Preşedintele turc şi premierul grec au convenit să îmbunătăţească relaţiile dintre ţările lor
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, l-a primit duminică la Istanbul pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, în ceea ce reprezintă prima întâlnire oficială dintre cei doi lideri, dedicată atât războiului din Ucraina, cât şi relaţiilor bilaterale, după luni de tensiuni între cele două ţări, informează EFE.
La întâlnirea desfăşurată la prânz, într-un palat otoman de lângă Bosfor, Erdogan şi Mitsotakis au convenit că Turcia şi Grecia au o responsabilitate specială în ceea ce priveşte atacul Rusiei în Ucraina şi consecinţele acestuia pentru arhitectura de securitate europeană, potrivit agenţiei Anadolu, care citează surse prezidenţiale turce.
''Am fost de acord că ne confruntăm cu multe provocări ca umanitate, dar ca două ţări aliate în acest moment în cadrul NATO este mai important să ne concentrăm pe ceea ce ne uneşte şi mai puţin pe ceea ce ne desparte", a declarat Mitsotakis într-o scurtă întâlnire cu presa elenă după convorbirile oficiale.
Grecia şi Turcia au aderat la NATO în acelaşi timp, în 1952, la trei ani de la înfiinţarea Alianţei, dar au fost în centrul a numeroase tensiuni în ultimul deceniu, în special în legătură cu pretenţia Ankarei de a explora zăcăminte de gaze naturale în zone din estul Mediteranei pe care Atena le consideră parte din zona sa economică exclusivă.
Potrivit preşedinţiei turce, Erdogan şi-a exprimat disponibilitatea de a lua măsuri pentru a deschide o nouă pagină în relaţiile turco-greceşti, iar Mitsotakis a subliniat, de asemenea, ''necesitatea de a construi o agendă pozitivă, în special în domeniul economic''.
''A fost o oportunitate pentru o discuţie foarte deschisă şi foarte sinceră. Dacă totul merge bine, putem organiza următorul consiliu suprem de cooperare în Grecia, este rândul nostru, şi ar fi în toamnă'', a declarat premierul grec.
Înainte de întâlnirea cu Erdogan, Mitsotakis a luat parte la slujba ocazionată de sărbătoarea Triumful Ortodoxiei într-o biserică din Istanbul, condusă de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I, cu care s-a întâlnit ulterior şi la consulatul grec.
El şi-a exprimat satisfacţia faţă de îmbunătăţirea relaţiilor turco-elene şi a făcut apel la intensificarea eforturilor diplomatice pentru a pune capăt "războiului şi ocupaţiei" din Ucraina prin mijloace paşnice.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m
Alegeri în Israel: Netanyahu vrea să discrediteze alegerile acuzând partidele arabe, afirmă Gadi Eisenkot
Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat joi pe acesta că vrea să discrediteze rezultatul alegerilor parlamentare din 27 octombrie acuzând partidele arabe de fraudă, transmit AFP și Reuters. ''Ceea ce e deja clar este faptul că Likud și Netanyahu s-au lansat într-o campanie coordonată și orga
UPDATE Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit provocând morți și răniți
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE. 'EUFOR poate confirma că astăzi
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a
Accident feroviar în Toledo/Fostul ministru spaniol al muncii, Fatima Banez, printre decedați
Fostul ministru spaniol al muncii și securității sociale se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea, informează joi EFE. Patronatul și-a exprimat joi 'cea mai profundă tristețe' pentru moartea lui
Moscova avertizează #Ucraina că, dacă va ataca de ziua națională a Rusiei, va pune în pericol reuniunea tripartită
Rusia a avertizat Ucraina joi că - dacă va lansa un atac masiv pe 4 noiembrie împotriva sa, când Federația Rusă celebrează sărbătoarea sa națională Ziua unității naționale - va pune în pericol reluarea negocierilor tripartite cu medierea SUA, relatează EFE. 'Să vedem cum se vor comporta adversarii noștri ucraineni î
BTA/Consiliul municipal Ruse îi cere cabinetului să renunțe la taxa de trecere a podului Ruse-Giurgiu către România
Consiliul municipal Ruse a adoptat cu unanimitate, joi, un apel către guvern, solicitând abolirea taxei pentru autoturisme la trecerea podului peste Dunăre, percepută de partea bulgară. Propunerea a fost înaintată de un grup de consilieri municipali. Luna trecută, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a an
Trump insistă să justifice transformările de la Casa Albă după glumele recente făcute de Obama
Președintele american Donald Trump a insistat miercuri să apere transformările pe care le promovează la Casa Albă în fața criticilor aduse de fostul președinte Barack Obama, care a glumit pe seama decorului reședinței prezidențiale și l-a comparat cu cel al unui restaurant, informează joi EFE. În timpul unui miting republican la Ch
Ungaria va menține acordul de cooperare nucleară cu SUA încheiat în perioada guvernării Orban
Guvernul Ungariei a solicitat parlamentului să confere caracter juridic obligatoriu unui acord de cooperare nucleară cu SUA, pe care guvernul anterior condus de Viktor Orban l-a semnat în luna februarie, relatează joi Reuters. Această măsură arată că, sub conducerea premierului Peter Magyar, care l-a înlăturat pe Orban de la putere
Ședința parlamentului albanez, perturbată de fumigene aprinse de reprezentanți ai opoziției
Mai mulți deputați albanezi din opoziție au încercat să perturbe joi ședința parlamentului de la Tirana aprinzând fumigene și rachete de semnalizare și acuzându-l pe premierul Edi Rama că minimalizează manifestațiile antiguvernamentale actuale din Albania, transmit AFP și Reuters. De la jumătatea lunii octombrie, studenții al
Un atac cu drone rusești asupra unei stații de cale ferată în #Ucraina a făcut cel puțin 13 morți
Cel puțin 13 persoane au fost ucise joi, iar alte zece rănite în urma unui atac rusesc cu drone asupra unei stații de trenuri din orașul ucrainean Dnipro, capitala regiunii Dnipropetrovsk (centru-est), a anunțat guvernatorul regional Oleksandr Hanja într-o postare pe Telegram, informează dpa. Președintele ucrainean Volodimir Zelens
UE amână implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare
Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să amâne cu cel puțin un an implementarea oricărei legislații naționale care vizează interzicerea accesului minorilor la rețelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuție, transmite AFP. Această decizie a fost luată după
Comisia Europeană: Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră sunt o escaladare periculoasă și inacceptabilă
Atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră, parte a modelului de atacuri sporite pe care l-am văzut recent, reprezintă o escaladare periculoasă și inacceptabilă, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, referitor la atacul cu drone efectuat miercuri asupra unei nave portcontainer în largul coastei bulgare a Mării













