VIDEO Washingtonul spune că ''nu încurajează'' loviturile ucrainene în Rusia
Statele Unite au afirmat marţi că "nu încurajează" Ucraina să lanseze lovituri în Rusia după o serie de atacuri cu drone presupuse a fi fost lansate de Kiev asupra mai multor baze aeriene ruseşti, notează AFP.
"Nu ajutăm Ucraina să organizeze lovituri dincolo de frontierele sale, nu încurajăm Ucraina să lanseze lovituri dincolo de frontierele sale", a declarat presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price. "Tot ceea ce facem noi, tot ceea ce face lumea pentru a sprijini Ucraina este în sprijinul independenţei Ucrainei", a adăugat el.
Ned Price s-a ferit, însă, să atribuie recentele lovituri cu drone Kievului care nu le-a revendicat. Rusia a raportat trei morţi şi două avioane avariate într-un astfel de atac care a vizat baze de pe teritoriul său.
Experţii consideră că Ucraina ar fi pătruns în spaţiul aerian rus cu drone din epoca sovietică, nu cu ajutorul de miliarde de dolari acordat de puterile occidentale de când Rusia a invadat teritoriul ucrainean pe 24 februarie.
"Furnizăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a fi folosit pe teritoriul său suveran - pe pământul ucrainean - pentru a înfrunta agresorul rus", a spus Ned Price.
Purtătorul de cuvânt nu a dorit să comenteze o informaţie apărută în Wall Street Journal, potrivit căreia Statele Unite au modificat sistemele de artilerie HIMARS destinate Ucrainei, foarte puternice şi sofisticate, pentru a împiedica folosirea lor cu scopul de a ataca Rusia.
Preşedintele american Joe Biden a afirmat public că nu încurajează Ucraina să se doteze cu rachete cu rază lungă de acţiune, temându-se de o escaladare care ar putea conduce Statele Unite să joace un rol mai direct împotriva Rusiei. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia pune la îndoială dezmințirea NATO privind planurile de blocare a enclavei Kaliningrad
Rusia a pus sub semnul întrebării vineri declarațiile unor reprezentanți ai NATO care dezmint că Alianța plănuiește să blocheze enclava rusă Kaliningrad, situată între Lituania și Polonia, informează EFE. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, această dezmințire este ''dificil de
Dronele rusești ucid trei persoane în #Ucraina și lasă peste un milion de oameni fără curent electric
Dronele rusești au ucis cel puțin trei persoane în Ucraina vineri dimineață, au lovit două centre comerciale și au întrerupt temporar alimentarea cu energie electrică pentru peste 1 milion de persoane la nivel național după atacuri asupra rețelei energetice, au declarat oficiali ucraineni, citați de Reuters. O femeie de 71 de
Zelenski a zâmbit doar, întrebat dacă ar putea servi drept țap ispășitor pentru Trump
Întrebat vineri dacă nu cumva a devenit țap ispășitor pentru omologul său american Donald Trump cu câteva săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului în SUA, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ales să zâmbească, într-o conferință de presă la Bruxelles, unde a fost prezent la summitul liderilor celor 27
Donald Trump afirmă că nu va folosi bombe nucleare sau trupe pe teren în Iran
Președintele american Donald Trump a asigurat că nu va folosi arme nucleare în Iran, dar nu exclude să atace cu așa-numita ''Mamă a tuturor bombelor'' (Massive Ordnance Air Blast Bomb/MOAB), cea mai mare bombă non-nucleară din arsenalul cunoscut al Pentagonului, relatează vineri EFE. Într-un interviu pentru canalul
BTA/ Bulgaria va avea 11 piloți de F-16 la finalul lui 2026, afirmă comandantul forțelor aeriene
Până la finalul anului vor exista 11 piloți de avioane de vânătoare F-16, le-a declarat vineri jurnaliștilor comandantul forțelor aeriene bulgare, generalul-maior Nikolai Rusev. El a participat la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Aviatorului din Sofia pentru a marca Ziua forțelor aeriene și a aviației bulgare. Bulgaria a primi
Turcia: O persoană fără adăpost l-a insultat pe președintele Erdogan ca să poată dormi în închisoare
O persoană fără adăpost din sudul Turciei l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a putea primi adăpost și hrană în închisoare, au relatat vineri mass-media locale, transmite AFP. ''Nu am niciun loc unde să merg. Dormeam în gropi de gunoi. De aceea am ajuns aici'', a declarat bărbatul în
Premierul Robert Fico a părăsit prematur summitul UE pentru a pleca în Serbia să-l susțină pe Aleksandar Vucic
Premierul slovac Robert Fico (Smerd-SD) a părăsit prematur summitul UE de la Bruxelles vineri după-amiază, fără să mai aștepte încheierea reuniunii, informează agenția de presă TASR. Motivul este că el va călători la Novi Sad, în Serbia, unde intenționează să-l susțină pe fostul președinte Aleksandar Vucic în cadrul unui miti
VIDEO Război în #Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski cere încă 70 de miliarde de euro de la UE pentru 2027
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri încă 70 de miliarde de euro de la aliații săi europeni, într-un discurs în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, transmite France Presse. ''Războiul va costa 155 de miliarde de euro anul viitor. Și noi avem nevoie de cel puțin 70 de miliarde de euro &icir
Zelenski spune că a avut ''o întâlnire foarte bună'' cu premierul ungar Peter Magyar la Bruxelles
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că a avut ''o întâlnire foarte bună'' la Bruxelles cu prim-ministrul ungar Peter Magyar în cadrul primei întrevederi oficiale tete-a-tete de la preluarea puterii de către liderul pro-european de la Budapesta, informează AFP. ''Am discuta
Zelenski: O întâlnire între reprezentanții SUA și cei ai Ucrainei, posibilă în următoarele zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că autoritățile de la Kiev sunt în ''contact permanent'' cu negociatorii americani și că o eventuală întâlnire între Ucraina și SUA ar putea avea loc ''în următoarele zile'', după mai multe zile de tensiuni sporite între cele două părți, rela
Volodimir Zelenski declară că serviciile Starlink nu au fost restabilite complet, ceea ce duce la pierderi de vieți omenești
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că operațiunile pentru comunicațiile prin satelit ale SpaceX s-au îmbunătățit, dar nu au fost încă restabilite complet, adăugând că perturbarea a pus în pericol vieți ale civililor, întrucât Ucraina depinde de aceste servicii pentru a intercepta dronele rusești, relatează Reuters
#Ucraina: Municipalitatea Kievului instalează primul său adăpost antiaerian pe stradă
Municipalitatea Kievului a anunțat amenajarea primului adăpost antiaerian pe stradă pentru a proteja populația de bombardamentele rusești, o inițiativă - care după mai bine de patru ani și jumătate de război - a stârnit ironii, relatează AFP. ''La Kiev, primul adăpost mobil lângă o stație de transport în comun este &i
Procuratura italiană anchetează doi miniștri israelieni pentru atacul asupra Flotilei pentru Gaza
Doi miniștri israelieni sunt printre suspecții împotriva cărora procurorii din Roma au deschis vineri o anchetă în legătură cu atacul din mai asupra Flotilei Global Sumud, transmite ANSA. Procuratura din capitala Italiei anchetează peste zece persoane din ierarhia de comandă israeliană. În afară de ministrul securității națio
Hendrik Wüst este noul președinte al camerei superioare a parlamentului Germaniei
Șeful executivului landului Renania de Nord-Palatinat, Hendrik Wüst, a fost ales vineri în funcția de președinte al camerei superioare a parlamentului federal al Germaniei (Bundesrat), transmite dpa. Wüst a fost ales cu unanimitate de reprezentanții tuturor landurilor în Bundesrat și a acceptat rezultatul alegerilor. El v
Albania: Premierul acuză ''mâini străine'' de instigarea la violențe
Premierul albanez Edi Rama a lansat un apel la calm vineri, acuzând ''mâini străine'' că s-ar afla la originea mai multor zile de tulburări, în timp ce manifestanți s-au adunat din nou în capitală și în alte orașe ale țării, relatează AFP. Manifestații violente zguduie Tirana de marți, mii de prote














