VIDEO INTERVIU/ Ambasadoarea Ucrainei la NATO: În ziua în care a sugerat negocieri de pace, Rusia ne-a bombardat
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Baza unor negocieri de pace ar trebui să fie respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ceea ce înseamnă că toate teritoriile ocupate ar trebui eliberate de Federaţia Rusă, a subliniat ambasadoarea Ucrainei la NATO, Nataliia Galibarenko, într-un interviu în exclusivitate pentru AGERPRES. Ea s-a arătat însă sceptică în legătură cu dorinţa reală a Rusiei pentru negocieri de pace, cât timp foloseşte rachetele împotriva populaţiei ucrainene.
În cadrul interviului acordat vineri, la Bruxelles, cu prilejul împlinirii unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, Nataliia Galibarenko a declarat că aliaţii sprijină viitoarea aderare a Ucrainei la NATO, însă a admis că nu există încă un consens în privinţa calendarului.
Mulţi aliaţi cred că NATO trebuie să se concentreze pe sprijinul militar pentru Ucraina, în aşa fel încât Kievul să câştige războiul cu Rusia, pentru ca ulterior să poată începe negocierile de aderare. Pe de altă parte, a spus Nataliia Galibarenko, sunt ţări care cred că "cele două procese pot merge în paralel" şi că nimeni nu împiedică Ucraina să discute despre aderarea sa la NATO, chiar dacă fără un rezultat definitiv pentru moment.
În ceea ce priveşte integrarea mijloacelor de luptă furnizate de aliaţii occidentali în forţele sale armate, şefa misiunii Ucrainei la NATO a recunoscut că este "un proces foarte dificil şi provocator", dar că ţara sa este nevoită să facă acest lucru întrucât muniţia şi piesele de schimb pentru armamentul mai vechi, de tip sovietic, se epuizează.
"Acum ne confruntăm cu o realitate foarte simplă (...). Nu avem altă opţiune decât să trecem la arme de standard occidental, pentru că, altfel, ar fi un deficit la toate", a explicat Galibarenko în interviul pentru AGERPRES. În acelaşi timp, a subliniat ea, atunci când războiul se va termina, forţele armate din Ucraina şi cele din NATO vor fi cu adevărat compatibile pe câmpul de luptă.
De asemenea, Nataliia Galibarenko a admis şi faptul că există o problemă reală cu muniţia de care dispun forţele armate ucrainene, care a fost de altfel discutată în cadrul vizitelor recente la nivel înalt de la Bruxelles. "Cea mai bună soluţie este, evident, să se accelereze volumul producţiei. Nu există altă cale", a subliniat ea.
În acelaşi timp, după vizita preşedintelui american Joe Biden la Kiev, la începutul săptămânii, Ucraina aşteaptă cu prioritate de la Washington sisteme de apărare aeriană şi artilerie cu rază lungă de acţiune, fără de care, a subliniat ambasadoarea, Ucraina nu poate declanşa contraofensiva pentru a-şi recupera teritoriile ocupate de Rusia.
În ceea ce priveşte problema corupţiei din armată, care a provocat recent un scandal inclusiv la vârful Ministerului Apărării, ea a afirmat că, dincolo de pedepsirea celor responsabili, pentru care conducerea statului ucrainean şi-a arătat voinţa politică, soluţia este aducerea sistemului de achiziţii "sub control public şi civil real".
AGERPRES: În urmă cu un an, la puţin timp după ce Rusia a invadat Ucraina, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că războiul nu se poate încheia fără negocieri. Credeţi în continuare că o soluţie negociată între Ucraina şi Rusia este singura cale practică de urmat?
Nataliia Galibarenko: Cred că avem condiţii clare pentru orice negocieri. Le-am spus asta clar nu doar ruşilor, ci şi partenerilor noştri internaţionali. Baza acestor negocieri de pace ar trebui să fie respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ceea ce înseamnă că toate teritoriile ocupate ar trebui eliberate de Federaţia Rusă, şi tragerea la răspundere a oamenilor care au comis atrocităţi. Rusia ar trebui, de asemenea, să plătească pentru ce a distrus în ţara mea. Ar trebui să existe un tribunal special pentru cei vinovaţi. Apoi, dacă ei sunt dispuşi să revină la graniţele din 1991 şi să respecte pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei, atunci asta poate fi o bază pentru negocieri. Cu toate acestea, Rusia se joacă mereu cu narativul că ei sunt în favoarea unor negocieri de pace, dar în aceeaşi zi în care, de exemplu, au sugerat Ucrainei negocieri de pace, au folosit rachete împotriva populaţiei noastre. De aceea, nu am niciun motiv să îi cred.
AGERPRES: În septembrie anul trecut, Ucraina a depus cerere de aderare la NATO. Cum evaluaţi perspectivele reale ale Ucrainei de a adera la NATO?
Nataliia Galibarenko: În general, poziţia acum este că toată lumea, de fapt NATO, sprijină aderarea (Ucrainei - n.r.). Contradicţia este legată de calendar. Poziţia multor aliaţi este că în primul rând (...) Alianţa ar trebui să se concentreze pe sprijinul militar pentru Ucraina, pentru ca ea să câştige. Apoi, după război, putem începe să discutăm perspectivele unui dialog politic, putem începe negocierile de aderare. Noi suntem de părere, şi sunt ţări din NATO care ne sprijină (în acest sens - n.r.), că cele două procese pot merge în paralel. Noi ne vom face reformele, ne vom ocupa de compatibilitatea şi interoperabilitatea cu Alianţa şi apoi putem, de asemenea, discuta o posibilă aderare. Nimeni nu ne împiedică să discutăm, chiar dacă fără un rezultat definitiv pentru moment. Repet, nu există încă un consens în privinţa calendarului, dar în general toată lumea din Alianţă sprijină viitoarea noastră aderare, iar secretarul general (Jens Stoltenberg - n.r.) a spus clar în mai multe rânduri că Ucraina va deveni stat membru al NATO.
AGERPRES: Va reuşi Ucraina să integreze în apărarea sa naţională sistemele de apărare aeriană, vehiculele blindate şi tancurile primite de la aliaţii occidentali într-o perioadă suficient de scurtă în aşa fel încât ele să fie relevante în războiul cu Rusia?
Nataliia Galibarenko: Facem deja asta. Cu toate acestea, nu voi ascunde faptul că este un proces foarte dificil şi provocator. (...) Ideea este că ar trebui să o facem oricum, pentru că haideţi să ne uităm la situaţia de acum. Când a început războiul, logica partenerilor noştri a fost că Ucraina ar trebui să primească arme şi armament de producţie sovietică. A fost o decizie foarte firească, pentru că ştim să folosim aceste echipamente, avem piese de schimb, putem să le îngrijim şi să le reparăm. Dar, pe măsură ce războiul a continuat, problema este că nu mai avem piese de schimb. Avem tancuri de producţie sovietică, dar nu mai avem muniţie pentru ele. Au devenit inutile la un anumit moment. Stocurile s-au golit în cele din urmă. Acum ne confruntăm cu o realitate foarte simplă, ca să zic aşa. Nu avem altă opţiune decât să trecem la arme de standard occidental, pentru că altfel, cum spuneam, ar fi un deficit la toate. Pe termen lung, când războiul se va termina, cred că va fi un semn foarte bun atât pentru NATO, cât şi pentru Ucraina, pentru forţele noastre armate, pentru că am fi cu adevărat compatibili pe câmpul de luptă.
AGERPRES: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a tras recent semnalul de alarmă privind un deficit de muniţie şi faptul că războiul goleşte stocurile ţărilor aliate. Există riscul ca trupele ucrainene să rămână fără muniţie pe linia frontului?
Nataliia Galibarenko: Recunosc problema. Ea a fost discutată şi cu secretarul general, a fost discutată cu aliaţii noştri la reuniunea de la Ramstein şi a fost ridicată şi de ministrul Kuleba (ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba - n.r.) când s-a întâlnit cu Jens Stoltenberg şi Josep Borrell (şeful diplomaţiei europene - n.r.) la Bruxelles la începutul săptămânii. Care este cea mai bună soluţie? Cea mai bună soluţie este, evident, să se accelereze volumul producţiei. Nu există altă cale. Pentru asta, considerăm că ar trebui să existe achiziţii comune, proceduri simplificate, de exemplu în privinţa controlului exporturilor, şi bineînţeles producţie comună. De exemplu, la Ramstein, ministrul apărării din Franţa a anunţat că, împreună cu Australia, va produce muniţie 155 (muniţie de artilerie de calibru 155 de milimetri - n.r.) pentru Ucraina. Cred că acesta este un exemplu bun despre cum oamenii şi ţările din diferite părţi ale lumii, pentru că Australia nu este în NATO, pot lucra împreună pentru a ajuta Ucraina cu muniţie. Este crucial atât să existe voinţă politică, dar şi să fim în contact strâns cu companii care produc arme şi armament.
AGERPRES: Unele ţări au avansat ideea înfiinţării unor proiecte comune de investiţii pentru a produce arme chiar în Ucraina, care are de asemenea o tradiţie în acest domeniu, economisind astfel bani şi timp pentru transport. Cum vedeţi această posibilitate?
Nataliia Galibarenko: Desigur că suntem interesaţi să avem pe teritoriul nostru acum companii comune, proiecte comune pentru a produce muniţii, piese de schimb de exemplu, chiar ceva echipament. Însă aici avem o problemă foarte evidentă acum: atacuri permanente cu rachete. Aşadar, pentru a asigura producţia, noi folosim acum mai mult posibilităţile ţărilor vecine. Dar, în perspectivă, cred că ar fi foarte bine să avem proiecte comune pe teritoriul nostru. De exemplu, compania turcă Bayraktar deja a anunţat că va înfiinţa o fabrică pe teritoriul ucrainean. Dar, din nou, ne vom confrunta cu temeri foarte serioase legate de siguranţă.
AGERPRES: Cum a fost cooperarea dumneavoastră cu delegaţia României aici la NATO, de la începerea războiului în ţara dumneavoastră în februarie anul trecut?
Nataliia Galibarenko: Pot avea doar cuvinte de laudă faţă de Misiunea dumneavoastră aici şi prietenul meu personal ambasadorul Dan (Neculăescu - n. r.), pentru că ei sunt cu adevărat prietenii noştri. În timpul ultimului an, au existat multe lucruri, ne-am consultat, delegaţia (României la NATO - n. r.) a încercat să ajute cât de mult a putut şi, chiar şi azi, această expoziţie (de fotografii din Ucraina, realizate de AGERPRES, organizată la sediul NATO - n.r.) pe care am deschis-o împreună a fost ideea originală a ambasadorului român şi a ambasadorului polonez. Şi noi toţi trei, împreună, am decis că ar fi o bună ocazie să facem de asemenea ceva la cartierul general pentru a le reaminti oamenilor despre această aniversare tristă.
AGERPRES: Un număr de oficiali ucraineni au fost amendaţi sau vizaţi de sancţiuni disciplinare în scandalul produselor alimentare supraevaluate pentru soldaţi. Oficiali de rang înalt din Ministerul Apărării au fost demişi şi au existat zvonuri că ministrul Oleksii Reznikov însuşi va fi înlăturat din funcţie. Sunt toţi aceşti paşi un semn că este sub control corupţia care înconjoară armata sau aţi spune mai degrabă că abia începeţi să descoperiţi profunzimea problemei?
Nataliia Galibarenko: Voi explica situaţia aşa: una dintre probleme a fost dezvăluită şi de unele investigaţii ale jurnaliştilor. Nu, nu a fost ceva care a venit, cum să spun, ca o mare surpriză, pentru că de obicei, ştiţi, când există un minister mare iar apoi, de exemplu, din raţiuni de siguranţă şi securitate, noi am închis unele achiziţii publice, unii oameni, din păcate, au încercat să folosească incorect oportunitatea pe care au avut-o. Cred că cel mai important în situaţia dată nu este infracţiunea în sine, ci modul în care conducerea Ucrainei, mă refer personal la preşedinte şi la Oleksii Reznikov, au reacţionat la ceea ce s-a întâmplat.
Aşadar, ei au spus clar că profitorii războiului, aşa cum îi numim, vor fi pedepsiţi sever, conform sistemului ucrainean. Dar aceasta este o parte, este responsabilitatea personală. Dar un alt lucru, şi cred cu adevărat că aceasta este soluţia, este să aducem sistemul sub control public şi civil real. Aşadar, toate achiziţiile ar trebui să aibă la bază un proces foarte corect şi ar trebui făcut public care este contractul, care sunt cantităţile. Evident, ceea ce este esenţial, sensibil pentru forţele noastre armate ar trebui să fie păstrat secret, dar în general ar fi un sistem cu adevărat corect, public şi deschis tuturor competitorilor. De fapt, cred că ministrul nostru al apărării este persoana potrivită pentru a continua aceste reforme.

Foto: (c) CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Preşedintele american Joe Biden a efectuat luni o vizită surpriză în Ucraina, evidenţiată de ţara dumneavoastră şi de aliaţii ei drept un semnal puternic de sprijin într-un moment foarte dificil. Preşedintele Volodimir Zelenski a vorbit atunci despre "negocieri importante şi cruciale" care aduc victoria mai aproape. Care este următorul pas al sprijinului militar american pe care îl aşteptaţi în acest moment critic al războiului?
Nataliia Galibarenko: Aveţi dreptate, vizita preşedintelui Biden a fost un eveniment foarte important pentru noi. Şi acest lucru este foarte simbolic, nu doar pentru că el a anunţat un alt pachet de ajutor militar pentru Ucraina, dar şi pentru că, după un an, el se află pe teritoriul ucrainean, împreună cu ucraineni şi cu preşedintele nostru, arătând că acesta este angajamentul, de fapt, al întregii societăţi americane, de a sprijini Ucraina. Cred că acesta este de asemenea un foarte bun mesaj pentru NATO, pentru că preşedintele unui stat membru NATO se află pe pământ ucrainean.
Ce aşteptăm şi ce avem nevoie este, desigur, apărare aeriană. Acest lucru este esenţial. Militarii noştri au început deja pregătirea pentru sistemele Patriot, desigur va lua ceva timp pentru a încheia pregătirea şi apoi şi pentru a face livrarea efectivă, dar apărarea aeriană trebuie să existe. Contăm, de asemenea, pe artilerie cu rază lungă, pentru că acum capacităţile noastre sunt limitate, dar pentru a avea la un moment dat o contraofensivă şi a elibera teritoriile ocupate temporar din Ucraina, noi avem nevoie de artilerie cu rază lungă. De asemenea, nu cred că mai este un tabu, am început să discutăm despre livrarea de avioane, nu numai din Statele Unite, dar discutăm şi cu alte state membre NATO. Acum, încă nu există un 'da' din partea lor, dar lucrul bun este că nu există nici un 'nu'. Poate că va fi la fel ca în cazul tancurilor, îmi amintesc că anul trecut era un absolut tabu, iar acum primim tancuri de la aşa-numita ''coaliţie pentru tancuri'' şi numeroase ţări care au tancuri Leopard, de exemplu, au promis deja să le livreze Ucrainei.AGERPRES/(A - editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regatul Unit: Reexaminare urgentă a protecției personalităților publice în fața 'creșterii amenințărilor'
Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunțat luni o reevaluare de urgență a măsurilor de protecție pentru personalitățile publice, inclusiv liderii politici și membrii familiei regale, în contextul unei 'creșteri a amenințărilor', notează AFP. 'Cei care se implică în viața publică o fac pentru a servi. Dezb
Doi cetățeni turci, arestați în Germania în legătură cu incendierea unei stații Starlink în Polonia
Germania a reținut doi cetățeni turci suspectați că au incendiat o stație Starlink în Polonia, a declarat luni seară premierul polonez Donald Tusk, descriind incendiul produs la sfârșitul lunii septembrie drept un act de 'război hibrid', au consemnat AFP și Reuters. 'Acționând la solicitarea serviciilor poloneze,
Explozii puternice la Riad; coaliția militară condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unei rachete lansate de rebeli
Explozii puternice au zguduit Riadul luni seară, la scurt timp după ce autoritățile au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele locuitorilor din capitala saudită, vizată recent de atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni, relatează AFP și Reuters. 'Zona este amenințată de un atac aerian ostil. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să răm&ac
BTA/ Președinta Bulgariei cere asigurarea siguranței navigației în Marea Neagră
Asigurarea libertății și siguranței navigației în Marea Neagră trebuie să reprezinte prioritatea absolută a Bulgariei, a declarat luni președinta Iliana Iotova, la deschiderea unei conferințe internaționale dedicate securității în regiunea Mării Negre, desfășurată la Sofia. Iotova a afirmat că reuniunea, intitulată 'Marea Neagr
R. Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri pentru aderarea la UE
Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a declarat luni președinta Maia Sandu în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul Irlandei, Micheal Martin, informează un comunicat al președinției moldovene, citat de Radio Chișinău și Deschide.md. Irlanda deț
Jurista independentă Ulle Madise a depus jurământul de președintă a Estoniei
Jurista Ulle Madise, în vârstă de 51 de ani, a depus luni jurământul de președintă a Estoniei, transmite dpa. Ea îi succede în funcție lui Alar Karis, care nu a încercat să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani. Madise, independentă politic, a fost aleasă de parlamentul de la Talli
UE: Alegerile parlamentare palestiniene, amânate, trebuie să aibă loc cât mai curând posibil
Alegerile legislative palestiniene, amânate pentru anul viitor și care nu au mai fost organizate din 2006, trebuie să se desfășoare ''cât mai rapid posibil'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, citată de AFP și Reuters. Miniștrii de externe din UE, întruniți la Luxemburg, ''
Al doilea summit UE - Marea Britanie va avea loc la Bruxelles pe 20 noiembrie
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor organiza pe 20 noiembrie la Bruxelles al doilea lor summit, în cadrul căruia vor face bilanțul progreselor realizate de la reluarea relațiilor în 2025, după ieșirea țării din blocul comunitar, conform unui anunț făcut de luni de Consiliul European, transmite EFE. Președintele Consiliului Europe
Adoptarea la Kiev a legii ce întărește drepturile lingvistice ale minorităților naționale e un 'semn bun', consideră premierul ungar
Premierul ungar Peter Magyar a salutat luni drept un 'semn bun' adoptarea de către Ucraina a unei legi care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației, reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru avansarea negocierilor de aderare a Kievului la UE, a consemnat AFP. 'Mai sunt m
Spania: Premierul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 și 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranților, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE. Într-o conversație informală cu jurnaliștii în timpul recepției de Ziua Națională, Sanchez a confirmat inform
Cancelarul german respinge acordul convenit de SUA și Rusia privind motorina
Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa. Merz a spus că guvernul său a luat
Ucraina: A fost adoptată legea privind limbile minorităților, solicitată de Budapesta
Ucraina a adoptat luni o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației - o reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru ca negocierile de aderare a Kievului la UE să poată avansa, transmite AFP. Actul normativ vizează în special 'extinderea oportunităților de utilizare a
Comandantul american al NATO prezintă 'teoria victoriei' și avertizează că orice atac împotriva alianței va fi 'categoric inutil'
Comandantul forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, și-a prezentat luni 'teoria victoriei' la o conferință de securitate la Varșovia; el a avertizat că aliații vor distruge 'orice și tot ce' este implicat în orice atac, transmite Reuters. Generalul de aviație a arătat că NATO este o alianță defensi
Trump și Rubio se gândesc să o destituie pe ambasadoarea SUA în Grecia
Președintele american Donald Trump și secretarul de stat Marco Rubio iau în considerare destituirea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, afectată de o serie de dezvăluiri compromițătoare, după cum raportează mai multe publicații americane, transmite luni AFP. Președintele Trump ar urma să decidă rapid soarta fostei logod
Marea Britanie: Nigel Farage dorește 'să abolească' sistemul de azil dacă va fi ales
Liderul partidului naționalist britanic Reform UK, Nigel Farage, a declarat luni că va aboli sistemul de azil dacă va ajunge la putere, o politică care va duce la anularea 'tuturor cererilor în curs și viitoare', relatează AFP. 'Trebuie să sfârșim cu această escrocherie reprezentată de sistemul de azil și să punem capăt












