Originile COVID-19: China se consideră 'murdărită' de noile acuzaţii americane
Beijingul a contestat cu fermitate luni ipoteza privilegiată de Departamentul american pentru Energie (DoE), potrivit căreia COVID-19 ar proveni de la un accident de laborator din China, declarându-se "murdărită" de aceste noi acuzaţii, informează AFP.
"Trebuie să se înceteze cu această teorie privind o scurgere din laborator, să se înceteze murdărirea (imaginii) Chinei şi să se înceteze politizarea căutării originilor virusului", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, Mao Ning, în timpul unei conferinţe de presă.
Beijingul a reacţionat astfel la recenta schimbare de analiză în cadrul DoE care reţine de acum pista unei scurgeri dintr-un laborator din China, pe baza unui nou raport al unei agenţii de informaţii, dezvăluit duminică de Wall Street Journal (WSJ) şi New York Times (NYT).
"Pe baza unor vizite pe teren la laboratoare din Wuhan şi a unor schimburi aprofundate cu cercetători, experţi din China şi din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au ajuns la concluzia, una de autoritate, potrivit căreia opţiunea unei scurgeri dintr-un laborator este foarte improbabilă", a insistat Ning.
La trei ani de la declanşarea pandemiei, originea virusului, care a ucis aproape 7 milioane de oameni în întreaga lume şi a afectat întregul glob, nu a fost încă determinată.
În februarie 2021, experţi ai OMS şi cercetători chinezi au apreciat drept "foarte improbabilă" pista unui accident la Institutul de virologie chinez din Wuhan şi au privilegiat ipoteza unei origini naturale a virusului şi a unei transmisiuni la om printr-un animal "intermediar".
De atunci, ipoteza unei manipulări în laborator, cuplată cu o scurgere accidentală, a reapărut în special în SUA, unde această pistă este, potrivit WSJ, reţinută inclusiv de Biroul Federal de Investigaţii (FBI).
"Deocamdată, nu s-a ajuns la niciun răspuns definitiv al comunităţii de informaţii asupra acestei probleme", a rezumat duminică, la CNN, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.
La mijlocul lui februarie, directorul OMS, Teodros Adhanom Ghebreyesus, s-a angajat personal să facă tot ce este posibil pentru a obţine "un răspuns" cu privire la originile COVID-19, dezminţind în mod ferm informaţiile conform cărora organizaţia ar fi renunţat să-şi finalizeze ancheta asupra acestui subiect. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kremlinul refuză să spună dacă este în vigoare un armistițiu energetic cu Kievul
Președinția rusă a refuzat luni să spună dacă este în vigoare un armistițiu cu Ucraina în ceea ce privește atacurile asupra infrastructurii energetice, declarând că menține 'contacte' cu privire la această încetare a focului anunțată unilateral de președintele american Donald Trump, informează AFP și Reuters. 'Contactele con
Amânarea alegerilor în Palestina, 'cel mai prost serviciu' făcut poporului palestinian (ministrul francez de externe)
Amânarea alegerilor palestiniene este 'cel mai prost serviciu' care putea fi făcut poporului palestinian, a declarat luni, la Luxemburg, ministrul francez al afacerilor externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP. Această amânare a alegerilor legislative în septembrie 2027 este 'cel mai prost serviciu care putea fi făcut palestin
Polonia: Guvernul a trimis luni peste 20.000 de polițiști în școli după o serie de atacuri prin înjunghiere
Poliția poloneză desfășoară luni o amplă operațiune pentru a asigura securitatea în școli în urma a trei atacuri recente prin înjunghiere, în timp ce prim-ministrul Donald Tusk a promis să combată ceea ce a descris ca fiind o tendință în creștere de violență în rândul tinerilor, transmite Reuters. Autoritățile au respi
Zelenski spune că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă un armistițiu energetic în această iarnă, a declarat luni președintele Volodimir Zelenski, după anunțul neașteptat al președintelui SUA, Donald Trump, privind o încetare a focului asupra infrastructurilor energetice între Kiev și Moscova, relatează AFP. 'În această iarnă, dacă Rusia nu acce
Pakistan: Sute de susținători ai fostului premier încarcerat Imran Khan, arestați într-o provincie din nord
Sute de membri ai partidului fostului premier pakistanez încarcerat Imran Khan au fost plasați în detenție după instaurarea stării de urgență într-o provincie din nordul țării, transmite AFP, citând doi responsabili din cadrul poliției, sub rezerva anonimatului. Potrivit acestora, 278 de membri ai partidului Pakistan Tehreek-e-I
UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei care vizează aproape 1.600 de persoane și entități
Miniștrii de externe ai UE au adoptat noi sancțiuni împotriva a aproape 1.600 de entități și persoane prin care vizează complexul militaro-industrial rus, a anunțat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas, relatează Reuters, dpa și AFP. Aceste măsuri convenite de miniștrii de externe ai UE la reuniunea lor din Luxemburg sunt 'cea mai mare extindere a listei
Ministrul german de externe numește sancțiunile pe care urmează să le adopte UE 'o lovitură fără precedent' pentru Rusia
Ministrul german de externe Johann Wadephul a catalogat următoarele sancțiuni împotriva Rusiei pe care urmează să le adopte blocul comunitar drept o 'lovitură fără precedent' pentru economia de război a președintelui rus Vladimir Putin, relatează dpa. 'Facem să fie mai dificil pentru Putin să-și continue războiul de agresiune
Germania: Ministrul Muncii și co-președintă a SPD și-a anunțat demisia din ambele funcții
Baerbel Bas, ministrul Muncii și co-președintă a partidului de centru-stânga SPD din Germania, a anunțat luni printr-un comunicat că demisionează din ambele funcții, relatează Reuters și dpa. 'După decesul fiicei mele vitrege, am realizat că am nevoie de timp pentru a-mi accepta suferința', a declarat Bas. Ministrul, al cărui porto
Franța: Le Pen și Melenchon se îndreaptă spre turul decisiv al prezidențialelor, pe fondul adâncirii diviziunilor politice (sondaj)
Lidera de extremă dreapta, Marine Le Pen, și rivalul său de extremă stângă, Jean-Luc Melenchon, și-au mărit avantajul față de ceilalți potențiali candidați la președinție, și ar ajunge să se înfrunte în turul decisiv al alegerilor din Franța de anul viitor în toate scenariile testate, potrivit unui sondaj dat publicității luni, care scoate în ev
Kaja Kallas salută armistițiul energetic dintre Rusia și #Ucraina dar vrea semne că Moscova îl va respecta
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a salutat luni anunțarea unui armistițiu în domeniul energetic între Rusia și Ucraina, deși a adăugat că ar prefera unul 'care include prevederea ca oamenii să nu fie uciși', relatează Reuters. Ea a spus, la sosirea la Luxemburg, unde are loc o reuniune a miniștrilor de extern
Turcia, Pakistanul, Egiptul și Arabia Saudită condamnă atacurile Houthi asupra aeroportului din Riad
Turcia, Pakistanul, Egiptul și Arabia Saudită au condamnat atacurile întreprinse de Houthi din Yemen asupra aeroportului internațional din Riad, numindu-le 'o escaladare periculoasă care nu poate fi justificată sau acceptată sub niciun pretext', transmite luni Reuters. O persoană a fost ucisă și mai multe rănite într-un nou atac duminică, a
Șeful militar al NATO în Europa va transmite un avertisment Rusiei pentru eventualitatea unui atac
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, va adresa luni un avertisment Moscovei cu privire la capacitatea Alianței Atlantice de a contracara orice atac, în contextul în care cresc îngrijorările legate de amenințarea rusă, notează AFP. Grynkewich își va prezenta 'teoria vi
Coreea de Nord lansează mai multe rachete balistice în Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat 'mai multe rachete balistice' către Marea Japoniei, a afirmat luni armata sud-coreeană, la câteva zile după ce Seulul a testat primul său sistem de rachete hipersonice, notează AFP. 'Armata noastră a detectat mai multe rachete balistice lansate din regiunea Phenian către Marea de Est în jurul orei 09:20 (00:20 GM
Arabia Saudită: Un mort, 11 răniți în atacul de duminică împotriva aeroportului din Riad
Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și alte 11 au fost rănite în noul atac de duminică seară împotriva aeroportului din Riad, a anunțat luni Autoritatea aviației civile din Arabia Saudită, transmite AFP. 'Atacul a ucis un rezident pakistanez, odihnească-se în pace, și a rănit alte 11 persoane', a indicat autoritatea pe rețeaua X.
Slovenia: Un referendum controversat al guvernului naționalist, respins de populație
Slovenii au respins la limită duminică, prin referendum, un program de reforme al guvernului calificat drept autoritar de către opoziție, aplicând o înfrângere simbolică premierului naționalist Janez Jansa, scrie AFP. În cadrul unui referendum cu caracter obligatoriu privind o lege care viza extinderea competențelor com



