Oficiali din PPE contestă modul de conducere al lui Manfred Weber şi al doilea salariu încasat de acesta
Mai mulţi oficiali din Partidul Popular European (PPE) sunt îngrijoraţi de stilul de conducere al liderului formaţiunii conservatoare, Manfred Weber, şi de modul în care a fost stabilit al doilea salariu pe care îl primeşte, consemnează miercuri site-ul EURACTIV într-un articol publicat online la adresa https://www.euractiv.com/section/politics/news/concerns-over-epp-chiefs-leadership-style-second-salary/ .
PPE insistă că salariul respectiv este "semnificativ mai mic de 20.000 de euro".
Contestatarii au pus la îndoială şi eficienţa politicianului german la conducerea PPE - cea mai veche familie politică europeană - şi a grupului politic omonim din Parlamentul European.
Unul dintre oficialii respectivi a declarat că în partid există frustrări din cauza unor acţiuni şi declaraţii ale lui Weber fără consultarea partenerilor din cadrul formaţiunii.
Un caz în care liderul PPE a acţionat unilateral a fost încercarea repetată de a colabora cu şefa guvernului italian de dreapta, Giorgia Meloni, reaminteşte publicaţia citată. Weber s-a întâlnit cu aceasta la Roma, în 5 ianuarie, şi a discutat o posibilă cooperare la nivelul Uniunii Europene, ceea ce a provocat reacţii puternice din partea unor parteneri ai PPE, în special a influentului pol de centru-dreapta din Germania.
"Nu există niciun motiv pentru cooperarea în continuare cu alte partide din guvernul italian, în Parlamentul European, atâta timp cât acestea cooperează cu forţe făţiş antieuropene cum ar fi cea germană AfD (Alternativa pentru Germania)", a afirmat Juergen Hardt, purtător de cuvânt pentru politica externă al grupului CDU/CSU (Uniunea Creştin Democrată şi corespondenta acesteia din Bavaria, Uniunea Creştin Socială - n. red.) din Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.
Din coaliţia guvernamentală de la Roma face parte şi partidul Forza Italia, afiliat la PPE, însă poziţiile celorlalte două formaţiuni din guvernul Meloni - Fratelli d'Italia şi Liga - "sunt în bună măsură incompatibile cu ale PPE", a adăugat el.
Oficialul din PPE a fost clar în dialogul cu EURACTIV: dialogul lui Weber cu Meloni "nu a fost nici discutat, nici aprobat la nivelul PPE". El a susţinut că în partid există "o majoritate clară împotriva colaborării cu Meloni" şi a insistat că pentru astfel de acţiuni politice este necesară o coordonare prealabilă.
Întrebat despre o posibilă apropiere între PPE şi grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din PE, secretarul general al partidului, Thanasis Bakolas, un aliat apropiat al lui Manfred Weber, a declarat recent publicaţiei Politico că "rămâne deschis" faţă de idee".
"Vreau să îmi măresc anvergura (...) Nu înţeleg de ce nu pot face acest joc politic la fel ca în orice ţară", a spus el.
Situaţia s-a schimbat însă, potrivit agenţiei dpa, după o întâlnire a lui Weber cu liderul CSU, Markus Soder, săptămâna trecută, la Munchen. Politicianul bavarez a declarat că a avut o discuţie "lungă" cu şeful PPE pe tema respectivă. El a apreciat că "statele trebuie să discute, dar o conversaţie e una. Însă legăturile oficiale nu au sens din punctul meu de vedere şi din punctul nostru de vedere comun".
O altă preocupare a unor oficiali care au discutat cu EURACTIV este salariul primit de Weber după ce a devenit preşedintele PPE în 31 mai anul trecut, pe lângă funcţia de lider al grupului PPE din Parlamentul European.
"Remuneraţia preşedintelui a fost aprobată de preşedinţia PPE în septembrie 2022 şi de adunarea politică a PPE în noiembrie 2022, la Lisabona", a declarat un purtător de cuvânt al partidului, precizând că "remuneraţia lunară brută este semnificativ mai mică de 20.000 de euro". Aceeaşi oficialitate a afirmat că organele respective - preşedinţia şi adunarea politică - au aprobat şi salariul lui Bakolas, fost consilier al premierului grec Kyriakos Mitsotakis, numit secretar general al PPE în iunie anul trecut.
O sursă din PPE care cunoaşte bine situaţia a susţinut însă că "preşedinţia PPE a fost doar informată, nu a avut loc niciun vot şi nicio discuţie despre remuneraţia lui Weber şi a secretarului general", iar la Lisabona "nu a fost de asemenea nicio discuţie".
Oficialul respectiv a explicat că Weber are în prezent doi susţinători puternici în partid: Mitsotakis şi cancelarul austriac Karl Nehammer. "Multe depind de rezultatul alegerilor din Grecia, care trebuie să aibă loc până în vară (...) Dacă Mitsotakis pierde, Weber va fi într-o situaţie foarte dificilă", a spus el, lăsând să se înţeleagă că liderul PPE va avea probabil dificultăţi să îşi păstreze ambele funcţii.
Partidul lui Mitsotakis, Noua Democraţie, conduce în sondajele de opinie, însă rezultatul alegerilor este greu de anticipat, deoarece se va aplica pentru prima dată o nouă lege electorală, care face aproape imposibil de evitat un guvern de coaliţie. Premierul ar putea însă găsi cu greu un partener în contextul aşa-numitului "Watergate grecesc" (n. red. - scandal legat de înregistrarea de către autorităţi a telefoanelor unor politicieni din opoziţie şi a unor jurnalişti). Partidul socialist elen PASOK va avea probabil rolul de pivot şi a anunţat deja că nu va participa la un guvern condus de Mitsotakis. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














