Consiliul UE recomandă Austriei să ia măsuri în urma deficienţelor constatate în privinţa returnării cetăţenilor unor terţe state
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la reuniunea din 19 decembrie 2022, o decizie prin care formulează recomandări Austriei de remediere a deficienţelor identificate în evaluarea din 2020 a aplicării de către această ţară a acquis-ului Schengen în domeniul returnării cetăţenilor unor terţe state, informează un document pus la dispoziţia delegaţiilor naţionale.
În termen de două luni de la adoptarea deciziei, Austria ar trebui să elaboreze un plan de acţiune pentru punerea în aplicare a tuturor recomandărilor care vizează remedierea eventualelor deficienţe identificate în raportul de evaluare şi să transmită planul respectiv Comisiei şi Consiliului.
În urma evaluării Schengen efectuate în 2020 în domeniul returnării, s-a adoptat un raport privind constatările şi analizele, în care sunt enumerate bunele practici şi deficienţele identificate.
În ce priveşte procedurile de returnare, Consiliul recomandă Austriei să prevadă, în toate deciziile de returnare emise pentru cetăţenii ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, obligaţia de a părăsi teritoriul tuturor statelor Spaţiului Schengen pentru a ajunge într-o anumită ţară terţă; să ia măsuri pentru a se asigura că, atunci când ţară terţă de returnare nu a fost specificată în decizia de returnare din cauza imposibilităţii de a o identifica în conformitate cu dreptul intern sau cu practica juridică naţională, principiul nereturnării este respectat; să modifice dreptul intern în vederea transpunerii corecte a articolului 3 punctul 3 din Directiva 2008/115/CE.
Cu privire la garanţii procedurale, Austria ar trebui să modifice dreptul intern astfel încât căile de atac împotriva deciziilor de returnare, în cazul în care decizia ar expune cetăţeanul unei ţări terţe riscului real de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului sau articolului 4 din Carta drepturilor fundamentale a UE, să aibă efect suspensiv cel puţin până când instanţa va hotărî dacă acordă sau nu un efect suspensiv căii de atac.
Austriei i se recomandă, de asemenea, să modifice dreptul intern în ceea ce priveşte durata interdicţiilor de intrare, pentru a alinia legislaţia la dispoziţiile Directivei 2008/115/CE, şi pentru a se asigura că interdicţiile de intrare sunt emise în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2008/115/CE.
Totodată, Austriei i se recomandă să ia măsuri pentru a îmbunătăţi condiţiile de luare în custodie publică din centrele de cazare, asigurându-se că centrele de cazare sunt concepute astfel încât să reflecte natura luării în custodie publică, că resortisanţii ţărilor terţe sunt, în principiu, ţinuţi în custodie publică în regim deschis, că li se oferă mai frecvent o gamă mai largă de activităţi recreative organizate şi că toate camerele şi spaţiile comune sunt dotate în mod corespunzător şi se află în stare bună.
În plus, Austria trebuie să se asigure că minorii ţinuţi în custodie publică sunt separaţi în toate circumstanţele de adulţi cu care nu sunt înrudiţi, să modifice legislaţia naţională astfel încât obligaţia de a oferi cazare şi îngrijire adecvată vârstei lor să se refere şi la minorii cu vârsta de peste 16 ani, şi să alinieze practica în consecinţă; să se asigure că se efectuează o evaluare individuală înainte de a se decide cu privire la utilizarea percheziţiilor corporale şi să ia în considerare utilizarea unor metode mai puţin intruzive.
În ce priveşte returnările forţate, Austriei i se recomandă să ia măsuri pentru a spori eficacitatea sistemului de supraveghere a acestora, inclusiv prin supravegherea returnărilor forţate efectuate cu zboruri regulate şi prin extinderea domeniului de aplicare al activităţii de supraveghere la toate fazele operaţiunii de returnare forţată. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














