Ucraina: Joe Biden promite, la Bruxelles, că SUA vor reacţiona dacă Rusia foloseşte arme chimice
SUA vor reacţiona în cazul în care Rusia va utiliza arme chimice în timpul invaziei sale în Ucraina, a dat asigurări joi preşedintele american Joe Biden, după ce a participat, la Bruxelles, la un summit extraordinar al NATO şi la un summit al G7, relatează Reuters.
''Vom răspunde, vom răspunde dacă el utilizează (arme chimice). Natura răspunsului va depinde de natura utilizării'', a spus Biden într-o conferinţă de presă la sediul NATO de la Bruxelles.
Liderul american a afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin ''miza pe o divizare a NATO'' la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, dar că Alianţa Nord-Atlantică ''nu a fost niciodată mai unită ca azi''.
Vladimir Putin ''nu se gândea că am putea menţine această coeziune. NATO nu a fost niciodată, niciodată mai unită decât este ea astăzi. Putin obţine exact opusul a ceea ce a dorit prin invadarea Ucrainei'', a subliniat liderul de la Casa Albă.
El a insistat că sancţiunile susţinute contra Rusiei şi menţinerea unităţii Occidentului vor face diferenţa în războiul din Ucraina.
Potrivit lui Biden, Rusia ar trebui să fie exclusă din G20, grup ce reuneşte cele mai industrializate 20 de ţări din lume. Joe Biden a spus că liderii occidentali au discutat această posibilitate joi, dar nu este clar dacă există unanimitate în legătură cu această măsură. El a adăugat că Ucrainei ar trebui să i se permită să participe la reuniunile G20.
Pe de altă parte, liderul american a dat asigurări că Beijingul înţelege că viitorul său economic este mai strâns legat de Occident decât de Rusia, după ce China a fost avertizată de SUA că va suporta consecinţele dacă va ajuta Moscova în războiul din Ucraina. ''Nu am făcut nicio ameninţare, dar i-am spus clar - m-am asigurat că înţelege consecinţele unui ajutor dat Rusiei'', a afirmat liderul american în legătură cu o convorbire telefonică recentă avută cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică va furniza Ucrainei echipamente de protecţie împotriva ameninţărilor chimice, biologice şi nucleare şi îşi va proteja şi forţele desfăşurate pe flancul estic împotriva acestor ameninţări.
Aliaţii sunt "preocupaţi" de posibilitatea utilizării unor astfel de arme în Ucraina după invazia rusă şi "au convenit să furnizeze echipamente pentru a ajuta Ucraina să se protejeze împotriva ameninţărilor chimice, biologice, radiologice şi nucleare", a explicat Stoltenberg la finalul unui summit extraordinar al liderilor Alianţei.
El a reafirmat că Rusia ar putea încerca să creeze un pretext pentru utilizarea de arme chimice în Ucraina, acuzând SUA şi pe aliaţii lor că pregătesc un astfel de atac. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în Israel: Uniunea Europeană este gata să aibă un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern
Uniunea Europeană este pregătită pentru un dialog ''sincer și deschis'' cu viitorul guvern ce va rezulta din alegerile parlamentare desfășurate pe 27 octombrie în Israel, a dat miercuri asigurări Anouar El Anouni, purtător de cuvânt al diplomației UE, informează AFP. ''UE se bucură să colaboreze cu viitorul
Calendarul evenimentelor după alegerile parlamentare din Israel
Israelienii au votat marți pentru a-i alege pe cei 120 de deputați ai Knesset-ului (Parlamentul) în alegeri pe care mulți le consideră un referendum privindu-l pe Benjamin Netanyahu, premierul care a guvernat cel mai mult în istoria țării, dar închiderea secțiilor de votare este doar începutul unui proces ce poate dura săptămâni sau chia
Italia: O judecătoare ridică arestul preventiv pentru presupusul creier al revoltelor de la Milano
O magistrată italiană a dispus miercuri eliberarea lui Youssef Siher, un cercetător în vârstă de 30 de ani și jurnalist independent italian de origine marocană, acuzat că ar fi fost ''creierul'' revoltelor și jafurilor șocante care au avut loc la Milano pe 17 octombrie, au indicat surse citate de agenția ANSA. Siher
Regele Spaniei deplânge ''teribilul accident'' feroviar din Toledo
Regele Spaniei și-a exprimat regretul în legătură cu ''teribilul accident'' în care au fost implicate două trenuri miercuri în provincia Toledo, la sud de Madrid, și a transmis condoleanțe familiilor persoanelor decedate - cel puțin 30 de morți -, precum și sentimentele sale de ''tristețe, sprijin și afecțiune'' &icir
Rusia livrează Etiopiei primele 12 aeronave de luptă de generația a patra Sukhoi SU-35
Rusia a livrat miercuri Etiopiei primele 12 avioane de luptă de generația a patra Sukhoi SU-35, printre cele mai sofisticate de care dispune armata rusă, a anunțat prim-ministrul etiopian Ahmed Abiy, în contextul vizitei sale la Moscova pentru a participa la cel de-al III-lea Summit Rusia-Africa, informează EFE. ''Dotâ
Accident feroviar în Spania: Uniunea Europeană este pregătită să furnizeze întregul său sprijin
Uniunea Europeană a anunțat miercuri că este pregătită să furnizeze ''întregul său sprijin'' autorităților spaniole, după coliziunea a două trenuri în provincia spaniolă Toledo, la sud de Madrid, accident soldat cu cel puțin 31 de morți și 80 de răniți, potrivit celui mai recent bilanț, transmite AFP. ''Sunt
Franța acuză actori străini că amplifică imaginea protestelor pentru a-i afecta imaginea și reputația
Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut miercuri că actori străini din ''SUA, Israel, Rusia și, ocazional, China'', precum și din Iran, manipulează și amplifică imaginile cu protestele și tulburările din Franța pentru a prejudicia imaginea internațională a acestei țări, relatează agenția EFE. ''Sunt r
Încă o navă a fost atacată cu drone în Marea Neagră, în apropierea coastei bulgare
O navă comercială a fost atacată cu drone miercuri în Marea Neagră, în apropierea coastei Bulgariei, au semnalat autoritățile de la Sofia, transmite agenția EFE. Autoritățile bulgare au trimis o ambarcațiune pentru a oferi asistență navei atacate, în timp ce echipajul acesteia este evacuat cu ajutorul bărcilor de salvare, a r
Suspendarea activităților oficiale și de campanie și reacții de solidaritate după accidentul feroviar din Spania
Accidentul feroviar produs miercuri în Spania a provocat reacții de solidaritate în țară și la nivel european. În timp ce echipele de intervenție acționau la locul tragediei, premierul spaniol Pedro Sanchez și-a exprimat consternarea, iar mai mulți lideri politici au anunțat suspendarea activităților programate, conform AFP.
Alegeri în Israel: Partidele arabe își exprimă disponibilitatea de a ajuta la înlăturarea lui Netanyahu
O alianță a partidelor predominant arabe din Israel și-a semnalat disponibilitatea de a contribui la înlăturarea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, un executiv format din partide de dreapta și religioase, în urma alegerilor parlamentare, relatează dpa. Yousef Jabareen, președintele partidului Lista Comună, a declarat miercuri că guv
#Ucraina: Premierul Norvegiei afirmă că discuția telefonică cu Putin a avut drept scop să prezente poziția europenilor
Premierul norvegian Jonas Gahr Stoere a declarat miercuri că discuția telefonică de marți cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele finlandez Alexander Stubb a avut drept scop ca liderul rus să cunoască atât punctele de vedere ale europenilor, cât și pe cele ale SUA, relatează Reuters. Discuția de marți dintre Putin, Stubb și Stoere a m
Iranul avertizează cu privire la 'impactul devastator' asupra piețelor al unui eventual nou atac inițiat de Israel
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi î
Ungaria: Autoritatea fiscală a efectuat percheziții în legătură cu achiziția a 17.000 de ventilatoare în perioada pandemiei de COVID
Autoritatea fiscală din Ungaria a efectuat percheziții în mai multe locuri și a operat arestări în cadrul unei anchete privind achiziția de măști medicale și ventilatoare de către Ministerul de Externe în perioada pandemiei de COVID-19, relatează Reuters. Acțiunile, anunțate marți seara de Administrația Națională Fiscală și Vamală, au surveni
Ministrul ucrainean de externe: Nu putem pierde timpul în dezbateri despre cine în Europa ar trebui să discute cu Rusia
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a admis miercuri că discuția telefonică pe care au avut-o în ziua precedentă doi lideri nordici cu președintele rus Vladimir Putin putea fi mai bine coordonată, având în vedere criticile venite apoi din partea altor susținători europeni ai Ucrainei, dar a atras atenția că țara sa nu poate pierde timpul &ici
Israelul confirmă o tentativă de 'atentat terorist' în apropierea ambasadei sale la Belgrad
Ministerul de Externe israelian a confirmat miercuri că o tentativă de 'atentat terorist' a avut loc în cursul nopții în fața ambasadei Israelului la Belgrad, la scurt timp după anunțarea primelor rezultate ale alegerilor legislative, care plasează deocamdată în frunte coaliția premierului Benjamin Netanyahu, transmite AFP. 'Confi








