Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
Matematica, mai aproape de elevi. UPT reia lecțiile gratuite de pregătire pentru Bacalaureat și admiterea la facultate
Elevii claselor a XI-a și a XII-a se pot pregăti gratuit la matematică alături de cadre didactice ale Universității Politehnica Timișoara. Lecțiile încep în 7 noiembrie 2026, se desfășoară în fiecare sâmbătă, în format hibrid, și pot fi urmărite inclusiv online, de oriunde. Participarea nu implică nicio obligație de a alege UPT pentru continuarea studiilor.
Matematica este una dintre disciplinele care pot deschide drumul către numeroase domenii de studiu și profesii, dar și una dintre provocările importante ale anilor de liceu. Pentru elevii care se pregătesc de Bacalaureat sau își propun să urmeze o facultate cu profil tehnic, exercițiul constant și clarificarea noțiunilor dificile pot face diferența. În sprijinul lor, Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția organizării lecțiilor gratuite de pregătire la matematică, oferindu-le tinerilor ocazia de a-și consolida cunoștințele alături de cadre didactice universitare.
Programul se adresează în special elevilor claselor a XI-a și a XII-a și se va desfășura în perioada 7 noiembrie 2026 - 3 aprilie 2027, în zilele de sâmbătă, începând cu ora 10:00. Lecțiile acoperă principalele capitole din programa de Bacalaureat și de admitere la facultate, astfel încât elevii să poată reveni asupra materiei, să își aprofundeze cunoștințele și să se pregătească mai bine pentru examenele care îi așteaptă.
Un aspect important al inițiativei este accesibilitatea. Lecțiile se desfășoară în format hibrid, iar elevii pot alege varianta care li se potrivește: participarea fizică, în Amfiteatrul A101 din Clădirea Electro a UPT, de pe Bd. Vasile Pârvan nr. 2, din Timișoara, sau participarea online, prin Zoom. În plus, întâlnirile sunt transmise în direct pe pagina de Facebook a universității (https://www.facebook.com/UPTimisoara), iar înregistrările sunt publicate ulterior pe canalul oficial de YouTube al UPT. Astfel, pregătirea poate fi urmărită și de elevii care locuiesc în alte localități sau care nu pot participa la ora programată.
Lecțiile sunt gratuite și nu presupun nicio obligație din partea participanților de a alege Universitatea Politehnica Timișoara la admitere. Scopul inițiativei este de a le oferi elevilor un sprijin suplimentar în pregătirea școlară, de a contribui la consolidarea cunoștințelor și de a le facilita accesul la resurse educaționale de calitate. Fiecare tânăr este liber să își aleagă propriul drum academic, beneficiind însă de oportunitatea de a se pregăti alături de specialiștii universității.
Pentru participare, este necesară înscrierea prealabilă, inclusiv în cazul celor care aleg să urmărească lecțiile online.
Înscrierile se fac la adresa https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_Cw_rFjfxSFOGh7JQfjDoHA
După completarea formularului, participanții vor primi linkul de conectare pe Zoom și informațiile organizatorice necesare.
Prin continuarea acestui program, Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de universitate deschisă comunității, care își pune competența și experiența didactică în slujba educației și sprijină elevii într-o etapă importantă a formării lor. Dincolo de examene și de alegerile pe care le vor face după terminarea liceului, lecțiile reprezintă o invitație la învățare și o ocazie de a aborda matematica cu mai multă încredere.
*
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată și educație, UPT este astăzi una dintre școlile românești cu tradiție, recunoscută în plan național și internațional, atât prin activitatea generațiilor de cadre didactice și cea a unor academicieni prestigioși, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăți ale universității asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenți.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E3UDRES2 - Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E3UDRES2 reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Lucian Ronkov
Departament Comunicare și Imagine
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.