Ucraina: Uniunea Europeană ameninţă Rusia cu noi sancţiuni masive
Dublarea finanţării pentru arme destinate Ucrainei, ameninţări cu noi sancţiuni 'masive' contra Moscovei - liderii europeni reuniţi la Versailles şi-au sporit presiunea asupra Rusiei pentru ca aceasta să renunţe la agresiunea militară contra Ucrainei, notează AFP.
''Dacă lucrurile vor continua pe plan militar, dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin intensifică bombardamentele, asediază Kievul, dacă scenele de război se intensifică, ştim că trebuie să luăm sancţiuni masive suplimentare'', a spus preşedintele francez Emmanuel Macron în faţa presei, la finalul reuniunii de două zile cu liderii celorlalte state membre. Franţa asigură în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.
El nu a exclus ca sancţiunile UE să vizeze importurile de gaz şi petrol, ocolite până acum de sancţiuni luând în calcul costul lor pentru europeni, extrem de dependenţi de hidrocarburile ruse.
''Nimic nu este interzis, nimic nu este tabu'', a subliniat şeful statului francez.
Cei 27 au adoptat deja sancţiuni financiare şi economice de o amploare inedită care au antrenat o prăbuşire a cursului rublei ruseşti.
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a propus vineri liderilor statelor membre UE, reuniţi la Castelul din Versailles, să dubleze finanţarea europeană destinată înarmării Ucrainei, în pofida avertismentelor Moscovei.
Borrell a anunţat că a ''făcut o propunere de dublare a contribuţiei (Uniunii Europene) cu 500 de milioane de euro pentru armament în sprijinirea armatei ucrainene''. Propunerea va trebui să fie adoptată de statele membre. Finanţările provin din 'Instrumentul european pentru pace', un fond dotat cu 5 miliarde euro.
Un prim pachet de 500 de milioane de euro, inedit în istoria europeană pentru sprijin militar, a fost deja deblocat la finalul lunii februarie. Suma este utilizată pentru a rambursa livrările de armamente prelevate de statele membre din stocurile lor.
Guvernul ucrainean a formulat cereri extrem de precise de material pe care combatanţii sunt capabili să le utilizeze, în special sisteme de apărare antiaeriană şi arme antitanc, utilizate cu succes pentru a frâna avansul trupelor ruse şi a le priva de supremaţia aeriană. Aceste armamente ajung în Ucraina via Polonia.
Cei 27 au ajuns la un consens asupra mesajului politic trimis Ucrainei cu privire la intenţiile sale de aderare la UE. Divizaţi cu privire invitarea Ucrainei să devină membră a UE, ei au subliniat totuşi apartenenţa Ucrainei la ''familia europeană'', fără a merge încă până la evocarea formală a unei integrări, chiar şi îndepărtate, în Uniunea Europeană.
Premierul sloven Janez Jansa nu şi-a ascuns decepţia: ''O largă majoritate (a ţărilor membre) ar pleda pentru un mesaj politic puternic care să garanteze o aderare la UE, chiar dacă acest lucru nu s-ar întâmpla mâine, evident''.
''Este nevoie de ceva mai ambiţios. Nu este ceea ce aşteptăm'', a reacţionat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Ucraina şi UE sunt deja legate printr-un acord de asociere din 2014. Acest acord ''poate fi consolidat'', a explicat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Integrarea în UE este un proces, întins pe mai mulţi ani, pentru adaptarea legislaţiei ţării candidate la dreptul comunitar. Acest proces presupune negocieri complexe pe numeroase subiecte şi criterii dificile de respectat de o ţară aflată în război, precum stabilitatea politică şi o economie de piaţă funcţională.
Aderarea are nevoie de acordul unanim al celor 27 de state membre actuale.
De asemenea, liderii statelor UE au discutat proiectul Comisiei Europene de reducere cu două treimi, începând din acest an, a dependenţei UE de gazul rusesc, ce reprezintă în prezent 40% din consumul european.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a indicat că va propune obiectivul unei independenţe a UE de combustibilii fosili din Rusia până în 2027. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m
Alegeri în Israel: Netanyahu vrea să discrediteze alegerile acuzând partidele arabe, afirmă Gadi Eisenkot
Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat joi pe acesta că vrea să discrediteze rezultatul alegerilor parlamentare din 27 octombrie acuzând partidele arabe de fraudă, transmit AFP și Reuters. ''Ceea ce e deja clar este faptul că Likud și Netanyahu s-au lansat într-o campanie coordonată și orga
UPDATE Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit provocând morți și răniți
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE. 'EUFOR poate confirma că astăzi
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a
Accident feroviar în Toledo/Fostul ministru spaniol al muncii, Fatima Banez, printre decedați
Fostul ministru spaniol al muncii și securității sociale se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea, informează joi EFE. Patronatul și-a exprimat joi 'cea mai profundă tristețe' pentru moartea lui
Moscova avertizează #Ucraina că, dacă va ataca de ziua națională a Rusiei, va pune în pericol reuniunea tripartită
Rusia a avertizat Ucraina joi că - dacă va lansa un atac masiv pe 4 noiembrie împotriva sa, când Federația Rusă celebrează sărbătoarea sa națională Ziua unității naționale - va pune în pericol reluarea negocierilor tripartite cu medierea SUA, relatează EFE. 'Să vedem cum se vor comporta adversarii noștri ucraineni î
BTA/Consiliul municipal Ruse îi cere cabinetului să renunțe la taxa de trecere a podului Ruse-Giurgiu către România
Consiliul municipal Ruse a adoptat cu unanimitate, joi, un apel către guvern, solicitând abolirea taxei pentru autoturisme la trecerea podului peste Dunăre, percepută de partea bulgară. Propunerea a fost înaintată de un grup de consilieri municipali. Luna trecută, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a an
Trump insistă să justifice transformările de la Casa Albă după glumele recente făcute de Obama
Președintele american Donald Trump a insistat miercuri să apere transformările pe care le promovează la Casa Albă în fața criticilor aduse de fostul președinte Barack Obama, care a glumit pe seama decorului reședinței prezidențiale și l-a comparat cu cel al unui restaurant, informează joi EFE. În timpul unui miting republican la Ch
Ungaria va menține acordul de cooperare nucleară cu SUA încheiat în perioada guvernării Orban
Guvernul Ungariei a solicitat parlamentului să confere caracter juridic obligatoriu unui acord de cooperare nucleară cu SUA, pe care guvernul anterior condus de Viktor Orban l-a semnat în luna februarie, relatează joi Reuters. Această măsură arată că, sub conducerea premierului Peter Magyar, care l-a înlăturat pe Orban de la putere
Ședința parlamentului albanez, perturbată de fumigene aprinse de reprezentanți ai opoziției
Mai mulți deputați albanezi din opoziție au încercat să perturbe joi ședința parlamentului de la Tirana aprinzând fumigene și rachete de semnalizare și acuzându-l pe premierul Edi Rama că minimalizează manifestațiile antiguvernamentale actuale din Albania, transmit AFP și Reuters. De la jumătatea lunii octombrie, studenții al














