logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rusia: Publicaţia independentă Novaia Gazeta îşi suspendă apariţia

Image

Publicaţia independentă Novaia Gazeta a anunţat luni suspendarea apariţiei sale atât în format online, cât şi în versiunea tipărită, până la sfârşitul operaţiunii militare în Ucraina, într-un moment în care puterea rusă îşi intensifică presiunea împotriva vocilor critice la adresa sa, relatează France Presse.

Într-un comunicat, redactorul-şef al ziarului, Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru Pace în 2021, a explicat că a luat această măsură după ce a primit al doilea avertisment din partea Roskomnadzor (Serviciul federal pentru control în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă) în mai puţin de o săptămână, pentru încălcarea unei controversate legi privind 'agenţii străini '.

'Nu există altă soluţie. Pentru noi şi, ştiu, pentru voi, aceasta este o decizie teribilă şi dureroasă. Dar trebuie să ne protejăm unii pe alţii', le-a transmis într-o scrisoare Muratov cititorilor ziarului.

Concret, Novaia Gazeta este acuzată că nu a precizat că o organizaţie neguvernamentală menţionată într-unul din articolele sale este calificată drept 'agent străin' de către autorităţile ruse, aşa cum cere lege.

Ziarul a primit un prim avertisment pe 22 martie, apoi un al doilea luni.

De la declanşarea invaziei din Ucraina la 24 februarie, site-urile multor mass-media ruse şi străine au fost blocate. Novaia Gazeta era ultimul bastion al presei libere rămase active în Rusia.

Autorităţile au votat mai multe legi care reprimă cu pedepse grele cu închisoarea ceea ce ele consideră a fi 'informaţii false' despre conflictul din Ucraina.

Legea cu privire la 'agenţii străini' este o altă armă utilizată de către autorităţile ruse împotriva organizaţiilor sau persoanelor care critică Kremlinul.

Cei calificaţi drept 'agenţi străini' sunt obligaţi să se prezinte ca atare în fiecare dintre publicaţiile lor, inclusiv pe reţelele de socializare. Şi mass-media care le menţionează trebuie, de asemenea, să precizeze acest aspect de fiecare dată.

Urmăririle penale pentru pentru încălcarea acestei legi pot avea consecinţe grave. În decembrie, cea mai respectată organizaţie neguvernamentală din Rusia, Memorial, care a fost catalogată drept 'agent străin', a fost interzisă pentru că nu a precizat acest statut în anumite publicaţii.

Fondată în 1993, Novaia Gazeta se bucură de reputaţia de înalt profesionalism pentru investigaţiile sale privind corupţia şi încălcările drepturilor omului în Cecenia. Acest angajament a costat viaţa a şase angajaţi ai săi, între care jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006.AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 33

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 28-10-2026 15:27

Alegeri în Israel: Uniunea Europeană este gata să aibă un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern

Uniunea Europeană este pregătită pentru un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern ce va rezulta din alegerile parlamentare desfășurate pe 27 octombrie în Israel, a dat miercuri asigurări Anouar El Anouni, purtător de cuvânt al diplomației UE, informează AFP. ''UE se bucură să colaboreze cu viitorul

Politic Ex 28-10-2026 15:26

Calendarul evenimentelor după alegerile parlamentare din Israel

Israelienii au votat marți pentru a-i alege pe cei 120 de deputați ai Knesset-ului (Parlamentul) în alegeri pe care mulți le consideră un referendum privindu-l pe Benjamin Netanyahu, premierul care a guvernat cel mai mult în istoria țării, dar închiderea secțiilor de votare este doar începutul unui proces ce poate dura săptămâni sau chia

Politic Ex 28-10-2026 14:57

Italia: O judecătoare ridică arestul preventiv pentru presupusul creier al revoltelor de la Milano

O magistrată italiană a dispus miercuri eliberarea lui Youssef Siher, un cercetător în vârstă de 30 de ani și jurnalist independent italian de origine marocană, acuzat că ar fi fost ''creierul'' revoltelor și jafurilor șocante care au avut loc la Milano pe 17 octombrie, au indicat surse citate de agenția ANSA. Siher

Politic Ex 28-10-2026 14:56

Regele Spaniei deplânge ''teribilul accident'' feroviar din Toledo

Regele Spaniei și-a exprimat regretul în legătură cu ''teribilul accident'' în care au fost implicate două trenuri miercuri în provincia Toledo, la sud de Madrid, și a transmis condoleanțe familiilor persoanelor decedate - cel puțin 30 de morți -, precum și sentimentele sale de ''tristețe, sprijin și afecțiune'' &icir

Politic Ex 28-10-2026 14:25

Rusia livrează Etiopiei primele 12 aeronave de luptă de generația a patra Sukhoi SU-35

Rusia a livrat miercuri Etiopiei primele 12 avioane de luptă de generația a patra Sukhoi SU-35, printre cele mai sofisticate de care dispune armata rusă, a anunțat prim-ministrul etiopian Ahmed Abiy, în contextul vizitei sale la Moscova pentru a participa la cel de-al III-lea Summit Rusia-Africa, informează EFE. ''Dotâ

Politic Ex 28-10-2026 14:22

Accident feroviar în Spania: Uniunea Europeană este pregătită să furnizeze întregul său sprijin

Uniunea Europeană a anunțat miercuri că este pregătită să furnizeze ''întregul său sprijin'' autorităților spaniole, după coliziunea a două trenuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, accident soldat cu cel puțin 31 de morți și 80 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț, transmite AFP. ''Sunt

Politic Ex 28-10-2026 14:22

Franța acuză actori străini că amplifică imaginea protestelor pentru a-i afecta imaginea și reputația

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut miercuri că actori străini din ''SUA, Israel, Rusia și, ocazional, China'', precum și din Iran, manipulează și amplifică imaginile cu protestele și tulburările din Franța pentru a prejudicia imaginea internațională a acestei țări, relatează agenția EFE. ''Sunt r

Politic Ex 28-10-2026 13:59

Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare

O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autoritățile de la Sofia, transmite agenția EFE. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a oferi asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a r

Politic Ex 28-10-2026 13:42

Suspendarea activităților oficiale și de campanie și reacții de solidaritate după accidentul feroviar din Spania

Accidentul feroviar produs miercuri în Spania a provocat reacții de solidaritate în țară și la nivel european. În timp ce echipele de intervenție acționau la locul tragediei, premierul spaniol Pedro Sanchez și-a exprimat consternarea, iar mai mulți lideri politici au anunțat suspendarea activităților programate, conform AFP.

Politic Ex 28-10-2026 13:38

Alegeri în Israel: Partidele arabe își exprimă disponibilitatea de a ajuta la înlăturarea lui Netanyahu

O alianță a partidelor predominant arabe din Israel și-a semnalat disponibilitatea de a contribui la înlăturarea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, un executiv format din partide de dreapta și religioase, în urma alegerilor parlamentare, relatează dpa. Yousef Jabareen, președintele partidului Lista Comună, a declarat miercuri că guv

Politic Ex 28-10-2026 13:18

#Ucraina: Premierul Norvegiei afirmă că discuția telefonică cu Putin a avut drept scop să prezente poziția europenilor

Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat miercuri că discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele finlandez Alexander Stubb a avut drept scop ca liderul rus să cunoască atât punctele de vedere ale europenilor, cât și pe cele ale SUA, relatează Reuters. Discuția de marți dintre Putin, Stubb și Stoere a m

Politic Ex 28-10-2026 13:14

Iranul avertizează cu privire la 'impactul devastator' asupra piețelor al unui eventual nou atac inițiat de Israel

Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi î

Politic Ex 28-10-2026 13:10

Ungaria: Autoritatea fiscală a efectuat percheziții în legătură cu achiziția a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID

Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de Administrația Națională Fiscală și Vamală, au surveni

Politic Ex 28-10-2026 12:16

Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia

Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici

Politic Ex 28-10-2026 12:09

Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad

Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi