SUA: Ştergerea parţială a datoriei studenţeşti decisă de Biden ar costa 400 de miliarde de dolari (raport)
Decizia preşedintelui american Joe Biden de a anula o parte din uriaşa datorie studenţească va costa statul federal 400 de miliarde de dolari, a estimat Biroul pentru buget al Congresului SUA, într-un raport publicat luni, citat marţi de AFP.
Noua estimare, solicitată de aleşi conservatori şi venind de la un organism oficial şi apolitic, va turna probabil gaz pe focul polemicii care îi opune deja pe democraţi şi republicani în această chestiune, notează France Presse.
Republicanii îi acuză pe preşedintele Biden că face risipă cu această măsură, anunţată pe 24 august, şi afirmă că banul public ar putea fi folosit mult mai eficient.
Joe Biden a promis din timpul campaniei electorale că va şterge 10.000 de dolari din datoria americanilor care nu au beneficiat de o bursă federală pe parcursul studiilor universitare şi 20.000 de dolari din datoria celor cu venituri mai mici şi care au beneficiat de o astfel de bursă.
Această măsură, care îi priveşte pe americanii cu venituri sub 125.000 de dolari pe an, continuă să fie intens dezbătută, într-o ţară unde un an de facultate poate costa mai multe zeci de mii de dolari.
Estimarea costului presupus de punerea ei în aplicare alimentează la rândul ei o amplă dezbatere tehnică între experţi şi economişti, mai ales având în vedere incertitudinea legată de rambursările de credit realizate deja de foşti studenţi vizaţi de ştergerea datoriei.
"Chiar Biroul pentru buget al Congresului a calificat propria estimare ca fiind ' foarte incertă '. Suntem de acord", a comentat un responsabil al Casei Albe. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Putin a numit un șef al noilor forțe rusești pentru operațiuni cu drone
Președintele Vladimir Putin l-a numit miercuri pe Denis Liamin în fruntea Forțelor rusești pentru sistemele aeriene fără echipaj uman, o nouă ramură a armatei care va răspunde de operațiunile cu drone, relatează Reuters. Putin a anunțat numirea în cadrul a ceea ce el a numit o 'rafinare' a structurii armatei, la mijlocul celui de al cincile
Germania: Vicecancelarul Klingbeil susține lansarea procesului de scoatere în afara legii a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania
Vicecancelarul german, ministrul de finanțe Lars Klingbeil, și-a exprimat susținerea față de posibilitatea inițierii unui proces de interzicere a partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune care continuă să crească în sondaje, ajungând chiar pe primul loc în cele efectuate în landuri unde vor avea loc anul acesta aleger
China anunță contramăsuri după sancțiunile comerciale impuse de SUA
China a anunțat miercuri restricții privind exporturile de componente pentru drone către Statele Unite și a adoptat contramăsuri împotriva a șase entități americane, între care compania de biotehnologie Applied DNA Sciences, ca răspuns la sancțiunile comerciale impuse de Washington în numele securității naționale și al combaterii muncii forțate, relatează A
Rețelele de socializare marocane sunt din nou pline de mesaje despre o nouă mobilizare către Ceuta
După sosirea a zeci de mii de oameni la granița marocană cu Ceuta, acțiune soldată până în prezent cu aproape 100 de morți, conform estimărilor oficiale, rețelele de socializare din țara nord-africană au fost din nou inundate de mesaje despre o nouă mobilizare către orașul spaniol pe 15 august, zi de sărbătoare legală în Spania, informează miercuri
Von der Leyen denunță 'atrocități oribile', după un atac sângeros al Rusiei asupra Kievului
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat miercuri, în urma unui atac sângeros în regiunea Kievului, 'atrocitățile oribile' comise de Rusia și a anunțat transferul a încă 1,4 miliarde de euro pentru sprijinirea efortului de război al Ucrainei, relatează AFP. 'Rusia trebuie să plătească
Reglementările americane privind inteligența artificială ar urma să vizeze doar OpenAI, Google și Anthropic (presă)
Controalele de securitate privind inteligența artificială (IA) solicitate de Washington ar urma să vizeze doar așa-numitele modele 'închise' ale OpenAI, Google și Anthropic, aparent cruțând modelele 'deschise' ale Meta sau ale companiei chineze DeepSeek, a relatat presa americană marți, informează AFP. Oficiali ai C
Germania/ Trafic aerian perturbat pe aeroportul Leipzig/Halle în urma unui incident de securitate
Aeroportul Leipzig/Halle din estul Germaniei a suspendat temporar zborurile în noaptea de marți spre miercuri, după ce un obiect aerian neidentificat a fost observat în zona aeroportului, iar un obiect suspect a fost descoperit în apropierea unei piste, a anunțat miercuri poliția germană, relatează dpa și Reuters. Mai multe a
SUA continuă discuțiile cu Ucraina pe tema rachetelor interceptoare Patriot, în pofida îndoielilor lui Trump (surse)
SUA continuă discuțiile pentru a permite Ucrainei să producă rachete interceptoare Patriot, cu care Kievul dorește urgent să se apere de atacurile rusești, chiar și după ce președintele american Donald Trump a pus la îndoială un astfel de acord, au declarat patru surse familiarizate cu discuțiile, informează miercuri Reuters. Discuțiile
Netanyahu declară că Israelul nu a acceptat planul susținut de Statele Unite pentru Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul nu a acceptat un plan susținut de SUA pentru Fâșia Gaza, chiar și după ce a primit asigurări că o retragere israeliană din teritoriul palestinian va avea loc doar după dezarmarea completă a grupării islamiste palestiniene Hamas, relatează miercuri AFP. Într-o înreg
Trump, acuzat de corupție de către opoziție, după ce a lansat un abonament plătit la Truth Social
Președintele american Donald Trump se confruntă din nou cu acuzații de corupție după ce a început să vândă anumitor investitori acces prioritar la postările sale de pe Truth Social, care au uneori un impact semnificativ asupra piețelor financiare, relatează miercuri AFP. Sâmbătă, compania Trump Media, al cărei acționar princi
Ucraina: Cel puțin 15 morți în atacuri aeriene rusești la Kiev și în împrejurimi
Atacuri aeriene rusești din noaptea de marți spre miercuri au ucis cel puțin 15 persoane la Kiev și în împrejurimi și au incendiat depozite, au anunțat autoritățile locale miercuri dimineață, după ce un jurnalist AFP a auzit aproximativ zece explozii puternice în jurul miezului nopții (21:00 GMT). Circa cinci ore mai tâ
Coreea de Nord denunță primul test cu rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune efectuat de Japonia
Kim Yo Jong, influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a denunțat miercuri lansarea de rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune efectuată săptămâna trecută de armata japoneză în Oceanul Pacific, informează agenția de știri KCNA, citată de EFE. Deși Kim Yo Jong a subliniat că Tokio nu a făcut publice informa
SUA: Aliați ai președintelui Trump domină alegerile primare republicane în statele Virginia, Kansas și Michigan
Cei mai importanți candidați susținuți de președintele american Donald Trump au câștigat marți alegerile primare republicane din statele Virginia, Kansas și Michigan, consolidând controlul liderului asupra Partidului Republican în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, relatează miercuri EFE. Î
SUA: Comisia juridică a Senatului a aprobat nominalizarea lui Todd Blanche pentru funcția de secretar al justiției
Comisia juridică a Senatului SUA a aprobat marți nominalizarea lui Todd Blanche, fost avocat personal al lui Donald Trump, pentru funcția de secretar al justiției, deschizând calea pentru confirmarea sa definitivă, relatează AFP. Secretar interimar de la demiterea lui Pam Bondi în aprilie, Todd Blanche a obținut aprobarea comisiei
Trump a promis să 'aducă înapoi libertatea cuvântului', 75 de judecători au dat sentințe care arată contrariul
În campania electorală pentru al doilea mandat la Casa Albă, Donald Trump s-a prezentat de multe ori drept apărător al libertății de exprimare, iar în cuvântarea sa inaugurală din ianuarie 2025 a promis că va pune capăt unor ani de 'cenzură guvernamentală', dar o serie de sentințe judecătorești arată că a făcut exact contrariul, consemnează













