
Drone ucrainene au produs 'pagube semnificative' unui terminal major de export de grâu din portul rusesc Taman din Strâmtoarea Kerci care leagă Marea Neagră și Marea Azov, a declarat o sursă de pe piața de agricultură joi pentru Reuters. Terminalul din regiunea rusă sudică Krasnodar este controlat de Demetra, una dintre cele mai mari firme
Papa Leon declară că iubește SUA, dar se consideră mai mult universal decât american
Papa Leon al XIV-lea, născut la Chicago, pe numele de mirean Robert Francis Prevost, a declarat într-un interviu acordat miercuri seara televiziunii NBC că se consideră mai mult un pastor universal decât american, transmite AFP. Primul papă american din istorie a discutat cu televiziunea din țara sa natală cu ocazia unei veghi de rugăciune la reșed
Ungaria: Premierul Magyar promite o reorganizare completă a administrației din educație
Guvernul ungar a decis să 'reformeze complet administrația sistemului de învățământ', a anunțat joi premierul Peter Magyar într-o postare pe Facebook, transmite MTI. Pe viitor, liderii circumscripțiilor școlare vor fi selectați prin concursuri deschise, a explicat Magyar, precizând că primele astfel de proceduri
Guvernul Serbiei rezistă la o moțiune de cenzură
Parlamentul Serbiei a respins miercuri seara o moțiune de cenzură împotriva guvernului, informează joi agenția Tanjug. Doar 40 din cei 176 de deputați prezenți au votat în favoarea moțiunii, în timp ce 135 au fost împotrivă, iar unul s-a abțimut. La finalul dezbaterilor pe tema demersului opoziției, care
Turcia a trimis cinci avioane F-16 în Estonia în cadrul misiunii de poliție aeriană a NATO
Turcia a trimis cinci avioane de vânătoare F-16 și echipajele lor în Estonia în cadrul misiunii de poliție aeriană a NATO, a anunțat joi Ministerul turc al Apărării, relatează AFP. 'În cadrul misiunii de poliție aeriană întărită a NATO, desfășurarea a cinci avioane F-16 și a personalului lor în baza aeri
Obiectul care a căzut pe un câmp în Polonia pare să fie o rachetă rusească, susține premierul Donald Tusk
Obiectul care a căzut pe un câmp în estul Poloniei în cursul nopții pare să fie o rachetă rusească, a declarat joi prim-ministrul polonez Donald Tusk, citat de Reuters. 'Toate indiciile sunt că este o rachetă balistică rusească Kh-101, dar vrem să fim 100% siguri privind tipul rachetei și cine a lansat-o', a declarat
#Ucraina susţine că o rachetă rusească a intrat în spaţiul aerian al Poloniei în cursul nopţii
O rachetă rusească de croazieră a intrat în spaţiul aerian al Poloniei în cursul nopţii, a afirmat joi ministrul de externe ucrainean, după ce autorităţile poloneze a găsit un crater şi fragmente împrăştiate pe un câmp, relatează Reuters. Polonia a ridicat avioane de luptă de la sol pentru a-şi proteja spaţiul aerian după ce
#Ucraina: Fostul ministru al apărării susține că schimbările propuse la sistemul de achiziții militare sunt în spatele demiterii sale
Fostul ministru ucrainean al apărării Mihailo Fedorov a declarat, într-un interviu publicat miercuri, că eforturile sale de a reforma sistemul de achiziții militare a fost principalul motiv din spatele demiterii sale în această lună, relatează Reuters. Fedorov, un expert tehnic văzut de mulți ca un agent al schimbării în răzb
Polonia: Poliția a descoperit un crater și rămășițe ale unui obiect neidentificat după un atac al Rusiei asupra Ucrainei
Poliția a descoperit un crater și fragmente împrăștiate pe un câmp provenite de la un obiect neidentificat care a dispărut de pe radarele armatei care îl monitorizau în spațiul aerian al Poloniei în timpul unor lovituri rusești asupra Ucrainei, au anunțat autoritățile joi, relatează Reuters. Polonia a ridicat avio
Australia inițiază demersuri legale împotriva Telegram pentru materiale de promovare a terorismului
Autoritatea australiană de reglementare a internetului a anunțat joi că a inițiat demersuri legale împotriva platformei de mesagerie Telegram, acuzată că nu a luat măsuri împotriva unor mesaje de promovare a terorismului, transmite Reuters. Oficiul Comisarului pentru siguranța online (eSafety Commissioner) a informat că a demarat p
#Ucraina: Un avion F-16 s-a prăbușit în timpul unei misiuni de luptă; pilotul a scăpat nevătămat
Ucraina a pierdut unul din avioanele sale de luptă F-16 în timp ce își apăra spațiul aerian, au anunțat miercuri forțele aeriene ucrainene, relatează dpa. Aeronava s-a prăbușit în timp ce intercepta obiecte aeriene dușmane, au anunțat forțele aeriene. 'Potrivit unor informații preliminare, a existat o situa













