Acuzaţiile de corupţie încing prima dezbatere dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale din Brazilia
Acuzaţiile de corupţie şi ajutoarele sociale pentru combaterea sărăciei au încins duminică seară prima dezbatere între candidaţii la alegerile prezidenţiale din 2 octombrie din Brazilia, transmite EFE.
La dezbaterea televizată au participat principalii şase candidaţi, între ei, preşedintele în exerciţiu Jair Bolsonaro şi fostul şef al statului Luiz Inácio Lula da Silva, care se află în fruntea intenţiilor de vot, conform sondajelor de opinie, şi între care au avut loc cele mai dure ciocniri.
Din cauza numărului mare de candidaţi, au existat doar două confruntări directe între Lula şi Bolsonaro, prima în ceea ce priveşte corupţia şi a doua referitoare la programele de asistenţă pentru persoanele cele mai defavorizate, plus câteva schimburi de replici în cadrul intervenţiilor finale.
Tema centrală: Corupţia
Încă de la începutul dezbaterii, Bolsonaro s-a referit la cazurile de corupţie dezvăluite în timpul guvernării Lula, pe care l-a calificat drept ''cel mai corupt din istoria Braziliei'' şi, în două rânduri, l-a numit pe fostul preşedinte ''ex-puşcăriaş'', aluzie la faptul că Lula a petrecut aproape doi ani după gratii pentru două condamnări pentru corupţie, care au fost anulate în 2021 ca urmare a unor iregularităţi în timpul proceselor.
Lula a replicat că este ''mult mai curat'' decât Bolsonaro pentru că a fost ''judecat şi declarat nevinovat de Curtea Supremă şi de către ONU'' şi a dat asigurări că ''a fost băgat la închisoare'' exclusiv din motive politice, pentru ca Bolsonaro să poată câştiga alegerile precedente.
Şi alţi candidaţi s-au referit la corupţia din Partidul Muncitorilor (PT) al lui Lula şi au semnalat presupuse iregularităţi inclusiv în prezent, mai precis, o tentativă de deturnare a banului public în procesul de achiziţie a vaccinurilor anticoronavirus.
Candidatul Ciro Gomes, care a fost ministru în prima guvernare Lula, a declarat că s-a distanţat de PT ''pentru că Lula s-a lăsat corupt''.
Combaterea foametei
Lupta împotriva foametei, care afectează 33 de milioane de persoane în Brazilia, a provocat alt schimb dur de replici între Lula şi Bolsonaro, pe tema programelor de distribuţie a ajutoarelor.
Bolsonaro a promis să menţină subvenţiile pe care guvernul său a început să le distribuie persoanelor defavorizate în această lună, în plină campanie electorală, în timp ce Lula l-a acuzat că minte deoarece ajutoarele nu figurează în bugetul general pentru anul 2023.
Gomes, care ocupă locul trei în sondajele de opinie, însă la mare distanţă de Lula şi Bolsonaro, l-a acuzat pe actualul şef al statului că este insensibil fiindcă a negat, vinerea trecută, că în Brazilia chiar există foamete.
Un atac misogin
Un moment care a marcat dezbaterea a fost un atac la persoană al lui Bolsonaro la adresa unei ziariste, pentru o întrebare pe care aceasta a adresat-o altui candidat despre vaccinurile anticoronavirus.
Bolsonaro, cunoscut pentru derapajele sale misogine, comentează EFE, i-a transmis ziaristei Vera Magalhaes că este ''o ruşine pentru jurnalism'' şi a sugerat că ea ar simţi ''o oarecare pasiune'' pentru el. Jurnalista l-a întrebat pe candidatul Ciro Gomes dacă este de părere că ''dezinformarea'' despre vaccinuri, care a pornit ''inclusiv de la preşedintele republicii'', a contribuit la ''decese care ar fi putut fi evitate'' în timpul pandemiei şi la discreditarea campaniei guvernamentale privind vaccinarea.
Jignirile proferate de Bolsonaro la adresa ziaristei au atras după sine reacţia mai multor candidaţi rivali, care l-au criticat la unison pe preşedintele în exerciţiu şi i-au cerut să respecte femeile.
Stânga latino-americană
În intervenţia sa finală, Bolsonaro s-a referit la afinităţile politice ale lui Lula cu alţi lideri de stânga latino-americani şi a susţinut că, dacă ar câştiga alegerile, fostul preşedinte ar aplica şi în Brazilia aceleaşi politici.
''Fostul puşcăriaş l-a susţinut pe Chavez (Hugo Chavez, fostul preşedinte al Venezuelei - n.r.), l-a susţinut pe Maduro (Nicolas Maduro, actualul şef al statului venezuelean - n.r.). Şi ia uitaţi-vă cum arată Venezuela'', a declarat Bolsonaro, care a criticat şi situaţia economică a Argentinei sub conducerea lui Alberto Fernandez.
Bolsonaro a mai spus că Lula l-a sprijinit în Chile pe Gabriel Boric, care ''dădea foc în metrou'', pe Gustavo Petro în Columbia, ''care vrea să dea drumul la droguri', şi pe Daniel Ortega în Nicaragua, ''care arestează preoţi şi persecută măicuţe''.
Preşedintele în exerciţiu şi-a încheiat discursul cu sloganul său de campanie, ''Dumnezeu, patria, familia şi libertatea'', în timp ce Lula a făcut referire la experienţa sa la guvernare: ''ştiu ce-am făcut, ştiu ce vreau să fac şi de aceea nu cad în capcana promisiunilor superficiale''.
Toate sondajele de opinie îl plasează pe Lula, care conduce o coaliţie de 10 partide de tendinţă progresistă, drept favorit la câştigarea alegerilor, cu circa 45% din intenţiile de vot, faţă de 30% pentru Jair Bolsonaro. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Secretarul general al NATO discută despre securitatea Mării Negre cu ministrul de externe al Turciei
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit marți la Bruxelles cu ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, cu care a discutat despre situația de securitate din Marea Neagră, unde atacurile cu drone, presupuse a fi rusești, împotriva navelor de marfă s-au înmulțit recent, informează EFE. 'Au discutat de
Rubio insistă că 'nimic nu este refuzat în mod deliberat' Ucrainei
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat marți că SUA nu rețin 'în mod deliberat' provizii militare destinate Ucrainei și a exprimat iritarea președintelui Donald Trump față de acuzația că ar face rău Kievului, relatează AFP. 'Nimic nu este refuzat în mod deliberat' Ucrainei, a declarat Rubio în timpu
Regatul Unit va desfășura avioane de vânătoare Typhoon pentru misiuni defensive în Arabia Saudită împotriva houthi
Regatul Unit va desfășura avioane de vânătoare Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (Royal Air Force/RAF) în misiuni defensive de apărare aeriană pentru a contribui la protejarea orașelor și a infrastructurii critice din Arabia Saudită împotriva atacurilor aeriene ale grupării houthi, dar aceste aparate 'nu vor desfășura niciun fel de lovitură of
Germania: AfD anunță că a fost ținta unui atac cibernetic de amploare
Partidul de extremă dreapta 'Alternativa pentru Germania' (AfD) a anunțat marți că a fost ținta unui atac cibernetic de amploare care s-a soldat cu o scurgere de date stocate în sute de mii de mesaje e-mail ale membrilor săi, relatează dpa și AFP. ''În septembrie 2026, un prestator de servicii de cazare al partidulu
Curtea Penală Internațională, printre cei trei finaliști ai Premiului Saharov acordat de Parlamentul European în 2026
Curtea Penală Internațională (CPI) de la Haga, vizată de sancțiuni americane, figurează printre cei trei finaliști selectați de Parlamentul European pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, pe care îl va anunța joi singura instituție aleasă a Uniunii Europene, notează marți agenția France Presse. Premiul Saharov pentru
Canada: Premierul Mark Carney salută opțiunea pentru unitate făcută de alegătorii din provincia Alberta
Premierul canadian Mark Carney a salutat marți ''opțiunea clară pentru unitate'' după ce alegătorii din bogata provincie petrolieră Alberta s-au opus luni organizării unui referendum privind independența acesteia, în plin război comercial între Canada și Statele Unite, transmite AFP. Potrivit estimărilor difuzate de
Donald Trump și soția sa Melania lansează o inițiativă pentru stimularea cercetării în domeniul sănătății femeilor
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat luni un ordin executiv pentru stimularea cercetării în domeniul sănătății femeilor, o măsură susținută de Prima Doamnă, Melania Trump, informează EFE. Ordinul, semnat în timpul unei ceremonii în Grădina de Trandafiri a Casei Albe, creează o divizie pentru sănătatea femeilor la Institut
Incendiul de la primăria din Limoges în Franța: un serviciu antiterorist, sesizat
Subdirecția antiteroristă a fost sesizată în cazul incendiului de sâmbătă la primăria din Limoges, în partea de centru-vest a Franței, iar un suspect a fost reținut marți, a relatat AFP, citând surse apropiate dosarului. Acest bărbat, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut pentru apartenența sa la mișcarea de
Cei mai bogați zece membri ai Congresului SUA au averi între 200 și 700 de milioane de dolari(presă)
Cu două săptămâni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului care vor reînnoi întreaga Cameră a Reprezentanților și o treime din Senat, presa americană face bilanțul actualului Congres al SUA și analizează averile nete ale celor mai bogați zece reprezentanți și senatori care variază între 200 și 700 de milioane de dolari, informează
Zelenski a discutat telefonic cu Rubio despre rachete antibalistice, restricționarea fluxului de informații și conexiunea Starlink
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți că a avut o conversație telefonică 'substanțială' cu secretarul de stat american Marco Rubio despre livrările de rachete antibalistice către Ucraina, despre întreruperile în transferul de informații sensibile și restricția legăturii oferite de sateliții americani Starlink armatei ucrainene,
Franța: 123 de persoane au fost încarcerate de la începerea violențelor, anunță ministrul justiției
Un total de 123 de persoane au fost încarcerate de la începerea violențelor care au marcat manifestațiile de la finalul săptămânii trecute din Franța și au fost deschise 50 de informări judiciare, a anunțat marți ministrul justiției francez, Gerald Darmanin, relatează AFP. ''Astăzi, 123 de persoane sunt încarcer
Norvegia va găzdui marți o reuniune între Volodimir Zelenski și emisarul lui Donald Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va călători marți la Oslo pentru a discuta o propunere diplomatică privind războiul din Ucraina cu mai mulți lideri europeni și cu emisarul Casei Albe, Steve Witkoff, a transmis guvernul norvegian și Finlanda, în calitate de coorganizatoare a reuniunii, informează EFE și Reuters. Reuters a relata
JD Vance crede că, dacă decide să candideze la președinția SUA, Trump îl va susține
Vicepreședintele american JD Vance a declarat luni că, dacă va decide să candideze la președinția SUA în 2028, crede că Donald Trump îl va susține, deși a clarificat că nu a vorbit cu președintele american despre această chestiune, informează EFE. 'Cred că, dacă voi candida, președintele mă va susține. Nu am vorbit cu el despre
Israelul va crea o brigadă spațială pentru a putea 'monitoriza, apăra și ataca din spațiu'
Ministrul apărării din Israel, Israel Katz, a felicitat marți armata pentru decizia de a crea o brigadă spațială în cadrul unei politici ce poartă numele de 'Războiul galaxiilor albastru și alb' și care urmărește să transforme țara într-o putere în acest sector, transmite EFE. Crearea brigăzii urmărește să ofe
Pete Hegseth s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu în timpul unei vizite neanunțate în Israel
Secretarul american al apărării Pete Hegseth și premierul israelian Benjamin Netanyahu au avut luni o întâlnire în timpul unei vizite neanunțate a oficialității americane în Israel, a anunțat o persoană familiarizată cu acest dosar, citată marți de Reuters. Persoana în cauză nu a precizat despre ce au discutat cei














