UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Spectrul războiului nuclear
Decenii la rând, copiii din Statele Unite şi URSS au fost instruiţi cum să reacţioneze la un atac nuclear. La un an de la invazia rusă în Ucraina, revine oare acest pericol pentru noile generaţii? - se întreabă AFP.
Pe fondul ofensivei, Vladimir Putin a anunţat punerea în alertă a "forţei de descurajare" nucleare a armatei sale. Un anunţ "periculos", "iresponsabil" şi o escaladare "inacceptabilă", a reacţionat Washingtonul, avertizând Moscova în legătură cu "consecinţele catastrofale" pe care le-ar putea avea această declaraţie.
Dar, mai târziu, Moscova a repetat acele ameninţări, creând nelinişte în lume prin neexcluderea posibilităţii de a recurge la arma supremă.
Pentru prima dată de la criza rachetelor din Cuba din 1962, lumea este expusă riscului unei apocalipse, a avertizat preşedintele american Joe Biden în octombrie.
"Nu a mai existat un anunţ public din partea Rusiei cu privire la o creştere a ameninţării nucleare din anii 1960", a remarcat Avril Haines, directoarea Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA.
- "Ceasul apocalipsei" dat înainte -
Responsabilii ruşi au dorit ulterior să-şi clarifice afirmaţiile, precizând că vor folosi arme nucleare doar în faţa unei "ameninţări existenţiale", fără a menţiona dacă au inclus în acest concept un atac vizând cele patru regiuni ucrainene anexate în septembrie de Moscova.
Deşi nu au existat semne ale unei mobilizări nucleare ruse, un grup de oameni de ştiinţă a anunţat în ianuarie, în "Buletinul cercetătorilor în domeniul nuclear", că ceasul apocalipsei arată acum 90 de secunde până la miezul nopţii, apropiindu-se de ora fatidică la care oamenii de ştiinţă speră că nu va ajunge, totuşi, niciodată.
"Ameninţările abia voalate ale Rusiei privind recurgerea la arme nucleare amintesc lumii că o escaladare a conflictului - accidentală, deliberată sau din greşeală - constituie un risc terifiant. Posibilitatea unei scăpări de sub control a conflictului rămâne ridicată", au atenţionat cercetătorii.
- Tratate în recul -
Această situaţie nu este doar rezultatul invaziei ruse din Ucraina, ci şi al blocării sau "decesului" tratatelor de limitare a armelor strategice, care au atenuat în mod semnificativ tensiunile în timpul războiului rece.
Tratatul ABM (1972) de interzicere a rachetelor antibalistice, care a fost multă vreme "cheia de boltă" a echilibrului nuclear dintre Statele Unite şi URSS, este caduc din 2002.
Cel privind forţele nucleare cu rază intermediară (INF), semnat în 1987, a expirat în 2019, după retragerile americană şi apoi rusă.
Iar pe parcursului ultimului an, tratatul cu privire la reducerea armelor strategice New Start (2011) încheiat între Statele Unite ale Americii şi Rusia, care limitează focoasele nucleare, a fost pus la grea încercare, Washingtonul acuzând din nou Moscova de nerespectarea sa.
- Arme "depăşite" -
Potrivit cercetătorului specializat în arme de distrugere în masă Pavel Podvig, ameninţările din partea Rusiei ar fi putut, în mod paradoxal, să facă lumea ceva mai sigură, prin aceea că le-a amintit noilor generaţii de existenţa pericolului pe care îl reprezintă armele atomice.
Acesta a apreciat că Rusia spera, fără îndoială, să încheie rapid ofensiva în Ucraina, deoarece dispune de arme nucleare. Dar, în schimb, Moscova s-a lovit de sprijinul acordat Kievului de NATO, la rândul său dotată cu arme nucleare.
Războiul a permis probabil să se înţeleagă că armele nucleare sunt "învechite", este concluzia lui Pavel Podvig. După cum a putut constata Rusia, acestea "nu vă oferă securitate", adaugă el.
- Respingere globală -
Cercetătorul insistă şi asupra puternicei reacţii de respingere venită din partea liderilor mondiali la declaraţiile Moscovei cu privire la forţa nucleară, în special din partea aliaţilor Rusiei India şi China. Aceste răspunsuri au întărit ideea că ameninţările nucleare sunt tabu.
În septembrie, premierul indian Narendra Modi i-a comunicat direct acest lucru lui Vladimir Putin.
În noiembrie, grupul G20 a declarat la sfârşitul unui summit organizat la Bali, în Indonezia - la care a participat Rusia - că utilizarea sau ameninţarea cu folosirea armelor nucleare sunt "inadmisibile".
Şi mai ilustrativă, potrivit lui Podvig, a fost declaraţia comună a lui Joe Biden şi a liderului chinez Xi Jinping de la Bali.
Cei doi lideri au convenit că "un război nuclear nu ar trebui să fie purtat niciodată şi nu poate fi câştigat niciodată" şi şi-au subliniat opoziţia faţă de utilizarea sau ameninţarea cu folosirea armelor nucleare în Ucraina, conform acelei declaraţii.
Washingtonul, la rândul său, şi-a atenuat propria retorică, abţinându-se să repete că folosirea armelor nucleare ar avea "consecinţe catastrofale".AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














