logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Conferinţa anuală a conservatorilor americani începe miercuri sub semnul alegerilor prezidenţiale din 2024

Image

Donald Trump şi Nikki Haley coboară în arenă săptămâna aceasta la marea reuniune anuală a conservatorilor americani, boicotată în schimb de unele vedete ale Partidului Republican, care vor absenta pentru prima dată de la această conferinţă, relatează miercuri AFP.

Singurii doi candidaţi proeminenţi care s-au lansat deja în cursa pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, Trump şi Haley se vor înfrunta în discursuri în faţa unei audienţe ultraconservatoare, în cadrul conferinţei anuale CPAC (Conservative Political Action Conference), care începe miercuri la Washington.

Anul acesta, deasupra reuniunii plutesc aburii discordiei.

Cu 615 zile până la următoarele alegeri prezidenţiale din SUA, Nikki Haley speră să-şi convingă colegii, într-un discurs programat pentru vineri, să o propulseze pentru a deveni prima femeie care câştigă Casa Albă. Fosta ambasadoare a lui Donald Trump la ONU "se confruntă însă cu un act delicat de echilibristică", a apreciat pentru AFP Margaret Thompson, de la Universitatea Syracuse.

Halley "trebuie să reuşească să se diferenţieze de Donald Trump şi în acelaşi timp să-i seducă pe susţinătorii acestuia, care sunt principalii militanţi ai conferinţei şi care votează cel mai mult la primarele republicane", spune ea.

În vârstă de 50 de ani, Nikki Halley şi-a ales deocamdată ca principal unghi de atac vârsta miliardarului - Trump împlineşte 77 de ani în iunie -, cerând teste de aptitudine intelectuală pentru orice ales de peste 75 de ani.

Fostul mogul imobiliar este însă cu mult înaintea ei în sondaje şi se va prezenta mulţimii într-un hotel elegant din Maryland, în faţa unui public deja cucerit, notează AFP.

Semn al influenţei pe care fostul locatar de la Casa Albă a menţinut-o asupra acestui grup, puternic orientat spre dreapta, la mai bine de doi ani după ce a părăsit capitala federală americană, lui Trump i-a fost rezervat din nou în acest an prestigiosul discursul de închidere.

Dar, spre deosebire de ediţiile anterioare, discursul lui Donald Trump de sâmbătă după-amiază va avea loc în absenţa mai multor lideri din partid, începând cu principalii săi rivali pentru 2024.

Astfel, steaua în ascensiune a dreptei dure Ron DeSantis, prezent la ediţia organizată anul trecut la Orlando şi a cărui candidatură este extrem de aşteptată în rândurile republicanilor, nu va face deplasarea la Washington.

La fel ca fostul vicepreşedinte Mike Pence, guvernatorul Floridei şi-a programat pentru următoarele zile deplasări în state strategice din ţară, preocupat să-şi cultive capitalul politic dincolo de graniţele statului său.

Ilustrând divizările care marchează partidul după deziluziile de la alegerile de la jumătatea mandatului, influentul Mitch McConnell - care are relaţii glaciale cu Donald Trump - va absenta, de asemenea, de la conferinţă, a confirmat anturajul său pentru AFP.

În acelaşi timp, unii lideri ai dreptei au în vedere boicotarea reuniunii conservatorilor din cauza acuzaţiilor de agresiune sexuală apărute la adresa organizatorului acesteia, Matt Schlapp.

Pe de altă parte, marea gală a rezervat din nou un loc de onoare liderilor străini.

După fosta deputată franceză Marion Marechal-Le Pen în 2018 şi ungurul Viktor Orban în august anul trecut, de data aceasta este rândul fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro să fie omagiat sâmbătă.

Fostul lider de extremă-dreapta - supranumit şi "Trump de la Tropice" - va urca pe scenă în jurul orei locale 14:00 (19:00 GMT).

Instalat în Florida de la sfârşitul lunii decembrie, Bolsonaro a susţinut numeroase alocuţiuni în centre ultraconservatoare americane, dar afirmă că are intenţia de a se întoarce în ţara sa în curând. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 07-11-2026 21:50

Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția

Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ

Politic Ex 07-11-2026 21:31

Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)

Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters

Politic Ex 07-11-2026 21:05

UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați

Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '

Politic Ex 07-11-2026 19:44

VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani

Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei

Politic Ex 07-11-2026 19:02

Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)

Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a

Politic Ex 07-11-2026 16:06

Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian

Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza

Politic Ex 07-11-2026 14:49

Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa

Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind

Politic Ex 07-11-2026 14:07

Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate

Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re

Politic Ex 07-11-2026 12:09

Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid

Politic Ex 07-11-2026 10:54

Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev

Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain

Politic Ex 07-11-2026 09:20

Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta

Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c

Politic Ex 07-11-2026 08:55

Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică

Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt

Politic Ex 06-11-2026 22:02

VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave

Politic Ex 06-11-2026 21:47

Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump

Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &

Politic Ex 06-11-2026 21:33

Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va