#postBrexit Irlanda de Nord: Premierul britanic promite că va continua să lupte pentru a obţine concesii de la UE
Premierul britanic Rishi Sunak a dat asigurări miercuri că va ''continua să se bată'' pentru a obţine concesii de la Uniunea Europeană cu privire la controalele post-Brexit în Irlanda de Nord, în ultimele zile negocierile fiind intensificate, transmite AFP.
Media şi responsabili politici au evocat progrese care permit un acord iminent asupra Protocolului nord-irlandez, principalul motiv de tensiuni între Londra şi Bruxelles, la trei ani după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Însă unioniştii, care doresc menţinerea provinciei Irlanda de Nord în interiorul Regatului Unit, consideră insuficiente concesiile obţinute.
''Suntem angajaţi în discuţii active cu Uniunea Europeană'', a declarat Rishi Sunak în faţa deputaţilor britanici.
El a estimat că orice acord ar trebuie să garanteze suveranitatea Irlandei de Nord, să asigure locul acesteia în interiorul Regatului Unit şi să aducă ''soluţii practice'' la problemele ridicate de Protocol.
Potrivit Reuters, Sunak a precizat că a discutat marţi seară cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cei doi vor vorbi din nou în următoarele zile. Premierul britanic va discuta miercuri şi cu reprezentanţi ai patronatelor despre soluţiile la problemele post-Brexit din Irlanda de Nord.
Negociat în acelaşi timp cu Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, Protocolul nord-irlandez menţine de facto provincia Irlanda de Nord în interiorul pieţei unice europene. Documentul prevede că, pentru a preveni o reintroducere a frontierei fizice între provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda (ţară membră a Uniunii Europene) ce ar ameninţa Acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale se efectuează în porturile nord-irlandeze, inclusiv pentru mărfurile venite din Marea Britanie.
Britanicii au refuzat să implementeze multe dintre controale şi au criticat UE pentru că s-a dovedit prea strictă în punerea în aplicare a Protocolului nord-irlandez, despre care Londra susţine că afectează afacerile din Irlanda de Nord şi adânceşte impasul politic din această provincie.
Percepţia că Protocolul erodează locul Irlandei de Nord în interiorul Regatului Unit a provocat iritarea multor unionişti şi a condus la un boicot din partea Partidului Democratic Unionist (DUP), ce refuză orice aplicare de facto a dreptului european în Irlanda de Nord şi blochează funcţionarea executivului local de la Belfast de un an.
Totuşi, liderul DUP, Jeffrey Donaldson, a apreciat marţi că un acord este posibil ''în zilele următoare''. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iran: Gărzile Revoluționare au lovit o nouă navă în Strâmtoarea Ormuz
Gărzile Revoluționare iraniene au revendicat luni un nou atac împotriva unui petrolier care a încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz, în centrul războiului dintre Iran și Statele Unite, relatează AFP. 'Un superpetrolier a fost lovit în Strâmtoarea Ormuz și a luat foc', a declarat forța maritimă a G
Regatul Unit: Reexaminare urgentă a protecției personalităților publice în fața 'creșterii amenințărilor'
Ministrul britanic de Interne, Shabana Mahmood, a anunțat luni o reevaluare de urgență a măsurilor de protecție pentru personalitățile publice, inclusiv liderii politici și membrii familiei regale, în contextul unei 'creșteri a amenințărilor', notează AFP. 'Cei care se implică în viața publică o fac pentru a servi. Dezb
Doi cetățeni turci, arestați în Germania în legătură cu incendierea unei stații Starlink în Polonia
Germania a reținut doi cetățeni turci suspectați că au incendiat o stație Starlink în Polonia, a declarat luni seară premierul polonez Donald Tusk, descriind incendiul produs la sfârșitul lunii septembrie drept un act de 'război hibrid', au consemnat AFP și Reuters. 'Acționând la solicitarea serviciilor poloneze,
Explozii puternice la Riad; coaliția militară condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unei rachete lansate de rebeli
Explozii puternice au zguduit Riadul luni seară, la scurt timp după ce autoritățile au transmis un mesaj de alertă pe telefoanele locuitorilor din capitala saudită, vizată recent de atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni, relatează AFP și Reuters. 'Zona este amenințată de un atac aerian ostil. Vă rugăm să vă păstrați calmul și să răm&ac
BTA/ Președinta Bulgariei cere asigurarea siguranței navigației în Marea Neagră
Asigurarea libertății și siguranței navigației în Marea Neagră trebuie să reprezinte prioritatea absolută a Bulgariei, a declarat luni președinta Iliana Iotova, la deschiderea unei conferințe internaționale dedicate securității în regiunea Mării Negre, desfășurată la Sofia. Iotova a afirmat că reuniunea, intitulată 'Marea Neagr
R. Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri pentru aderarea la UE
Republica Moldova își propune să deschidă până la sfârșitul anului toate capitolele de negocieri rămase, a declarat luni președinta Maia Sandu în cadrul unei convorbiri telefonice cu premierul Irlandei, Micheal Martin, informează un comunicat al președinției moldovene, citat de Radio Chișinău și Deschide.md. Irlanda deț
Jurista independentă Ulle Madise a depus jurământul de președintă a Estoniei
Jurista Ulle Madise, în vârstă de 51 de ani, a depus luni jurământul de președintă a Estoniei, transmite dpa. Ea îi succede în funcție lui Alar Karis, care nu a încercat să obțină al doilea mandat prezidențial de cinci ani. Madise, independentă politic, a fost aleasă de parlamentul de la Talli
UE: Alegerile parlamentare palestiniene, amânate, trebuie să aibă loc cât mai curând posibil
Alegerile legislative palestiniene, amânate pentru anul viitor și care nu au mai fost organizate din 2006, trebuie să se desfășoare ''cât mai rapid posibil'', a declarat luni șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, citată de AFP și Reuters. Miniștrii de externe din UE, întruniți la Luxemburg, ''
Al doilea summit UE - Marea Britanie va avea loc la Bruxelles pe 20 noiembrie
Uniunea Europeană și Regatul Unit vor organiza pe 20 noiembrie la Bruxelles al doilea lor summit, în cadrul căruia vor face bilanțul progreselor realizate de la reluarea relațiilor în 2025, după ieșirea țării din blocul comunitar, conform unui anunț făcut de luni de Consiliul European, transmite EFE. Președintele Consiliului Europe
Adoptarea la Kiev a legii ce întărește drepturile lingvistice ale minorităților naționale e un 'semn bun', consideră premierul ungar
Premierul ungar Peter Magyar a salutat luni drept un 'semn bun' adoptarea de către Ucraina a unei legi care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației, reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru avansarea negocierilor de aderare a Kievului la UE, a consemnat AFP. 'Mai sunt m
Spania: Premierul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 și 31 iulie, coincizând cu sosirea masivă a migranților, a confirmat luni premierul spaniol Pedro Sanchez, transmite EFE. Într-o conversație informală cu jurnaliștii în timpul recepției de Ziua Națională, Sanchez a confirmat inform
Cancelarul german respinge acordul convenit de SUA și Rusia privind motorina
Cancelarul german Friedrich Merz s-a distanțat luni de președintele american Donald Trump care a anunțat recent că a negociat livrarea unor cantități masive de motorină rusă pe piețele americană și mondială, precizând că Germania și Europa vor menține sancțiunile împotriva Moscovei, relatează dpa. Merz a spus că guvernul său a luat
Ucraina: A fost adoptată legea privind limbile minorităților, solicitată de Budapesta
Ucraina a adoptat luni o lege care consolidează drepturile lingvistice ale minorităților naționale în domeniul educației - o reformă solicitată de Ungaria drept condiție pentru ca negocierile de aderare a Kievului la UE să poată avansa, transmite AFP. Actul normativ vizează în special 'extinderea oportunităților de utilizare a
Comandantul american al NATO prezintă 'teoria victoriei' și avertizează că orice atac împotriva alianței va fi 'categoric inutil'
Comandantul forțelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, și-a prezentat luni 'teoria victoriei' la o conferință de securitate la Varșovia; el a avertizat că aliații vor distruge 'orice și tot ce' este implicat în orice atac, transmite Reuters. Generalul de aviație a arătat că NATO este o alianță defensi
Trump și Rubio se gândesc să o destituie pe ambasadoarea SUA în Grecia
Președintele american Donald Trump și secretarul de stat Marco Rubio iau în considerare destituirea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, afectată de o serie de dezvăluiri compromițătoare, după cum raportează mai multe publicații americane, transmite luni AFP. Președintele Trump ar urma să decidă rapid soarta fostei logod












