Kosovo este ''în pragul unui conflict armat'', afirmă premierul sârb
Situaţia din Kosovo, unde sârbii au ridicat baricade într-o nouă amplificare a tensiunilor, este "în pragul unui conflict armat", a avertizat miercuri prim-ministrul sârb, Ana Brnabic, relatează AFP.
"Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, cu toţii împreună, pentru a încerca să menţinem pacea. Suntem cu adevărat în pragul conflictului armat din cauza măsurilor unilaterale ale Pristinei", capitala Kosovo, a declarat Ana Brnabic la o conferinţă cu ONG-uri sârbe,
Cu o populaţie majoritar albaneză, fosta provincie sârbă care numără 1,8 milioane de locuitori şi-a declarat în 2008 independenţa, pe care Serbia nu o recunoaşte. Belgradul îi încurajează pe sârbii din Kosovo să sfideze autorităţile locale, într-un moment în care Pristina vrea să-şi exercite suveranitatea asupra întregului său teritoriu.
Mai multe sute de sârbi care trăiesc în nordul Kosovo au ridicat de la 10 decembrie baraje pentru a protesta împotriva arestării unui fost poliţist sârb, paralizând circulaţia spre două posturi de frontieră cu Serbia.
La câteva ore după ridicarea baricadelor, poliţia kosovară a anunţat că a fost vizată de trei atacuri cu arme de foc.
Poliţia Uniunii Europene, desfăşurată în regiune în cadrul misiunii EULEX, a fost vizată şi ea de o grenadă asurzitoare care nu a provocat însă răniţi.
Tensiunile au urcat în nordul Kosovo, unde trăiesc peste o treime din cei 120.000 de sârbi din Kosovo, atunci când Pristina şi-a anunţat intenţia de a organiza alegeri în municipalităţile cu majoritate sârbă, după demisia tuturor aleşilor şi poliţiştilor sârbi în această zonă.
Autorităţile din Kosovo au amânat în cele din urmă scrutinul pentru luna aprilie.
Forţa de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR), condusă de NATO, şi-a întărit prezenţa în nord, trimiţând trupe şi patrule suplimentare, a declarat vineri comandantul acestei forţe, generalul italian Angelo Michele Ristuccia, într-o declaraţie publicată de NATO.
El a dat asigurări că KFOR dispune "de toate capacităţile, inclusiv în termeni de personal, pentru a asigura un mediu sigur şi securizat şi libertate de mişcare pentru toate comunităţile, peste tot în Kosovo".
La rândul său, Serbia a cerut vineri KFOR să-i permită să trimită militari şi poliţişti în nordul Kosovo, fără să primească un răspuns până în prezent. Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a subliniat totuşi că este "aproape sigur" că aceasta cerere "nu va fi acceptată".AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia: Trei morți și 15 răniți în urma unei explozii într-o cafenea din Moscova
Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 15 rănite sâmbătă într-o explozie produsă într-o cafenea din Moscova, a anunțat poliția din capitala Rusiei, fără a specifica imediat cauza incidentului, relatează AFP. 'Conform informațiilor pe care le deținem, o explozie a avut loc astăzi în jurul orei 20:10 (17:10 GMT) în apropi
Ceuta: Aproape toți migranții au plecat, dă asigurări Madridul
Aproape toți cei zeci de mii de migranți care au intrat ilegal în enclava spaniolă Ceuta din Africa de Nord plecaseră până sâmbătă, a dat asigurări Madridul, în timp ce, confruntați cu această criză migratorie,
VIDEO Președintele Columbiei îndeamnă Cuba să evite o invazie și propune un dialog cu Trump
Președintele columbian Gustavo Petro, aflat în vizită la Havana, a cerut prevenirea unei invazii americane în Cuba și a propus un dialog cu președintele american Donald Trump și secretarul de stat american Marco Rubio, conform unor declarații publicate sâmbătă de presa cubaneză, relatează AFP. Domnul Trump, care nu și-a ascun
Ceuta: Miniștrii de Interne din UE se vor reuni marți prin videoconferință
Miniștrii de Interne din UE se vor reuni marți prin videoconferință pentru a discuta despre 'evoluțiile din Ceuta', a anunțat sâmbătă Irlanda, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, conform AFP. Prin diverse scrisori, Spania, urmată de un grup de 22 de țări, între care Italia și Danemarca, au solicitat succ
Mai multe atacuri aeriene israeliene asupra Fâșiei Gaza; doi morți și un depozit de spital avariat
Mai multe atacuri aeriene ale Israelului asupra Fâșiei Gaza au ucis două persoane și au avariat grav depozitul de provizii medicale al unui spital, sâmbătă, conform spitalelor și autorităților locale, relatează AFP. Atacurile au avut loc după ce președintele american Donald Trump și gruparea palestiniană Hamas au anunțat un acord d
Kosovo: Rămășițele a șapte persoane, găsite într-o groapă comună din războiul din anii 1990
Experții criminaliști din Kosovo au recuperat cadavrele a șapte persoane dintr-o groapă comună ce ar putea conține rămășițele a peste 20 de albanezi kosovari dispăruți în timpul războiului din 1998-1999 dintre forțele sârbe și separatiștii albanezi kosovari, a anunțat sâmbătă prim-ministrul Albin Kurti, conform AFP. Aproximat
Ceuta: 22 de state membre cer 'o videoconferință de urgență' a miniștrilor de interne din UE
Un număr de 22 de lideri din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv prim-ministrul Italiei și cancelarul Germaniei, au cerut sâmbătă, într-o scrisoare deschisă, organizarea unei 'videoconferințe de urgență' a miniștrilor europeni de interne pentru a evalua și a răspunde situației create de intrarea ilegală a mii de migranți în enclava s
Ceuta/Premierul Sanchez denunță egoismul unor state UE și cere o reuniune a miniștrilor de interne din statele membre
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a denunțat sâmbătă atitudinea 'egoistă' a unor țări din Uniunea Europeană față de criza migratorie din enclava spaniolă Ceuta și a cerut organizarea unei reuniuni prin videoconferință a miniștrilor de interne ai statelor membre, transmite AFP. 'O astfel de atitudine - motivată de prejudecă
China desfășoară noi manevre aeronavale în jurul atolului Scarborough, disputat cu Filipine
China a desfășurat noi manevre navale și aeriene comune în jurul atolului Scarborough, disputat cu Filipine, la două zile după ce a întărit patrulele militare și de poliție din zonă în contextul tensiunilor persistente dintre cele două țări în Marea Chinei de Sud, informează sâmbătă EFE. Comandamentul Teatrului de
Peru anunță aderarea sa viitoare la 'Scutul Americilor', alianța creată de președintele american Donald Trump
Noul guvern al președintei de dreapta Keiko Fujimori a anunțat vineri că Peru se pregătește să se alăture 'Scutului Americilor', alianța de țări condusă de Donald Trump pentru a lupta împotriva traficului de droguri, transmite sâmbătă AFP. Peru, care are 34 de milioane de locuitori, traversează cea mai gravă criză de securi
Secretarul de stat american Marco Rubio salută valul conservator din America Latină
Secretarul de stat american Marco Rubio a descris vineri drept 'un succes extraordinar' recentul val conservator din America Latină, transmite sâmbătă AFP. 'Pentru prima dată în ultimii 15 sau 20 de ani, marea majoritate a țărilor de pe continent sunt acum conduse de lideri și guverne pro-americane , a spus el la o ședi
Iranul amenință cu represalii după rapoarte despre noi planuri de atac ale SUA
Iranul a amenințat sâmbătă dimineața că va efectua lovituri de răzbunare împotriva infrastructurii critice din Israel și statele din Golf după rapoartele din mass-media americane despre planuri privind un nou atac major asupra țintelor din Iran, informează dpa. Agențiile de știri iraniene Tasnim și Fars au relatat acest avertisment
Un petrolier a fost lovit de un proiectil în Strâmtoarea Ormuz
Un petrolier a fost lovit de un 'proiectil necunoscut' în Strâmtoarea Ormuz, în largul coastei Omanului, a anunțat sâmbătă Centrul pentru Operațiuni Comerciale Maritime al Regatului Unit (UKMTO), informează dpa. Agenția a precizat că sala de motoare a navei a fost avariată, adăugând că nu au fost raportate
Spania anunță că aproape toți migranții au părăsit Ceuta
Aproape toți migranții care au ajuns în Ceuta s-au întors acum în Maroc, a afirmat ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares, declarând efectiv încheiată această criză după un aflux de cel puțin 50.000 de persoane, informează sâmbătă dpa. 'Aproape toți cei care ajunseseră în Ceuta s-au &icir
Nouă morți la Kiev într-un nou atac cu rachete balistice rusești
Un nou atac nocturn cu rachete balistice asupra Kievului a ucis nouă persoane, conform unui bilanț anunțat sâmbătă dimineață, în timp ce președintele Donald Trump ezită în privința autorizării Ucrainei de a produce sisteme Patriot pentru a le intercepta, transmite AFP. Apărarea împotriva rachetelor balistice, extrem de














