UE nu va putea impune un embargo complet asupra hidrocarburilor ruseşti (Pompili)
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Barbara Pompili, a afirmat miercuri, la New York, că cele 27 de ţări ale Uniunii Europene nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor lor de hidrocarburi ruseşti, aşa cum au decretat Statele Unite, notează AFP.
În timp ce Washingtonul şi Londra au decis să-şi oprească importurile de gaz şi petrol ruseşti, UE, mult mai dependentă, nu este pregătită să le urmeze, dar se organizează să reducă cu două treimi anul acesta achiziţiile de gaze de la Moscova.
Barbara Pompili, care a vorbit în numele preşedinţiei franceze a Consiliului UE, în cursul unei vizite la ONU, a confirmat că cei 27 vor lua "măsuri foarte grele, deoarece de acum până la sfârşitul anului trebuie să reuşim să reducem cu două treimi din importurile noastre" de gaz rusesc.
Ea a insistat, în cadrul unui briefing de presă, asupra "amplorii a ceea ce înseamnă aceasta văzând dependenţa pe care o avem astăzi".
Potrivit ministrului francez, care urmează să se întâlnească joi, la Washington, secretarul american pentru energie, Jennifer Granholm, "preşedintele (american) Joe Biden a spus el însuşi că situaţia în Statele Unite şi în Europa nu este comparabilă şi că nu intenţionează să ne ceară să luăm acelaşi tip de decizie".
Joe Biden a anunţat marţi un embargo asupra importurilor americane de hidrocarburi ruseşti, în timp ce Marea Britanie s-a angajat să realizeze acest lucru până la sfârşitul anului.
Petrolul rusesc reprezintă doar 8% din importurile americane, iar Statele Unite nu importă gaze din Rusia.
Pentru a reduce dependenţa europeană - Rusia reprezintă 45% din importurile europene de gaze şi cărbune şi 25% din cele de petrol - fără a pune în pericol economia celor mai expuse ţări, Bruxellesul le-a propus celor 27 să-şi diversifice aprovizionarea, să-şi mărească rezervele şi să reducă consumul de energie.
Foaia de parcurs va fi discutată joi şi vineri de şefii de stat şi de guvern reuniţi în summit la Versailles. Ei ar urma să se angajeze "să iasă din dependenţa lor de importurile de gaz, petrol şi cărbune ruseşti", dar fără un calendar, potrivit proiectului de concluzii consultat de AFP.
"Această criză geopolitică va dura şi de aceea (...) luarea unor măsuri care ar avea imediat un impact foarte puternic asupra economiilor noastre riscă să ne destabilizeze societăţile", a avertizat Barbara Pompili pentru care "nu putem trece de la 40% la nimic în cinci minute". AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
* UE extinde sancţiunile împotriva Rusiei şi Belarusului în urma invaziei din Ucraina
* Kremlinul susţine că SUA au declarat război economic Rusiei
* Zelenski îi îndeamnă pe occidentali să se decidă mai repede în privinţa avioanelor MiG-29
* Ucraina: Centrala nucleară de la Cernobîl este deconectată de la reţeaua electrică; risc de radiaţii
* MAE rus: Ţările care trimit arme sau mercenari în Ucraina vor răspunde pentru aceasta
* China acuză NATO că a dus tensiunile dintre Rusia şi Ucraina până la un ''punct de rupere''
* VIDEO Ucraina: Washingtonul respinge definitiv transferul avioanelor MiG-29 poloneze (Pentagon)
* Ucraina: 1.207 de civili ucişi la Mariupol în nouă zile de asediu (primăria)
* Spital bombardat în Ucraina: Preşedintele Zelenski denunţă o "crimă de război"
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m
Alegeri în Israel: Netanyahu vrea să discrediteze alegerile acuzând partidele arabe, afirmă Gadi Eisenkot
Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat joi pe acesta că vrea să discrediteze rezultatul alegerilor parlamentare din 27 octombrie acuzând partidele arabe de fraudă, transmit AFP și Reuters. ''Ceea ce e deja clar este faptul că Likud și Netanyahu s-au lansat într-o campanie coordonată și orga
UPDATE Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit provocând morți și răniți
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE. 'EUFOR poate confirma că astăzi
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a
Accident feroviar în Toledo/Fostul ministru spaniol al muncii, Fatima Banez, printre decedați
Fostul ministru spaniol al muncii și securității sociale se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea, informează joi EFE. Patronatul și-a exprimat joi 'cea mai profundă tristețe' pentru moartea lui
Moscova avertizează #Ucraina că, dacă va ataca de ziua națională a Rusiei, va pune în pericol reuniunea tripartită
Rusia a avertizat Ucraina joi că - dacă va lansa un atac masiv pe 4 noiembrie împotriva sa, când Federația Rusă celebrează sărbătoarea sa națională Ziua unității naționale - va pune în pericol reluarea negocierilor tripartite cu medierea SUA, relatează EFE. 'Să vedem cum se vor comporta adversarii noștri ucraineni î
BTA/Consiliul municipal Ruse îi cere cabinetului să renunțe la taxa de trecere a podului Ruse-Giurgiu către România
Consiliul municipal Ruse a adoptat cu unanimitate, joi, un apel către guvern, solicitând abolirea taxei pentru autoturisme la trecerea podului peste Dunăre, percepută de partea bulgară. Propunerea a fost înaintată de un grup de consilieri municipali. Luna trecută, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a an
Trump insistă să justifice transformările de la Casa Albă după glumele recente făcute de Obama
Președintele american Donald Trump a insistat miercuri să apere transformările pe care le promovează la Casa Albă în fața criticilor aduse de fostul președinte Barack Obama, care a glumit pe seama decorului reședinței prezidențiale și l-a comparat cu cel al unui restaurant, informează joi EFE. În timpul unui miting republican la Ch
Ungaria va menține acordul de cooperare nucleară cu SUA încheiat în perioada guvernării Orban
Guvernul Ungariei a solicitat parlamentului să confere caracter juridic obligatoriu unui acord de cooperare nucleară cu SUA, pe care guvernul anterior condus de Viktor Orban l-a semnat în luna februarie, relatează joi Reuters. Această măsură arată că, sub conducerea premierului Peter Magyar, care l-a înlăturat pe Orban de la putere
Ședința parlamentului albanez, perturbată de fumigene aprinse de reprezentanți ai opoziției
Mai mulți deputați albanezi din opoziție au încercat să perturbe joi ședința parlamentului de la Tirana aprinzând fumigene și rachete de semnalizare și acuzându-l pe premierul Edi Rama că minimalizează manifestațiile antiguvernamentale actuale din Albania, transmit AFP și Reuters. De la jumătatea lunii octombrie, studenții al














