"Sindromul Havana": Serviciile secrete americane consideră "foarte puţin probabil" un atac străin
Serviciile secrete americane consideră "foarte puţin probabil" ca o putere străină sau o armă să se afle în spatele misteriosului "sindrom Havana", această tulburare inexplicabilă care a afectat zeci de diplomaţi şi militari americani în mai multe ţări ale lumii, potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri, citat de AFP.
"Pe baza unui efort colectiv implicând agenţiile de informaţii (...), pot să vă împărtăşesc că majoritatea dintre ele au ajuns în prezent la concluzia că este +foarte puţin probabil+ ca o entitate străină să fie responsabilă" de aceste tulburări, a declarat directoarea serviciilor naţionale de informaţii (DNI) din SUA, Avril Haines, precizând în acelaşi timp că agenţiile au niveluri diferite de "încredere" în evaluarea lor.
Serviciile secrete americane mai consideră că simptomele observate de aceşti angajaţi s-au datorat "probabil unor factori care nu implică o entitate străină, cum ar fi condiţii preexistente, boli convenţionale sau factori de mediu", potrivit comunicatului.
Avril Haines, împreună cu directorul CIA, William Burns, şi alţi responsabili americani s-au grăbit să spună că aceste concluzii nu pun în cauză, nici nu minimizează "în nici un fel" tulburările reale raportate de persoanele afectate.
Potrivit cotidianului Washington Post, care a dezvăluit primul informaţia, şapte agenţii guvernamentale au analizat în cursul ultimilor ani aproximativ 1.000 de cazuri de "incidente anormale de sănătate" şi cinci dintre ele au concluzionat că este "foarte puţin probabil" ca aceste tulburări să fi fost cauzate de un atac deliberat.
Una dintre agenţii consideră că această ipoteză ca "improbabilă", în timp ce alta se abţine să concluzioneze, a adăugat jurnalul american.
Această concluzie pare să vină în contradicţie cu un raport al unui grup de experţi publicat în urmă cu un an, potrivit căruia unde electromagnetice ar putea fi la originea misteriosului sindrom, susţinând astfel teza atacurilor deliberate.
Aceste probleme de sănătate (dureri de cap, greaţă, ameţeli, tulburări de vedere) i-au lovit pentru prima dată pe diplomaţii americani şi canadieni la post în Cuba în 2016, de unde şi numele de "sindrom Havana".
Aceste "incidente anormale de sănătate", după cum sunt denumite ele în jargonul administrativ, au fost apoi raportate în alte părţii ale lumii (China, Germania, Australia, Rusia, Austria) şi chiar la Washington.
Sindromul Havana rămâne până astăzi neexplicat de oamenii de ştiinţă, care au înmulţit ipotezele.
În august 2021, vizita vicepreşedintei americane, Kamala Harris, la Hanoi a fost amânată trei ore după o astfel de alertă în capitala vietnameză. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.nypost.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Regatul Unit susține 'apelul' lui Trump pentru un 'armistițiu energetic durabil', afirmă Burnham
Premierul britanic Andy Burnham a afirmat duminică că țara sa susține 'apelul' președintelui american Donald Trump pentru 'un armistițiu energetic durabil, fără întârziere' între Rusia ți Ucraina, după anunțul unui încetări a focului în sectorul energetic între Kiev și Moscova făcut de către liderul de la Casa Albă,
Ministrul german al economiei este blocat la Riad după atacurile împotriva aeroportului
Ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este blocată la Riad după atacul mortal asupra aeroportului atribuit rebelilor houthi din Yemen și va rămâne în oraș până marți, cu o zi mai mult decât era planificat, a indicat ministerul său pentru AFP duminică. 'Din cauza închiderii aeroportului, călătoria de
Prim-ministrul canadian a denunțat acordul privind motorina rusească în cadrul unei convorbiri telefonice cu Zelenski
Prim-ministrul canadian Mark Carney a denunțat duminică acordul dintre Washington și Moscova privind livrarea de motorină rusească, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că acesta 'subminează tocmai eforturile de instaurare a păcii' în Ucraina, informează AFP. '
Premierul britanic condamnă planurile 'odioase' de a transmite în direct o execuție în SUA
Premierul britanic Andy Burnham a calificat drept 'odioase' execuțiile publice și a declarat că 'nu ar susține niciodată' o astfel de măsură, în contextul în care autoritățile americane iau în calcul să transmită în direct execuția prin împușcare a autorului unui atentat împotriva unor militari americani în 20
Premierul israelian ordonă investigarea și urmărirea penală a participanților la documentarul 'NAZA'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică investigarea și urmărirea penală, pentru 'crime grave împotriva securității Israelului', a participanților la documentarul 'NAZA', care relatează uciderea în masă de civili din Gaza prin mărturiile a 24 de militari și de oficiali din serviciile secrete israeliene, potrivit unui
VIDEO Zelenski: Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina DUPĂ anunțul lui Trump privind armistițiul
Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina după anunțul surpriză al președintelui SUA, Donald Trump, privind un armistițiu energetic, despre care a spus că a fost încheiat între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
SUA amenință să blocheze livrările de armament către Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse (presă)
SUA amenință să oprească sistemul de achiziții prin care Ucraina primește armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times,
Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice
Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd
VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu
VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal
Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.
VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'
Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a cali
Franța: Europarlamentarul Raphael Glucksmann va fi candidatul stângii social-democrate la alegerile prezidențiale din 2027
Europarlamentarul Raphael Glucksmann, în vârstă de 46 de ani, va fi candidatul stângii social-democrate franceze la alegerile prezidențiale din aprilie și mai 2027, după o victorie zdrobitoare, duminică, din primul tur al alegerilor primare organizate în principal de Partidul Socialist (PS) și care a reunit 120.787 votanți, informează EFE și A
Macron: Franța susține 'un armistițiu energetic autentic', pe care Rusia 'continuă să-l refuze'
Franța 'susține pe deplin apelul la un armistițiu energetic autentic, la care Ucraina este dispusă', a reacționat președintele francez Emmanuel Macron după ce președintele american Donald Trump a anunțat un armisti
Președinta Comisiei Europene își exprimă sprijinul deplin pentru Zelenski
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat duminică sprijinul pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost aspru criticat de președintele american Donald Trump, și a susținut apelurile Kievului pentru un armistițiu energetic cu Rusia, informează AFP. Von der Leyen a declarat că susține 'pe deplin ape
Poliția poloneză a reținut un bărbat, după o serie de amenințări la adresa premierului Tusk
Poliția poloneză a reținut un bărbat suspectat că plănuia un atac asupra premierului Donald Tusk, a anunțat duminică ministrul de interne, Marcin Kierwinski, după ce anterior fusese semnalată o amenințare la adresa lui Tusk și a ministrului apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, informează duminică Reuters. 'Bărbatul care a amenințat și a pl














