Republica Moldova îi comemorează pe eroii căzuţi în 1992 în timpul conflictului transnistrean
În Republica Moldova este marcată astăzi, 2 martie, Ziua Memoriei, pentru comemorarea eroilor căzuţi în luptele din 1992 pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei ţării, informează Radio Chişinău şi Moldpres.
În această zi, acum 31 de ani, a început conflictul armat de pe Nistru, care a durat patru luni. Potrivit datelor oficiale, în conflict au participat peste 30.000 de persoane, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3.500 au fost răniţi. Zeci de persoane au dispărut în timpul războiului din 1992.
Acordul de încetare a focului a fost semnat la 21 iulie 1992, iar ulterior au fost începute negocierile politice pentru reglementarea diferendului transnistrean.
Conform unei decizii a Parlamentului, ziua de 2 martie a fost declarată Ziua Memoriei şi Recunoştinţei, instituită în memoria eroilor căzuţi în luptele din anul 1992.
Totodată, 2022 a fost declarat Anul Recunoştinţei faţă de veteranii acelui război, de participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova.
La 31 de ani de la începutul războiului de pe Nistru, conflictul transnistrean continuă să rămână nesoluţionat, iar Federaţia Rusă, stat agresor, deţine controlul în regiune. Acordul moldo-rus de încetare a focului din iulie 1992 face parte din scenariul Rusiei de a menţine regimuri separatiste în spaţiul post-sovietic, a declarat unul dintre participanţii la acele evenimente, în cadrul emisiunii "Dosar Transnistrean'' de la Radio Chişinău.
Participant la războiul din 1992, Vlad Grecu, este autorul volumului "O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari''. El califică evenimentele de la Nistru drept un război de agresiune al Federaţiei Ruse asupra Republicii Moldova. Potrivit lui Vlad Grecu, acest lucru este demonstrat de implicarea Armatei a 14-a ruse în mod direct în lupte, cu tancuri şi armamentul din dotare.
Originar din Dubăsari, Vlad Grecu, care a luptat ca voluntar în 1992, regretă faptul că localităţile din raionul Dubăsari care la începutul războiului erau împotriva regimului separatist, treptat au trecut de partea Tiraspolului, iar acum teritoriul din stânga Nistrului este puternic rusificat.
Războiul propagandistic al Rusiei referitor la Transnistria s-a intensificat de săptămâna trecută, Moscova avertizând că va califica orice fel de acţiune care ameninţă forţele ruse staţionate în Transnistria drept un atac împotriva Rusiei. În acelaşi timp, Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina de comasări de trupe în apropierea regiunii transnistrene şi de intenţia de a provoca un atac sub steag fals care să servească apoi Kievului drept pretext pentru a invada Transnistria.
Acuzaţiile Moscovei au intervenit după ce preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, făcuse publice informaţiile primite din partea Kievului, potrivit cărora Moscova ar pregăti acţiuni de destabilizare în Republica Moldova, sub acoperirea manifestaţiilor de protest ale cetăţenilor nemulţumiţi, pentru a forţa schimbarea puterii proeuropene de la Chişinău. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisarul european pentru apărare solicită un plan de pace independent conceput de UE și Ucraina
Uniunea Europeană și Kievul trebuie să ia în considerare dezvoltarea propriei strategii independente pentru pacea în Ucraina, a declarat duminica aceasta comisarul european pentru apărare, Andrius Kubilius, în urma atacurilor președintelui american Donald Trump la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
Kremlinul îl consideră pe Zelenski 'isteric' și incapabil să raționeze
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este isteric și incapabil să raționeze, ceea ce îl împiedică să caute o pace negociată în conflictul cu Rusia, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează EFE. 'Zelenski este, desigur, isteric și este puțin probabil să fie capabil să ia
'Este treaba ucrainenilor să-și aleagă liderul', îi răspunde Zelenski lui Trump (interviu pentru ABC)
Este treaba ucrainenilor să-și aleagă liderul, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu difuzat duminică la postul ABC, ca răspuns la apelurile președintelui american Donald Trump pentru o schimbare de șef de stat în Ucraina, informează AFP. 'Cu tot respectul cuvenit președintelui Trump, este treaba
Premierul britanic califică Rusia drept 'dușman' și o acuză că se amestecă în politica Franței și Germaniei
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a etichetat duminică Rusia drept 'dușman' și a acuzat-o că se amestecă în politica Franței și Germaniei, informează EFE, care menționează că șeful executivului de la Londra a apreciat că, în Germania, Moscova folosește partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pe post de pion.
Germania își exprimă susținerea pentru Zelenski după ce Trump a cerut înlăturarea președintelui ucrainean
Ministrul de externe german Johann Wadephul a reafirmat duminică sprijinul Berlinului pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după apelul președintelui american Donald Trump privind înlăturarea acestuia, și a cerut exercitarea unor presiuni sporite asupra Rusiei pentru reluarea negocierilor de pace, informează Reuters. Wadephul
Serviciile de securitate poloneze s-au reunit în urma unei amenințări 'grave' la adresa premierului și a ministrului apărării
Serviciile de securitate poloneze au participat la o reuniune specială duminică, după ce au primit informații despre un potențial atac asupra premierului Donald Tusk și a ministrului apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Reuters. Purtătorul de cuvânt al serviciilor speciale, Jacek Dobrzynsk
Polonia: Reuniune de urgență a agențiilor de securitate, îngrijorate de 'posibile tentative de asasinat' împotriva premierului și ministrului apărării
Ministerul polonez de Interne a anunțat duminică o reuniune de urgență a responsabililor Centrului Antiterorist și Agenției de Securitate Internă (ABW), după ce poliția ar fi primit informații despre posibile tentative de asasinat împotriva premierului Donald Tusk și a ministrului apărării Wladislaw Kosiniak-Kamysz, relatează AFP și Reuters.
Papa Leon va fi operat pentru extirparea unui nodul la plămâni
Papa Leon al XIV-lea a anunțat duminică, după rugăciunea Angelus, că va fi supus unei intervenții chirurgicale 'în zilele următoare' pentru extirparea unui nodul descoperit la un plămân, care a fost detectat într-un stadiu 'foarte incipient și bine localizat', relatează agenția EFE. 'Recent, în timpul unor controale,
Zelenski cere un armistițiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor rusești dacă Moscova la rândul ei oprește atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ce omologul său american Donald Trump i-a reproșat refuzul de a opri aceste atacuri și a îndemnat ucrainenii să-l &i
Germania: Apeluri la excluderea fostului cancelar Schroder din partidul SPD, după întâlnirea acestuia cu Putin
Mai mulți politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german au cerut inițierea procedurii de excludere din partid a fostului cancelar Gerhard Schroder, după ce acesta a sărbătorit săptămâna trecută la Kremlin împreună cu președintele rus Vladimir Putin ziua de naștere a acestuia din urmă, relatează duminică agențiile EFE și dpa.
#Ucraina a atacat un al treilea centru de date companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile rusești de monitorizare a traficului pe internet au semnalat întreruperi de conectivitate atât în mai multe regiuni ale Rusiei, cât și în state
Statele contributoare nete consideră insuficientă ultima propunere de reducere a bugetului multianual al UE
Președinția irlandeză a Consiliului UE a propus sâmbătă reducerea bugetului multianual al Uniunii Europene aferent perioadei 2028-2034 cu aproximativ 140 de miliarde de euro (circa 8%) față de propunerea inițială a unui buget total de circa 2.000 de miliarde de euro avansată de Comisia Europeană, dar inițiativa Irlandei nemulțumește Germania și aliații acesteia
Zelenski 'are sprijinul poporului ucrainean', îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacționat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga, după ce președintele american Donald Trump le-a sugerat sâmbătă ucrainenilor să-și găsească un alt lider și i-a reproșat lui Zelenski lipsa voinței de a încheia
Cel puțin 12 de morți și sute de răniți într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad
Cel puțin 12 persoane au fost ucise și peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP. Printre persoanele ucise sunt patru saudiți și opt străini, inclusiv un american, a transmis autoritatea aviației civile din Arabia Saudită. De asemenea,
VIDEO UPDATE Președintele american Donald Trump afirmă că este timpul ca #Ucraina să aibă un nou lider
Președintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski și condamnând loviturile ucrainene asupra infrastructurii de petrol și gaz ruse, transmit Reuters, AFP și dpa. ''Zelenski ar fi putut rezolva ace













