Ungaria acuză Croaţia că a crescut nejustificat taxele de tranzit pentru transportul petrolului
Guvernul ungar a acuzat luni compania petrolieră croată Janaf că a crescut pentru anul viitor cu 80% taxele de tranzit pentru transportul petrolului pentru a profita astfel de pe urma situaţiei create în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE.
''Compania petrolieră croată a făcut o propunere neloială, întrucât cere pentru 2023 un preţ de tranzit (al petrolului) mai mare cu 80%'', a declarat presei ungare la Bruxelles ministrul ungar de externe Peter Szijjarto.
El acuză respectiva societate croată că astfel caută ''să profite de pe urma situaţiei de război'', întrucât cele trei ţări central-europene care importă petrol rusesc prin conducta Drujba (Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia) s-ar putea confrunta cu o situaţie dificilă dacă va fi întrerupt fluxul de petrol prin această conductă care traversează Ucraina.
Cele trei ţări central-europene sunt exceptate de la aplicarea embargoului UE asupra petrolului rusesc întrucât nu au ieşire la mare.
Ministrul Szijjarto a mai spus că va solicita companiei croate să prezinte o ofertă ''onestă'', amintind că pentru statele central europene singura alternativă la conducta Drujba este conducta Adria, care trece prin Croaţia.
El a amintit de asemenea că Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia importă anual circa 19 milioane de tone de petrol prin conducta Drujba, în timp ce capacitatea maximă a conductei Adria este de 12 milioane de tone, şi a criticat Comisia Europeană ''pentru că nu face nimic'' în vederea extinderii capacităţii acestei conducte.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Brazilia: Lula reduce din decalajul față de Flavio Bolsonaro (sondaj)
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a redus la două puncte decalajul față de senatorul conservator Flavio Bolsonaro în vederea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 25 octombrie, potrivit unui sondaj publicat joi, citat de AFP. Datafolha, unul dintre institutele de referință din Brazilia, &ic
SUA: Nouă agenți ai FBI demiși de directorul Kash Patel depun plângere
Nouă foști agenți ai FBI care au participat la ancheta privind reținerea de documente clasificate de către Donald Trump și care au fost demiși brusc de directorul poliției federale americane, Kash Patel, au intentat joi o acțiune în justiție, notează AFP. După noua alegere a lui Donald Trump în noiembrie 2024, procurorul special re
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care să interzică mineritul și explorarea în ape adânci până la sfârșitul anului 2029, notează AFP. WWF Groenlanda a salutat această decizie, considerând-o un 'pas important în direcți
Este 'capital' ca #Ucraina să aibă mijloacele de a se apăra, reafirmă Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că trebuie oferite Ucrainei 'toate mijloacele' de care are nevoie pentru a se apăra împotriva Rusiei, după o întrevedere cu Volodimir Zelenski care a calificat întâlnirea lor drept 'productivă', notează AFP. 'În condițiile în care Rusia a
Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, pledează cauza Ucrainei la Washington
Ministrul britanic al apărării Wes Streeting a pledat cauza Ucrainei joi, la Washington, argumentând că ea va ''contribui la puterea americană'' în viitor, pe fondul creșterii tensiunilor între Washington și Kiev, relatează AFP. Wes Streeting urmează să se întâlnească cu omologul său american, Pete
Fostul președinte venezuelean Maduro compare în instanță sub o nouă acuzație, legată de torturarea opozanților
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au compărut joi în fața unei instanțe din New York, unde urma să răspundă unei noi acuzații: cea de asociere în vederea torturării opozanților politici, transmite Reuters. Maduro, în vârstă de 63 de ani, răsturnat de la putere printr-o intervenție m
Consumul de alcool a fost interzis în gările din Germania
Consumul de alcool a fost interzis începând de joi în aproximativ 5.700 de gări din Germania, o măsură prin care operatorul Deutsche Bahn (DB) intenționează să îmbunătățească siguranța și curățenia, informează EFE. În multe orașe germane, gările au devenit un refugiu pentru persoanele fără adăpost, alcoolici sau p
Mark Rutte subliniază, într-o întâlnire cu Volodimir Zelenski, importanța unei 'încetări a focului energetice'
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avut o întâlnire joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre importanța punerii în aplicare a unei încetări a focului energetice în războiul dintre Ucraina și Rusia, transmite AFP. ''Am discutat despre importanța punerii în pra
Netanyahu recunoaște pentru prima dată că a vorbit, în 2025, cu președintele sirian
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat joi că a discutat telefonic în 2025 cu președintele sirian Ahmed al-Sharaa, recunoscând astfel pentru prima dată o legătură directă cu acesta, transmite France Presse. Benjamin Netanyahu nu a spus precis când a avut loc convorbirea, dar a lăsat să se înțeleagă că ea s-a d
Trump renunță la transmiterea în direct a execuției fostului psihiatru militar Nidal Hasan, programată pentru 3 decembrie
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că execuția lui Nidal Hasan, fost psihiatru al armatei americane condamnat pentru uciderea a 13 persoane la baza militară Fort Hood, în Texas, în 2009, nu va fi transmisă în direct. Execuția, programată pentru 3 decembrie, va avea loc prin împușcare, iar rudele apropiate ale victimelor vor putea
Zelenski se întâlnește la Bruxelles cu liderii NATO și UE pentru a exercita o 'presiune reală' asupra Rusiei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la Bruxelles joi pentru întâlniri cu liderii NATO și ai Uniunii Europene în speranța de a obține o 'presiune reală' asupra Rusiei, relatează France Presse. 'Reuniuni importante sunt prevăzute pentru astăzi' cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu președin
Metsola: Este imposibil să fim de acord cu obiectivele ambițioase ale Europei și totodată să tăiem mijloacele de a le realiza
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a cerut joi, în cadrul Consiliului European de toamnă, un buget pe termen lung al Uniunii Europene care să fie adecvat cu obiectivele ambițioase ale Europei, cu progresele mai rapide privind competitivitatea și cu deschiderea constantă față de extindere, indică un comunicat al PE. Adres
Franța: Premierul denunță transformarea 'mișcării liceenilor' într-o 'mișcare de violențe urbane'
Premierul francez Sebastien Lecornu a apreciat joi că 'mișcarea liceenilor' din Franța se transformă într-o 'mișcare de violențe urbane', subliniind că 'are temeri' privind producerea unor violențe la manifestațiile de sâmbătă împotriva costului ridicat al vieții, admițând totuși un 'moment de oboseală' în
Președintele iranian Pezeshkian spune că Republica Islamică se confruntă cu cea mai mare presiune din istoria sa
Președintele iranian Masud Pezeshkian a afirmat joi că Republica Islamică nu s-a confruntat cu 'o presiune și niște dificultăți atât de intense' ca în prezent - din cauza războiului cu Statele Unite - de la înființarea sa în 1979, dar, în pofida tuturor, rămâne în picioare, transmite EFE. '
CJUE constată că Ungaria a încălcat legislația europeană prin pedepse mai blânde pentru traficanții de persoane
Ungaria a încălcat legislația UE transformând automat pedepsele cu închisoarea cu executare pentru traficanții de persoane în 'detenție specială pentru reintegrare', care în practică înseamnă eliberarea și expulzarea condamnaților, a decis joi Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), conform MTI.














