SUA: Persoanele vizate de ordine de restricţie pentru violenţă în familie pot deţine arme, decide o curte de apel
O curte de apel din SUA a declarat neconstituţională o lege federală care incriminează deţinerea de arme de foc de către persoane aflate sub incidenţa unui ordin de restricţie pentru violenţă în familie, informează vineri Reuters.
Decizia de joi a judecătorilor curţii de apel federale din New Orleans reprezintă cea mai nouă victorie pentru susţinătorii dreptului la arme de foc din SUA, după ce în iunie anul trecut o altă decizie a Curţii Supreme a extins dreptul americanilor de a purta arme de foc în afara casei.
Hotărârea din iunie a anunţat un nou test pentru evaluarea legislaţiei privind armele de foc, subliniind că restricţiile impuse trebuie să "respecte tradiţia istorică a acestei naţiuni în privinţa regimului armelor de foc" şi nu doar să urmeze interesele guvernamentale.
Joi, judecătorul Cory Wilson - numit de Donald Trump - a notat că interzicerea dreptului la arme al persoanelor vizate de ordine de restricţie pentru violenţă în familie "întruchipează un obiectiv politic binevenit, menit să-i protejeze pe cei vulnerabili din societatea noastră". El a adăugat însă că decizia Curţii supreme din iunie face irelevant acest considerent şi că, din perspectivă istorică, o astfel de interdicţie "nu ar fi fost niciodată acceptată de strămoşii noştri".
Curtea de apel a respins astfel asumarea vinovăţiei şi sentinţa de şase ani de închisoare pronunţate împotriva unui bărbat din Texas, Zackey Rahimi, care a recunoscut că deţine arme de foc în locuinţa sa şi fusese acuzat de procurori că a luat parte la cinci incidente armate, în perioada decembrie 2020 - ianuarie 2021. Rahimi era vizat de un ordin de restricţie din februarie 2020, după ce şi-ar fi agresat o fostă prietenă.
Ministrul american al justiţiei, procurorul general Merrick Garland, a anunţat în scris că nu este de acord cu decizia de joi şi că administraţia preşedintelui Joe Biden o va contesta. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Casa Albă îi cere demisia ambasadoarei americane în Grecia, Kimberly Guilfoyle
Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, transmite Reuters. ''I-am cerut ambasadoarei Guilfoyle să demisioneze. A fost un atu minunat pentru echipă și îi dorim numai bine'', a declarat secretara de presă a președinției americane, Katie Zacharia.
Putin a discutat despre vânzarea de motorină către SUA cu președintele Emiratelor Arabe Unite
Președintele rus Vladimir Putin a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, în care cei doi lideri au discutat despre acordurile încheiate între Moscova și Washington privind livrările de motorină către Statele Unite și pe piața internațională, informează EFE. &
Parisul acuză actori străini, printre care Elon Musk, de subminarea dezbaterii democratice din Europa
Șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot a lansat marți încă un avertisment referitor la tentativele de ingerință vizând alegerile prezidențiale din Franța din 2027 și l-a evocat pe multimiliardarul american Elon Musk printre actorii care încearcă să submineze dezbaterea democratică din Europa, informează France Presse.
Iranul și Rusia își intensifică campaniile hibride în Marea Britanie (șeful serviciului britanic de informații MI5)
Iranul își intensifică tentativele de a lovi ținte mult mai dificile precum instalații militare de pe teritoriul Marii Britanii, în timp ce Rusia escaladează războiul hibrid prin atacuri lansate împotriva aliaților Ucrainei, a declarat marți șeful Serviciului britanic de informații interne MI5, Ken McCallum, citat de Reuters.
Acordul americano-rus privind motorina arată că Trump este cu spatele la zid, afirmă ministrul apărării german
Ministrul apărării german Boris Pistorius crede că recenta orientare a președintelui american Donald Trump către Rusia este un rezultat al presiunii politice mari întâmpinate de liderul de la Casa Albă pe plan intern, transmite marți dpa. Trump se află ''cu spatele la zid'' în condițiile apropierii alegerilor
Planurile Poloniei și Finlandei de a produce mine antipersonal trezesc îngrijorare
Campania Internațională pentru Interzicerea Minelor Antipersonal (ICBL), câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace în 1997, și-a exprimat marți îngrijorarea față de planurile Poloniei și Finlandei de a produce aceste arme interzise prin Tratatul de la Ottawa, din care cele două țări s-au retras în acest an, transmite EFE.
Biroul președintelui sud-coreean a format o echipă de lucru pentru o posibilă partidă de golf între Lee și Trump
Biroul executiv al președintelui din Coreea de Sud a înființat o echipă specială care să pregătească o posibilă ieșire la golf a președintelui sud-coreean Lee Jae Myung cu președintele american Donald Trump mai târziu în cursul acestui an, au declarat marți surse citate de agenția locală de presă Yonhap. Cheong Wa Dae (Casa A
Ungaria: Reprezentanții minorității rome cer o participare mai activă la viața publică și la deciderea viitorului țării
Reprezentanți ai comunității romilor vor participa pe 17 octombrie, în Budapesta, la un marș care își propune să atragă atenția asupra dorinței romilor de a participa la viața publică ca parteneri egali în modelarea propriului viitor și în deciderea viitorului țării, a anunțat luni Centrul de presă al comunității rome din Ungaria, transmite MT
Regatul Unit admite că între SUA și aliații Ucrainei există relații dificile
Decizia președintelui american Donald Trump de a importa mii de tone de combustibil din Rusia a tensionat relațiile diplomatice cu aliații Ucrainei, inclusiv cu Regatul Unit, a declarat marți ministrul britanic de externe, Ed Miliband, într-un discurs rostit la Forumul de securitate de la Varșovia, relatează dpa. Șeful diplomației britan
Kremlinul neagă că ar exista o legătură directă între tranzacția cu motorină a SUA și poziția Rusiei față de Ucraina
Kremlinul a declarat marți că nu vede nicio legătură directă între acordul privind exportul de motorină rusească către Statele Unite și poziția Moscovei în privința negocierilor de pace din Ucraina, transmite Reuters. Declarația a fost făcută ca răspuns la un articol publicat de Reuters, bazat pe surse, care relata că emisarii preș
Cancelarul german Friedrich Merz insistă că va promova reforma protecției sociale, în detrimentul popularității în sondaje
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că este dispus să își sacrifice popularitatea în sondajele de opinie pentru a face adoptate reforme mult întârziate ale sistemului de protecție socială, în beneficiul tinerilor, transmit Reuters și dpa. ''Nu am nicio intenție să devin favoritul națiunii. In
Ungaria/ Orban neagă că a ordonat confiscarea transportului ucrainean de bani și aur când era premier al țării
Fostul premier ungar Viktor Orban a negat marți că le-a cerut autorităților să confiște două autovehicule ucrainene în tranzit care transportau 82 de milioane de dolari în bani și aur, respingând afirmațiile în acest sens drept motivate politic, relatează Reuters. Șapte ucraineni care transportau aceste valori au fost r
UE lansează o nouă campanie de protecție civilă, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre
Uniunea Europeană lansează marți, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, o nouă campanie de protecție civilă - 'Acționăm ca unul: Ne pregătim azi. Gata pentru mâine.' - care subliniază importanța pregătirii pentru dezastre și a solidarității europene în ceea ce privește protejarea oamenilor, a comunităților și a na
Consiliul UE a decis să încheie procedura de condiționalitate împotriva Ungariei, care va putea accesa 4,2 miliarde de euro
Consiliul Uniunii Europene a decis să încheie procedura de condiționalitate împotriva Ungariei marți, permițând accesarea de către Budapesta a încă 4,2 miliarde de euro și participarea studenților și cercetătorilor ungari la programele Erasmus-plus, transmite MTI. Reprezentanța permanentă a Ungariei la UE a anunțat pe s
SUA speră că acordul privind motorina va 'relaxa' poziția Moscovei în privința negocierilor de pace (surse)
Emisarii președintelui american Donald Trump le-au transmis vineri oficialilor ucraineni că acordul care permite exporturile rusești de motorină face parte dintr-o inițiativă de a readuce Rusia la masa negocierilor, după eșecul demersurilor anterioare de a iniția discuții susținute pentru încheierea războiului, au declarat pentru Reuters trei surse familiarizat













