Nicio problemă din lume nu poate fi rezolvată fără China, susţine Lukaşenko înainte de întrevederea cu ''prietenul'' Xi
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a sosit marţi la Beijing, pentru o vizită de trei zile în timpul căreia va fi primit de omologul său Xi Jinping, pe care Lukaşenko îl califică drept "vechi prieten" într-un interviu acordat unei media de stat chineze, informează AFP.
Într-un interviu pentru agenţia de presă Xinhua, liderul belarus a spus că este nerăbdător să-l întâlnească pe "vechiul prieten" Xi Jinping şi a salutat recentul document publicat de China în care aceasta îşi rezumă poziţia faţă de conflictul din Ucraina.
Aceasta este "o mărturie a politicii sale externe pacifiste, precum şi o nouă etapă singulară ce va avea un mare impact peste tot în lume", a declarat Lukaşenko referitor la acest document în 12 puncte dezvăluit vineri şi care îndeamnă inclusiv la respectarea suveranităţii statelor şi la negocieri de pace.
"Astăzi, nicio problemă din lume nu poate fi rezolvată fără China", a adăugat Lukaşenko.
China a salutat luni bunele sale relaţii cu Belarus, pe care îl califică drept "partener strategic global", şi a subliniat "încrederea reciprocă" între cele două ţări.
Aliat apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Lukaşenko a susţinut invazia rusă în Ucraina chiar la începutul operaţiunii militare lansate la sfârşitul lui februarie 2022.
China, la rândul său, caută de mai multe săptămâni să joace un rol de mediator în acest conflict. China dezminte afirmaţiile SUA şi NATO conform cărora ea ar preconiza să furnizeze arme Rusiei.
De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, preşedintele chinez Xi Jinping a discutat de mai multe ori cu Vladimir Putin, dar nu şi cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski.
Republica Belarus are o frontieră comună cu Ucraina şi Rusia. De asemenea, Minskul este foarte dependent de Moscova financiar şi politic.
Anul trecut, Belarus a autorizat trupele ruse să treacă pe teritoriul său pentru a lansa de acolo un atac împotriva Ucrainei. Recent, Lukaşenko s-a declarat gata să facă din nou acest lucru dacă va simţi că Minskul este în pericol.
La rândul său, Ucraina şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu un nou sprijin acordat de Belarus eforturilor de război ale Rusiei.
În septembrie anul trecut, preşedinţii Xi şi Lukaşenko au avut o întrevedere la Samarkand, în Uzbekistan, unde au subliniat parteneriatul lor care "rezistă tuturor încercărilor".
Această vizită de stat survine după ce Uniunea Europeană (UE) a anunţat luni că va prelungi cu un an sancţiunile împotriva Belarus, în condiţiile în care Minskul îşi continuă represiunea împotriva opoziţiei şi susţine războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Slovenia: Un referendum controversat al guvernului naționalist, respins de populație
Slovenii au respins la limită duminică, prin referendum, un program de reforme al guvernului calificat drept autoritar de către opoziție, aplicând o înfrângere simbolică premierului naționalist Janez Jansa, scrie AFP. În cadrul unui referendum cu caracter obligatoriu privind o lege care viza extinderea competențelor com
Brazilia: Lula mizează pe reducerea săptămânii de lucru înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a condus duminică o mare manifestație la Sao Paulo pentru a apăra o zi suplimentară de odihnă săptămânală și o reducere a săptămânii de lucru, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale unde se află într-o poziție dificilă, relatează AFP. P
Carney afirmă că susține un 'armistițiu energetic' între Kiev și Moscova într-un apel telefonic cu Trump
Premierul canadian Mark Carney a declarat duminică că susține 'ferm' un 'armistițiu energetic' între Ucraina și Rusia, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, notează AFP. Carney 'a exprimat sprijinul ferm al Canadei pentru acest acord' și a îndemnat 'Rusia să &i
Coaliția saudită anti-Houthi anunță că a doborât o dronă în estul regatului
Coaliția condusă de Arabia Saudită, care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen, a declarat că a doborât o dronă în estul regatului, acolo unde autoritățile raportaseră anterior un atac împotriva aeroportului din Dammam, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al coaliției, generalul Turki al-Malki, a raport
#Ucraina: Regatul Unit susține 'apelul' lui Trump pentru un 'armistițiu energetic durabil', afirmă Burnham
Premierul britanic Andy Burnham a afirmat duminică că țara sa susține 'apelul' președintelui american Donald Trump pentru 'un armistițiu energetic durabil, fără întârziere' între Rusia ți Ucraina, după anunțul unui încetări a focului în sectorul energetic între Kiev și Moscova făcut de către liderul de la Casa Albă,
Ministrul german al economiei este blocat la Riad după atacurile împotriva aeroportului
Ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este blocată la Riad după atacul mortal asupra aeroportului atribuit rebelilor houthi din Yemen și va rămâne în oraș până marți, cu o zi mai mult decât era planificat, a indicat ministerul său pentru AFP duminică. 'Din cauza închiderii aeroportului, călătoria de
Prim-ministrul canadian a denunțat acordul privind motorina rusească în cadrul unei convorbiri telefonice cu Zelenski
Prim-ministrul canadian Mark Carney a denunțat duminică acordul dintre Washington și Moscova privind livrarea de motorină rusească, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că acesta 'subminează tocmai eforturile de instaurare a păcii' în Ucraina, informează AFP. '
Premierul britanic condamnă planurile 'odioase' de a transmite în direct o execuție în SUA
Premierul britanic Andy Burnham a calificat drept 'odioase' execuțiile publice și a declarat că 'nu ar susține niciodată' o astfel de măsură, în contextul în care autoritățile americane iau în calcul să transmită în direct execuția prin împușcare a autorului unui atentat împotriva unor militari americani în 20
Premierul israelian ordonă investigarea și urmărirea penală a participanților la documentarul 'NAZA'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică investigarea și urmărirea penală, pentru 'crime grave împotriva securității Israelului', a participanților la documentarul 'NAZA', care relatează uciderea în masă de civili din Gaza prin mărturiile a 24 de militari și de oficiali din serviciile secrete israeliene, potrivit unui
VIDEO Zelenski: Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina DUPĂ anunțul lui Trump privind armistițiul
Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina după anunțul surpriză al președintelui SUA, Donald Trump, privind un armistițiu energetic, despre care a spus că a fost încheiat între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
SUA amenință să blocheze livrările de armament către Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse (presă)
SUA amenință să oprească sistemul de achiziții prin care Ucraina primește armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times,
Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice
Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd
VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu
VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal
Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.
VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'
Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a cali














