#postBrexit: Cele trei elemente ale Acordului-cadru de la Windsor
Aşa-numitul Acord-cadru de la Windsor anunţat luni de guvernul britanic şi Uniunea Europeană, care reformează Protocolul pentru Irlanda de Nord, abordează principalele probleme pe care Brexit le-a creat în provincia britanică, informează EFE.
Este vorba de principalele domenii pe care le reformează noul pact, care acordă o atenţie deosebită guvernării, suveranităţii şi comerţului în regiune.
De la intrarea în vigoare a Brexit-ului, protocolul a menţinut Irlanda de Nord în cadrul pieţei interne comunitare şi britanice, motiv pentru care s-au efectuat controale comerciale între Regatul Unit şi UE la punctele de intrare din Irlanda de Nord, ceea ce evită ridicarea unei graniţe fizice între cele două Irlande şi nu afectează acordul de pace din Vinerea Mare (1998).
Această frontieră comercială, situată în Marea Irlandei, a creat de asemenea probleme politice în rândul unioniştilor pro-britanici, deoarece ei consideră că le afectează relaţia cu restul Regatului şi, din acest motiv, au boicotat timp de un an formarea unui guvern de coaliţie cu naţionaliştii.
Acordul negociat stabileşte acum un sistem de benzi verzi şi roşii între Marea Britanie şi provincie.
Mărfurile destinate Irlandei de Nord, fără controale de rutină, vor trece pe benzile verzi - monitorizate electronic de CE -, în timp ce cele exportate în Republica Irlanda, pentru a intra pe piaţa comunitară, vor trece pe benzile roşii şi vor urma formalităţile vamale în porturile nord-irlandeze.
Al doilea element al acordului tratează aplicarea anumitor legi comunitare şi, în consecinţă, situaţia în care unele legi britanice nu pot fi aplicate în regiune, ceea ce, potrivit unioniştilor, pune în pericol relaţia lor constituţională cu Regatul Unit.
Acest lucru a determinat, de exemplu, ca Irlanda de Nord Şi Marea Britanie să impună taxe diferite, cum ar fi TVA-ul, la produse precum alcoolul sau materiale de energie regenerabilă, deoarece provincia este guvernată de normele pieţei comune interne, neavând acces la ajutoare de stat din partea Londrei ca urmare a opoziţiei Bruxelles-ului, care a dorit să evite astfel concurenţa neloială.
Odată cu noul pact, guvernul de la Londra va putea face "modificări cheie la TVA", după cum a explicat prim-ministrul, Rishi Sunak, care a declarat că acum va putea, de exemplu, să modifice cotele de impozitare pentru anumite produse, cu acelaşi efect în toate regiunile britanice.
Aceasta a fost una din cele mai delicate aspecte ale acestor negocieri din cauza respingerii ferme din partea Partidului Democrat Unionist (DUP) pro-britanic - a doua forţă nord-irlandeză- faţă de rolul pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) l-ar avea în provincie.
Acordul anterior, acceptat de fostul prim-ministru britanic, Boris Johnson, prevedea ca Irlanda de Nord să fie guvernată de legile comunitare privind piaţa unică şi ca orice dispută să fie soluţionată în instanţele europene, lucru care a fost întâmpinat cu opoziţie şi de către aripa dură a Partidului Conservator.
Aceasta a fost, de asemenea, o "linie roşie" pentru Bruxelles, care a înţeles că accesul Irlandei de Nord la piaţa unică o lega de legislaţia comunitară şi de organele sale de arbitraj.
Soluţia de compromis a fost aplicarea unui sistem similar cu cel al Norvegiei, de exemplu, care se află în afara Uniunii Europene, dar are acces la piaţa internă. În acest fel, Bruxelles-ul va trebui să informeze Londra în prealabil cu privire la noile reguli sau directive care afectează Irlanda de Nord, astfel încât sistemul britanic să aibă opţiunea de a le studia şi de a face recurs.
Părţile au decis că, înainte de a se ajunge la CJUE, orice litigiu să poată fi examinat în primă instanţă de către tribunalele din Irlanda de Nord, care pot decide apoi dacă îl trimit sau nu către Luxemburg, care va avea întotdeauna ultimul cuvânt.
Acordul-cadru de la Windsor introduce, de asemenea, aşa-numita "frână Stormont", un nou instrument ce va permite Adunării Irlandei de Nord să blocheze aplicarea noilor legi comunitare în provincie. Această clauză de salvgardare va permite politicienilor locali nu numai să aibă un cuvânt de spus în privinţa reglementărilor pieţei unice, ci şi să blocheze aplicarea acestora în provincia britanică. Dacă este activată "frâna Stormont", guvernul britanic va putea să se opună aplicării acestor noi legi în Irlanda de Nord. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
#postBrexit: Preşedinţii Biden şi Macron au salutat Acordul-cadru de la Windsor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei care vizează aproape 1.600 de persoane și entități
Miniștrii de externe ai UE au adoptat noi sancțiuni împotriva a aproape 1.600 de entități și persoane prin care vizează complexul militaro-industrial rus, a anunțat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas, relatează Reuters. 'Peste jumătate au legături cu lanțul de producție de rachete balistice',
Ministrul german de externe numește sancțiunile pe care urmează să le adopte UE 'o lovitură fără precedent' pentru Rusia
Ministrul german de externe Johann Wadephul a catalogat următoarele sancțiuni împotriva Rusiei pe care urmează să le adopte blocul comunitar drept o 'lovitură fără precedent' pentru economia de război a președintelui rus Vladimir Putin, relatează dpa. 'Facem să fie mai dificil pentru Putin să-și continue războiul de agresiune
Germania: Ministrul Muncii și co-președintă a SPD și-a anunțat demisia din ambele funcții
Baerbel Bas, ministrul Muncii și co-președintă a partidului de centru-stânga SPD din Germania, a anunțat luni printr-un comunicat că demisionează din ambele funcții, relatează Reuters și dpa. 'După decesul fiicei mele vitrege, am realizat că am nevoie de timp pentru a-mi accepta suferința', a declarat Bas. Ministrul, al cărui porto
Franța: Le Pen și Melenchon se îndreaptă spre turul decisiv al prezidențialelor, pe fondul adâncirii diviziunilor politice (sondaj)
Lidera de extremă dreapta, Marine Le Pen, și rivalul său de extremă stângă, Jean-Luc Melenchon, și-au mărit avantajul față de ceilalți potențiali candidați la președinție, și ar ajunge să se înfrunte în turul decisiv al alegerilor din Franța de anul viitor în toate scenariile testate, potrivit unui sondaj dat publicității luni, care scoate în ev
Kaja Kallas salută armistițiul energetic dintre Rusia și #Ucraina dar vrea semne că Moscova îl va respecta
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a salutat luni anunțarea unui armistițiu în domeniul energetic între Rusia și Ucraina, deși a adăugat că ar prefera unul 'care include prevederea ca oamenii să nu fie uciși', relatează Reuters. Ea a spus, la sosirea la Luxemburg, unde are loc o reuniune a miniștrilor de extern
Turcia, Pakistanul, Egiptul și Arabia Saudită condamnă atacurile Houthi asupra aeroportului din Riad
Turcia, Pakistanul, Egiptul și Arabia Saudită au condamnat atacurile întreprinse de Houthi din Yemen asupra aeroportului internațional din Riad, numindu-le 'o escaladare periculoasă care nu poate fi justificată sau acceptată sub niciun pretext', transmite luni Reuters. O persoană a fost ucisă și mai multe rănite într-un nou atac duminică, a
Șeful militar al NATO în Europa va transmite un avertisment Rusiei pentru eventualitatea unui atac
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, va adresa luni un avertisment Moscovei cu privire la capacitatea Alianței Atlantice de a contracara orice atac, în contextul în care cresc îngrijorările legate de amenințarea rusă, notează AFP. Grynkewich își va prezenta 'teoria vi
Coreea de Nord lansează mai multe rachete balistice în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat 'mai multe rachete balistice' către Marea Japoniei, a afirmat luni armata sud-coreeană, la câteva zile după ce Seulul a testat primul său sistem de rachete hipersonice, notează AFP. 'Armata noastră a detectat mai multe rachete balistice lansate din regiunea Phenian către Marea de Est în jurul orei 09:20 (00:20 GM
Arabia Saudită: Un mort, 11 răniți în atacul de duminică împotriva aeroportului din Riad
Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și alte 11 au fost rănite în noul atac de duminică seară împotriva aeroportului din Riad, a anunțat luni Autoritatea aviației civile din Arabia Saudită, transmite AFP. 'Atacul a ucis un rezident pakistanez, odihnească-se în pace, și a rănit alte 11 persoane', a indicat autoritatea pe rețeaua X.
Slovenia: Un referendum controversat al guvernului naționalist, respins de populație
Slovenii au respins la limită duminică, prin referendum, un program de reforme al guvernului calificat drept autoritar de către opoziție, aplicând o înfrângere simbolică premierului naționalist Janez Jansa, scrie AFP. În cadrul unui referendum cu caracter obligatoriu privind o lege care viza extinderea competențelor com
Brazilia: Lula mizează pe reducerea săptămânii de lucru înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a condus duminică o mare manifestație la Sao Paulo pentru a apăra o zi suplimentară de odihnă săptămânală și o reducere a săptămânii de lucru, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale unde se află într-o poziție dificilă, relatează AFP. P
Carney afirmă că susține un 'armistițiu energetic' între Kiev și Moscova într-un apel telefonic cu Trump
Premierul canadian Mark Carney a declarat duminică că susține 'ferm' un 'armistițiu energetic' între Ucraina și Rusia, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, notează AFP. Carney 'a exprimat sprijinul ferm al Canadei pentru acest acord' și a îndemnat 'Rusia să &i
Coaliția saudită anti-Houthi anunță că a doborât o dronă în estul regatului
Coaliția condusă de Arabia Saudită, care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen, a declarat că a doborât o dronă în estul regatului, acolo unde autoritățile raportaseră anterior un atac împotriva aeroportului din Dammam, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al coaliției, generalul Turki al-Malki, a raport
#Ucraina: Regatul Unit susține 'apelul' lui Trump pentru un 'armistițiu energetic durabil', afirmă Burnham
Premierul britanic Andy Burnham a afirmat duminică că țara sa susține 'apelul' președintelui american Donald Trump pentru 'un armistițiu energetic durabil, fără întârziere' între Rusia ți Ucraina, după anunțul unui încetări a focului în sectorul energetic între Kiev și Moscova făcut de către liderul de la Casa Albă,
Ministrul german al economiei este blocat la Riad după atacurile împotriva aeroportului
Ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este blocată la Riad după atacul mortal asupra aeroportului atribuit rebelilor houthi din Yemen și va rămâne în oraș până marți, cu o zi mai mult decât era planificat, a indicat ministerul său pentru AFP duminică. 'Din cauza închiderii aeroportului, călătoria de








