Kievul susţine că trupele ucrainene îşi menţin poziţiile lângă oraşul Vugledar, contrar afirmaţiilor Moscovei
Ucraina a dezminţit luni că trupele ruse avansează, după cum susţine Moscova, lângă oraşul Vugledar, un nou punct fierbinte de pe frontul din estul Ucrainei, unde luptele se intensifică în ultimul timp, informează AFP.
"Unităţile noastre continuă să avanseze (...). Unităţi s-au instalat la est de Vugledar şi continuă să lucreze în împrejurimi", a declarat luni dimineaţa liderul regimului de ocupaţie rus din regiunea Doneţk, Denis Puşilin, citat de agenţiile de ştiri ruse.
Totuşi, un purtător de cuvânt al armate ucrainene însărcinat cu această zonă, Evhen Erin, a dat asigurări că atacurile ruse din zonă au eşuat.
Potrivit lui Erin, forţele ucrainene au reuşit să-i respingă pe ruşi cu ajutorul "armelor de foc şi artileriei".
"Inamicul nu a avut succes şi s-a repliat. Noi nu am pierdut poziţiile noastre", a dat asigurări Erin.
La rândul său, Puşilin a afirmat că armata ucraineană s-a retras într-un sector unde se află "un mare număr de situri industriale şi clădiri înalte", ceea ce facilitează operaţiunile defensive. "Plecăm de la principiul că duşmanul va rezista", a adăugat Puşilin.
Vugledar, oraş minier care număra circa 15.000 de locuitori înainte de ofensiva rusă, este situat la 150 de kilometri la sud de Bahmut, alt punct nevralgic al frontului de est pe care armata rusă încearcă să-l ocupe de peste şase luni, cu preţul unor pierderi grele.
Denis Puşilin a precizat luni că "lupte înverşunate" sunt în curs lângă Bahmut şi că este "prea devreme" pentru a vorbi despre o încercuire a oraşului de către trupele ruse.
"Lupte sunt în curs, noi ţinem liniile de apărare, provocându-le (ruşilor) pierderi", a declarat un alt purtător de cuvânt al armatei ucrainene pentru frontul de est, Serghei Cerevatîi.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat duminica aceasta că Bahmut, Vugledar şi alte zone din regiunea Doneţk sunt vizate de "atacuri ruse constante".
Kremlinul a jurat că va cuceri întreaga regiune Doneţk, după ce revendicase în septembrie 2022 anexarea ei, alături de alte trei regiuni ucrainene: Lugansk, Herson şi Zaporojie.
Rusia a declanşat acum aproape un an o invazie pe scară largă în Ucraina, în ceea ce ea numeşte "operaţiune militară specială", calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arabia Saudită: Interceptarea a două rachete lansate asupra estului regatului (coaliția)
Coaliția militară condusă de Riad în sprijinul guvernului recunoscut internațional din Yemen a anunțat marți că a interceptat și distrus două rachete balistice trase de către rebelii houthi pro-iranieni asupra estului regatului, notează AFP. 'Interceptarea și distrugerea unei rachete balistice lansate de miliția teroristă houthi &ici
Suspectul care intenționa să îi asasineze pe premierul și ministrul apărării din Polonia deținea bombe artizanale
Un bărbat suspectat de pregătiri pentru asasinarea premierului Donald Tusk și ministrului polonez al apărării , Wladyslav Kosiniak-Kamysz, avea în apartament mai multe bombe artizanale, a declarat marți un purtător de cuvânt al procuraturii din Polonia, conform AFP. Autoritățile au găsit circa zece astfel de obiecte în locuin
Arabia Saudită nu va tolera nicio amenințare la adresa sa sau a libertății de navigație în Marea Roșie
Arabia Saudită nu va tolera nicio amenințare la adresa securității sale sau a libertății de navigație în Marea Roșie și în strâmtoarea Bab el-Mandeb, a avertizat marți Consiliul de miniștri de la Riad, prezidat de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, relatează AFP. Consiliul a promis că rebelii houthi din Yemen vor răspund
Albania: Ciocniri între poliție și studenți, la Tirana
Poliția a folosit marți gaze lacrimogene și tunuri cu apă în capitala Albaniei, Tirana, împotriva a sute de studenți care manifestau pentru a cere demisia premierului Edi Rama și condiții mai bune în educație, relatează AFP și Reuters. Unii manifestanți au aruncat cu pietre și au spart ferestrele sediului Ministerului Educați
Franța/Protestele elevilor: 480.000 de persoane au manifestat marți în țară
Aproximativ 480.000 de persoane au manifestat în Franța marți, o nouă zi de mobilizare a liceenilor, a anunțat intersindicala organizațiilor de studenți și liceeni într-un mesaj transmis presei, relatează agențiile France Presse și Reuters. Marțea trecută, în timpul precedentei zile de manifestații, între 266.000, potri
Rusia a reținut în Sahalin un jurnalist japonez sub suspiciunea de spionaj
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat marți reținerea în insula Sahalin (Extremul Orient rus) a unui jurnalist japonez de la publicația Hokkaido Shimbun sub acuzația de spionaj, relatează EFE, AFP și Reuters. ''Ca urmare a activităților operative, s-a stabilit că el colecta informații despre capacitatea defens
NATO începe manevrele nucleare anuale Steadfast Noon
Cartierul general al NATO de la Mons (Belgia) a confirmat marți începerea exercițiilor militare anuale de apărare a teritoriului Alianței cu ajutorul armelor nucleare, transmite dpa. La manevrele numite Steadfast Noon, care vor dura până la sfârșitul săptămânii viitoare, participă forțe armate din 17 state.
La New York a început procesul împotriva unei americance acuzate că s-a alăturat organizației Stat Islamic
Procesul unei americance în vârstă de 27 de ani, urmărită în justiție pentru că s-a antrenat pentru a lupta de partea organizației Stat Islamic (SI) în Siria, a debutat marți în fața unui tribunal federal din New York, transmite AFP. Potrivit unei surse judiciare, este prima dată când o femeie americană treb
Regele Felipe al VI-lea, întâmpinat cu entuziasm la Ceuta, într-o vizită sensibilă diplomatic
O mulțime entuziastă l-a întâmpinat marți pe regele Felipe al VI-lea al Spaniei la Ceuta, exclavă spaniolă din Africa de Nord revendicată de Rabat, într-o vizită diplomatică delicată ce are loc la două luni și jumătate după un aflux masiv de migranți din Maroc, relatează AFP. Însoțiți de urale ca ''Trăiască Span
Finlanda consideră că acordul între Washington și Moscova privind motorina rusă este ''o decepție enormă''
Ridicarea sancțiunilor impuse Moscovei de către Statele Unite, în schimbul livrării de motorină rusă pe piețele americană și mondială, este o ''enormă decepție'', a afirmat marți premierul finlandez Petteri Orpo, citat de AFP. Orpo a denunțat acest ''acord direct cu Putin'', care este contrar cu ''
Șeful MI5 avertizează că inteligența artificială ar putea oferi teroriștilor acces la arme biologice
Inteligența artificială (AI) ar putea oferi teroriștilor acces la arme biologice sau ar putea genera noi agenți patogeni dacă măsurile de siguranță ale tehnologiei eșuează, a avertizat marți șeful serviciului britanic de informații MI5, Ken McCallum, transmite PA Media/dpa. Într-un discurs ținut la Thames House, Ken McCallum a prezentat
Casa Albă îi cere demisia ambasadoarei americane în Grecia, Kimberly Guilfoyle
Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia ambasadoarei Statelor Unite în Grecia, Kimberly Guilfoyle, transmite Reuters. ''I-am cerut ambasadoarei Guilfoyle să demisioneze. A fost un atu minunat pentru echipă și îi dorim numai bine'', a declarat secretara de presă a președinției americane, Katie Zacharia.
Putin a discutat despre vânzarea de motorină către SUA cu președintele Emiratelor Arabe Unite
Președintele rus Vladimir Putin a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său din Emiratele Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan, în care cei doi lideri au discutat despre acordurile încheiate între Moscova și Washington privind livrările de motorină către Statele Unite și pe piața internațională, informează EFE. &
Parisul acuză actori străini, printre care Elon Musk, de subminarea dezbaterii democratice din Europa
Șeful diplomației franceze Jean-Noël Barrot a lansat marți încă un avertisment referitor la tentativele de ingerință vizând alegerile prezidențiale din Franța din 2027 și l-a evocat pe multimiliardarul american Elon Musk printre actorii care încearcă să submineze dezbaterea democratică din Europa, informează France Presse.
Iranul și Rusia își intensifică campaniile hibride în Marea Britanie (șeful serviciului britanic de informații MI5)
Iranul își intensifică tentativele de a lovi ținte mult mai dificile precum instalații militare de pe teritoriul Marii Britanii, în timp ce Rusia escaladează războiul hibrid prin atacuri lansate împotriva aliaților Ucrainei, a declarat marți șeful Serviciului britanic de informații interne MI5, Ken McCallum, citat de Reuters.














